2017-11-21 10:22


Doi martori confirmă în instanță: după ce amenințarea cu controalele n-a funcționat, Cătălin Rădulescu a oferit o șpagă de 10.000 de lei

 |  21:01
Doi martori confirmă în instanță: după ce amenințarea cu controalele n-a funcționat, Cătălin Rădulescu a oferit o șpagă de 10.000 de lei

Deputatul Cătălin Rădulescu, șeful organizației PSD Diaspora a fost trimis în judecată, în primăvara anului trecut, de procurorii DNA, sub control judiciar, fiind acuzat că a încercat să mituiască un reprezentant al firmei Dedeman Grup. De asemenea, el a fost acuzat că a efectuat acte de comerț, în calitate de reprezentant al, Concordia Con. Strade SRL, firmă la care este acționar, deși acest lucru este incompatibil cu funcția de deputat. Ulterior, așa cum a dezvăluit PUTEREA, Cătălin Rădulescu a scăpat de controlul judiciar și de interdicția de a părăsi țara, folosindu-se de documente falsificate. Doi martori au dat declarații în instanță, prin care confirmă că deputatul Rădulescu a încercat să cumpere, cu 10.000 de lei, indulgența reprezentantului antreprenorului, astfel încât acesta să nu-l amendeze cu 50.000 de lei pentru lucrări prost efectuate. Înainte de a încerca varianta cu „zăhărelul”, Rădulescu folosise și „biciul”, amenințând cu controale „pentru că este la putere”. Mărturiile verbale au fost completate de procurori cu stenograme în care se discută despre deputatul social-democrat în termeni deloc elogioși: Un „îmbârligător“ care „are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!”. „Din dispoziţii superioare de partid şi de stat… am o firmă cu dedicaţie pe asfalt, începând de acu’ o oră. (…) Adică n-am de ales şi tre’ să … fac asfaltu’ cu o firmă cu dedicaţie de pe plan local (…) S-a schimbat modificarea şi dacă vrem să deschidem magazinu’ la timp… tre’ să facem asfaltu’ cu cine trebuie!”, îi spunea Marian Adam altui om de afaceri, cu referire la firma lui Rădulescu, Concordia Con. Strade.

În anul 2013, Concordia Con. Strade. SRL, firma controlată de Cătălin Rădulescu a fost contractată de Dedeman Grup pentru a executa lucrările de asfaltare ale parcării magazinului Dedeman din Pitești. Lucrarea în valoare de aproximativ 800 de mii lei i-a atras și pe alți constructori, precum TGM Group Exclusiv, dar, așa cum susțin procurorii, deputatul Rădulescu a fost extrem de convingător. El l-a amenințat pe Marian Adam, director de investiții în cadrul Dedeman Grup și responsabilul proiectului, cu controale de la ANAF, Garda de Mediu  precum și cu blocarea autorizației de construire, pe care urma să o primească de la Primăria Pitești.

Rădulescu a intervenit la primărie

Susținerile procurorilor sunt confirmate și de reprezentantul foștilor concurenți de la TGM, Stănică Olteanu: „De lucrarea de la Dedeman s-a ocupat asociatul meu (afaceristul Longi Nițescu – n.r.), care între timp a decedat. Eu nu știu să se fi făcut presiuni asupra firmei noastre ca să renunțăm la contract. În perioada aceea aveam alte însărcinări în cadrul firmei astfel că nu eram la curent cu aceste probleme și nici el (asociatul –n. r.) nu mi-a spus. Dar din ce îmi amintesc și am mai citit în presă, discuțiile au fost cu beneficiarii de la Dedeman. Am înțeles că Rădulescu le-ar fi spus că va interveni la primărie ca să nu le mai elibereze autorizațiile de construire“.

