2018-10-22 19:42


DNA: Fostul director al Oficiului pentru Protecția Martorilor, trimis în judecată

 |  12:30
DNA: Fostul director al Oficiului pentru Protecția Martorilor, trimis în judecată

DNA a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, că fostul director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (ONPM) Adrian Bărăscu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea mai multor fapte de corupţie.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a următorilor inculpaţi: Adrian Bărăscu, chestor de poliție, director al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat; obținere ilegală de fonduri, una în forma autoratului și una în forma complicității: deturnare de fonduri, una în forma autoratului și două în forma complicității; două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, dintre care una în formă continuată; abuz în serviciu, în formă continuată şi influențare a declarațiilor; Octavian Ioan Nanu, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat; obținere ilegală de fonduri; deturnare de fonduri, una în forma autoratului și trei în forma complicității; abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, una în forma autoratului și una ăn forma complicității: Violeta Felicia Popa, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deturnare de fonduri, una în forma autoratului și trei în forma complicității, complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit; Aurel Lehăduş, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, în formă continuată (2 infracțiuni) şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată; Cristian Dan Puşcaş, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi abuz în serviciu, în formă continuată (2 infracțiuni).

Procurorii au mai dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpaților:

LIȚĂ ANDREEA-VIOLETA, psiholog în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

GOMEAJĂ MARCEL-DANIEL, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în (3 infracțiuni dintre care 2 în formă continuată).

Au mai fost trimişi în judecată, sub control judiciar, următorii inculpaţi:

CROITORIU VIOREL-MARCEL, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, în formă continuată, deturnare de fonduri, în formă continuată, sub forma autoratului și a complicității, şi abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, sub forma autoratului și a complicității.

PINTILESCU CRISTIAN, director adjunct în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată,  abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Trimişi în judecată în stare de libertate sunt:

GHEORGHE RĂZVAN-GABRIEL, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată (3 infracțiuni), complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

STAN ȘTEFAN, comisar șef în cadrul Oficiului Național pentru Protecția Martorilor (O.N.P.M.), la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată şi complicitate la săvârșirea infracțiunii de deturnare de fonduri.

Procurorii DNA susţin că, „în perioada septembrie – decembrie 2013, Bărăscu Adrian-Augustin, Popa Felicia-Violeta, Nanu Ion-Octavian și Liță Andreea-Violeta au constituit un grup infracțional organizat, grupare la care, în perioada 2014 – noiembrie 2015, au aderat și Croitoriu Viorel-Marcel, Gomeajă Marcel-Daniel, Lehăduș Aurel, Pușcaș Dan-Cristian, Pintilescu Cristian, în scopul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”.

Astfel, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecție.

Anchetatorii susţin că din banii destinați folosului exclusiv al martorilor din Programul de protecție, membrii grupului au achiziționat, de la furnizori preferați, unor bunuri și servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum și destinate funcționarilor instituției, ori au achiziționat bunuri și servicii inutile ori neperformante.

„În perioada 2014 – 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de ordonator terțiar de credite la O.N.P.M., în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a folosit documente și date inexacte menite să supradimensioneze cheltuielile viitoare, destinate protecției martorilor, și anume 938.180 lei. Acest lucru a condus la virarea sumei de 743.880 lei. În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și ordonator terțiar de credite, cu ajutorul inculpaților Popa Felicia-Violeta,Nanu Ion-Octavian, Croitoriu Viorel-Marcel, Liță Andreea-Violeta, Gheorghe Răzvan-Gabriel,Gomeajă Marcel-Daniel,Pintilescu Cristian și Lehăduș Aurel, care au participat la întocmirea documentației aferente achizițiilor, în mod repetat, a schimbat ilegal destinația sumei de 303.240,83 lei, alocate protecției martorilor, pentru înzestrarea sediului O.N.P.M., precum și pentru dotarea funcționarilor din această instituție, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, o parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 106.385,87 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracțională fiind întreruptă de controlul I.G.P.R. din 25 septembrie 2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziție directă a unor produse și servicii, în valoare totală de 196.854,96 lei.

Croitoriu Viorel-Marcel, Nanu Ion-Octavian, Popa Felicia-Violeta și Pintilescu Cristian, în calitate de împuterniciți al ordonatorului terțiar de credite (au semnat pentru directorul O.N.P.M.), beneficiind de ajutorul celorlalți membri ai grupului, au schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei totale de 41.698 lei alocate protecției martorilor, în baza unor înscrisuri denumite „note justificative”.

„În perioada 2014 – noiembrie 2015, în contextul efectuării unor achiziții directe și neperformante (sisteme de supraveghere video și alarmare), inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin împreună cu alți membri ai grupului și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu. Astfel, nu a fost posibilă aducerea la îndeplinire a măsurilor sporite de siguranță la domiciliu pentru martorii protejați. Acest lucru a dus la prejudicierea, cu suma de 82.409,07 lei, a bugetului destinat protecției martorilor și vătămarea intereselor legale ale martorilor incluși în Program”, precizează DNA.

Potrivit anchetatorilor, banii respectivi au fost folosiți la modernizarea centrului operațional de monitorizare și intervenție pentru servicii de pază și protecție al O.N.P.M, iar furnizorii au beneficiat de contravaloarea produselor și serviciilor remise.

„În luna februarie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director al O.N.P.M. și ordonator terțiar de credite, beneficiind de ajutorul inculpaților Nanu Ion-Octavian, Popa Felicia-Violeta, Croitoriu Viorel-Marcel, Liță Andreea-Violeta, Gheorghe Răzvan-Gabriel, care au participat la întocmirea documentației prealabile acestei achiziții directe, a încheiat un contract de prestări servicii cu un operator de telefonie mobilă, prin care a achiziționat un pachet de servicii de telefonie mobilă, supraevaluat în raport cu necesitățile punerii în aplicare a măsurilor de protecție dispuse față de martorii incluși în Program. În această manieră, inculpatul a produs un prejudiciu bugetului destinat protecției martorilor în sumă de 64.101 lei, vătămând totodată interesele legale ale martorilor incluși în Program”, precizează DNA.

Procurorii mai precizează că funcționarii O.N.P.M. au beneficiat de un folos material injust, iar furnizorul de produse și servicii a beneficiat de contravaloarea produselor și serviciilor furnizate.

„În ziua de 04 august 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M., a încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmații cu vădit caracter intimidant și amenințări, să nu mai formuleze sesizări penale și să nu mai dea declarații defavorabile conducerii instituției, cu prilejul unor cercetări penale. În noaptea de 14/15 iunie 2013, inculpata Liță Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. și desemnată cu evaluarea și asistența psihologică a unui martor protejat, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în condițiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoștință intenția și motivațiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program”, arată DNA.

Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2009 – noiembrie 2015, „inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, Lehăduș Aurel și Pușcaș Dan-Cristian, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, adoptând comportamente șicanatorii la adresa martorilor incluși în Program. Inițial acest comportament privea reducerea cheltuielilor necesare acestora și, ulterior, pedepsirea acelor martori pentru petițiile administrative formulate, care au condus la efectuarea unor verificări din partea Corpului de control al M.A.I., fapta cauzând vătămarea drepturilor persoanelor respective”.

Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la 553.769 lei.

Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin inculpaților inculpații Bărăscu Adrian-Augustin, Croitoriu Viorel-Marcel, Gomeajă Marcel-Daniel, Popa Felicia-Violeta, Pintilescu Cristian, Nanu Ion-Octavian, Gheorghe Răzvan-Gabriel și, Stan Ștefan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-01

TAGURI: dna, fost, director, oficiu, protectia, martorilor, trimite, judecata
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...