2016-12-03 00:34

DEZVALUIRI


DNA: ANAF are mai multe filiere prin care se oferă protecţie şi se stopează anchetele

 |  20:07
DNA: ANAF are mai multe filiere prin care se oferă protecţie şi se stopează anchetele

Procurorulde şedinţă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a declarat, ieri, că înGarda Financiară există mai multe filiere, printre care şi cea din care facparte avocatul Marius Stăncescu şi consilierul ANAF Nicolae Gavrilă, care oferăprotecţie unor persoane pentru a nu fi trase la răspundere. Afirmaţia a fostfăcută în timpul dezbaterilor cu privire la recursurile celor doi, declarateîmpotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care a decis arestarea lorpreventivă.

“Există la nivelul ANAFmai multe filiere care oferă protecţie şi lucrează în vederea stopării trageriila răspundere a unor persoane stopând astfel acţiunea de urmărire penală”, adeclarat procurorul de şedinţă al DNA, cerând respingerea recursului declaratde avocatulMarius Stăncescu şi consilierul ANAF Nicolae Gavrilă. Pe de altă parte,avocaţii celor doi au atras atenţia judecătorilor Curţii Supreme asupra lipseide credibilitate a denunţătorului Antonello Celestini, despre care au spus căare cinci dosare penale, “majoritatea pe evaziune fiscală”. Avocatul MariusStăncescu i-a cerut 300.000 de euro cetăţeanului italian Antonello Celestini înnumele directorului Direcţiei Accize din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor(ANV), Viorel Comăniţă, arată magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în motivareadeciziei de arestare preventivă. Suma a fost pretinsă de către avocat după ceacesta i-a promis italianului că v-a interveni pe lângă Viorel Comăniţă, prin intermediulconsilierului superior al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF)Nicolae Gavrilă, pentru a debloca 64 de containere de tutun blocate în PorturileConstanţa şi Giurgiu. Pe de altă parte, anchetatorii îl acuză pe consilierulsuperior al ANAF Nicolae Gavrilă că, în perioada anilor 2007-2008, a pretins şi primitsuma de 120.000 de euro, între 7.000-10.000 lunar, de la denunţătorul AntonelloCelestini pentru a interveni pe lângă factori de la Fisc, pe lângă care a lăsatsă se creadă că are influenţă, pentru a nu bloca conturile firmei GalaxyTabacco pentru neplata TVA la termen către stat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-04-18



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

BUREBISTA
18 Mar 2011

Cind apar scandaluri sint luate la puricat firmele bune,ca sa arate cat de tare muncesc ei.Firmele cu problema sant anuntate din timp,au evidente duble in caz ca le pica cine nu stie pe cap.Sub umbrela ca sa primit telefon de la sb,smecherii locali din garda si finante protejeaza si ei niste firme pe care le mulg luna de luna.Sant firme care au de recuperat tva si nu il cer iar lor nu li se pare nimic suspect ,ba dimpotriva ai consiliaza.Firmele care solicita tva sint controlate la sange.

Adauga un comentariu

Random image