Denunțătorul a confirmat în instanță amenințările și promisiunile de șpagă

Din documentele aflate la dosarul penal reiese că șeful PSD Diaspora i-ar fi oferit managerului de proiect, Marian Adam, suma 10.000 de lei, pentru ca celor de la Dedeman să le pice mai ușor amenințările. Audiat în procesul deputatului, Marian Adam, denunțătorul de la Dedeman a confirmat în fața judecătorilor că deputatul Rădulescu i-a oferit șpagă și l-a amenințat cu controale dacă firma sa nu primește lucrarea: „(...) Într-o zi, după ce selectasem oferta celor de la TGM care oferise un preţ de 64 de lei pentru un metru pătrat, am primit un telefon de la un coleg al meu, pe nume Cătălin Ivan, care mi-a spus că ştie pe cineva din Piteşti, un om cu foarte mare influenţă în oraş şi în judeţ. Colegul meu mi-a spus că mă va suna cineva care are o ofertă mai bună decât cele pe care le primisem. M-a sunat domnul Rădulescu care mi-a spus că oferta sa este de 63 de lei pentru un metru pătrat de asfalt şi bineînţeles că am acceptat-o pe a dânsului, unul dintre scopurile mele fiind de a face lucrarea pe bani cât mai puţini. Domnul deputat Rădulescu reprezenta firma Concordia Con.Strade, cea care trebuia să facă asfaltarea.

„Domnul deputat mi-a spus că îmi va trimite controale pe cap”

Totodată, domnul deputat mi-a transmis că, dacă nu voi face lucrarea cu firma dumnealui, îmi va trimite controale pe cap, pentru că este la putere, şi nu vom deschide magazinul la timp. L-am sunat a treia zi şi i-am spus că trebuie să discutăm despre lucrare, obiectivul meu fiind acela de a obţine şi trasarea marcajelor în acelaşi preţ. Aceea a fost prima dată când m-am întâlnit cu dânsul, la biroul dumnealui. Am discutat despre marcaje, iar în momentul în care le-am solicitat, s-a enervat. Totuşi, a dat un telefon, nu ştiu cu cine a vorbit, însă am bătut palma pentru 63 de lei pe metru. La sfârşitul discuţiei, domnul Rădulescu mi-a spus să stau liniştit şi că la finalul lucrărilor îmi va da 10.000 de lei, eu spunându-i să stea dumnealui liniştit că nu sunt interesat de oferta domniei sale, ci de lucrarea pe care o voiam gata la timp şi de calitate“.

Așa au intrat Concordia Con. Strade SRL, a deputatului Rădulescu, și subantreprenorul său DB Proiect SRL, a omului de afaceri Nicolae Ivănescu, în afacerea parcării de la Dedeman Pitești. Problemele au început la final, când reprezentantul beneficiarului a constatat că lucrările executate au fost de proastă calitate, iar constructorii au folosit un alt tip de asfalt decât cel solicitat.

„Rădulescu mi-a spus că mai bine îmi dă 10.000 de lei pentru a semna procesul verbal”

În aceste condiții, Marian Adam a refuzat să semneze situațiile de lucrări, procesul verbal de recepție și să deconteze suma întreagă, convenită inițial. El a cerut diminuarea valorii contractului, corespunzător  calității defectuoase a lucrărilor și a materialului folosit. Pentru a-l face să treacă cu vederea  neregulile descoperite și să-i facă plata, Rădulescu i-a oferit, din nou, 10.000 de lei. A fost refuzat pentru a doua oară și, mai mult, reprezentantul Dedeman l-a denunțat procurorilor DNA.

„Cu această ocazie, i-am spus domnului Rădulescu că lucrarea nu este la calitatea pe care o aşteptam şi că vreau să dau jos din valoarea finală a facturii suma de 50.000 de lei. Totodată, am discutat şi despre turnarea unui nou strat, moment în care domnul Rădulescu mi-a zis că nu se poate turna, pentru că ar costa prea mult şi că mai bine îmi dă mie 10.000 de lei pentru a semna procesul-verbal de recepţie. Bineînţeles că am refuzat, spunându-i că nu sunt interesat de acest lucru şi că pe mine mă interesează doar calitatea lucrării. A urmat un fel de târguială şi până la urmă am semnat recepţia după ce am dat jos 40.000 de lei din factură“, a declarat reprezentantul Dedeman în instanță.

Al doilea martor confirmă șpaga!

