2018-11-12 23:06


DNA cere arestarea preventivă a SOŢIEI unui fost CANDIDAT la şefia FRF. Acuzaţii incredibile de luare de MITĂ

 |  14:06
DNA cere arestarea preventivă a SOŢIEI unui fost CANDIDAT la şefia FRF. Acuzaţii incredibile de luare de MITĂ

Soția unui fost candidat la șefia FRF la alegerile de acum o lună, judecător la Tribunalul București, ar fi primit mită de 50.000 de euro de la patru inculpați, dintre care doi cercetați pentru tentativă de omor calificat, potrivit DNA.

Elena Burlan-Pușcaș, soția lui Marcel Pușcaș, a fost pusă sub urmărire penală, iar DNA cere arestare preventivă a femeii.

"În contextul judecării unui dosar penal ce privea săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, inculpata Burlan-Puşcaş Elena, în calitatea menţionată mai sus, a primit, în perioada 2009-2010, de la patru dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească (din care doi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat) suma totală de 50.000 euro. Banii respectivi au fost primiţi de magistrat pentru a dispune faţă de cei doi inculpaţi cercetaţi pentru tentativă de omor calificat înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, lucru care s-a şi întâmplat în perioada 1 octombrie 2009 - 26 ianuarie 2010", se precizează în comunicat. Conform aceleiaşi surse, soluţiile pronunţate de judecătoare au fost de fiecare dată desfiinţate de instanţa superioară. Procurorii anticorupţie mai susţin că, în acelaşi context şi pentru aceeaşi sumă de bani, printr-o sentinţă din februarie 2010, Elena Burlan-Puşcaş Elena a pronunţat pedepse cu suspendarea executării faţă de toţi inculpaţii din dosarul respectiv. "În faza de apel, în luna decembrie 2010, această sentinţă a fost desfiinţată în parte, Curtea de Apel Bucureşti pronunţând pedepse cu executare faţă de autorii infracţiunii de tentativă de omor calificat, aceste pedepse fiind de 8 ani, respectiv 7 ani şi 6 luni", se mai menţionează în comunicat. Procurorii Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar la data de 17 mai au înaintat Curţii de Apel Bucureşti referatul cu propunere de arestare preventivă a Elenei Burlan-Puşcaş. Anterior, având în vedere calitatea de magistrat a inculpatei, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil propunerea.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-17

TAGURI: sotie, marcel puscas, arestare preventiva, DNA, lure de mita, judecator
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...