Martor la tentativa de mituire a fost și subantreprenorul Nicolae Ivănescu care, în instanță, a confirmat spusele lui Marian Adam, precizând că el s-a retras după ce deputatul s-a oferit să-i plătească managerului de proiect cei 10.000 de lei. „(...)Eu am încheiat un contract de prestări servicii cu domnul Rădulescu, iar dumnealui un altul cu Dedeman, în numele firmei Concordia Con.Strade. În fine, am făcut lucrarea, iar la final în parcare au fost câteva porţiuni care ţineau apă, pentru că firma care a taluzat nu-i dăduse panta care trebuia. După ce am terminat, domnul Rădulescu a fost plecat câteva zile, iar mai apoi ne-am prezentat pentru a face recepţia, însă reprezentantul Dedeman nu a fost mulţumit de lucrare. Atunci domnul Rădulescu a încercat să ajungă la înţelegere cu domnul Adam şi i-a oferit 10.000 de lei pentru a semna procesul-verbal de recepţie, aşa cum era, iar acesta a refuzat. Acela a fost momentul în care m-am retras şi i-am lăsat să discute. După câteva minute domnul Rădulescu a venit la mine înjurând şi mi-a transmis că nu a căzut la înţelegere cu domnul Adam şi că acesta vrea să dea jos din factură 400-500 de milioane. Vreau să menţionez că domnul deputat Rădulescu mi-a spus şi telefonic că intenţionează să-i de bani reprezentantului Dedeman pentru a semna procesul-verbal de recepţie“, a declarat Nicolae Ivănescu, citat ca martor în dosarul lui Cătălin Rădulescu.

Acuzații de incompatibilitate

Pe lângă acuzațiile de dare de mită, anchetatorii l-au acuzat pe deputatul PSD că între ianuarie 2013-februarie 2014, a administrat afacerile companiei Concordia Con. Strade, deși acest lucru era incompatibil cu funcția de deputat, pe care o deține. Potrivit DNA, chiar dacă șeful PSD Diaspora s-a retras oficial de la conducerea firmei, a continuat să semneze documente financiar-contabile și juridice, să negocieze afaceri, în numele societății, să semneze facturi și să facă plăți. La momentul respectiv, deputatul a susținut că acuzațiile procurorilor sunt niște fantezii și că nu i se poate reproșa că și-a ajutat fratele – rămas administrator la Concordia Con. Strade în locul său - în afaceri.

Rădulescu a pozat în victimă a partenerului și beneficiarului

Deputatul PSD a negat acuzațiile, pozând într-o victimă a denunțătorului și a subcontractorului Nicolae Ivănescu, pe care a aruncat întreaga responsabilitate pentru proasta execuție a contractului Dedeman.

„El (Nicolae Ivănescu – n. r.) nu şi-a făcut treaba. Lui i s-au reţinut banii de către beneficiar, de către Dedeman, e vorba de 500 de milioane.Compania noastră nu avea nicio treabă cu asta, numai că Ivănescu a devenit apoi principalul acuzator. (…) I s-au reţinut pentru că nu a executat lucrarea care trebuia, a venit cu un alt asfalt, era un asfalt falsificat. Mi s-a sesizat acest lucru, a fost fratele meu contactat de către omul nostru de acolo şi Dedeman a oprit aceşti bani. Iar compania noastră trebuie să îi ia de la el înapoi acești bani. El, Ivănescu,  ca să se răzbune,  a făcut apoi toate aceste demersuri împotriva noastră“, declara la momentul respectiv Cătălin Rădulescu, pentru „Jurnalul de Argeș“.

De asemenea, pentru aceiași publicație, el a calificat acuzațiile de incompatibilitate, ale procurorilor, drept fantezii: „De fapt, ei merg pe ideea că un administrator al unei companii nu ar trebui să gândească pentru compania lui, nu ar trebui să se întâlnească cu parteneri...Nu înţeleg ce face un administrator şi ce trebuie să facă un acţionar majoritar al unei companii... Eu nu sunt administrator! Ei aşa cred, că dacă vorbesc despre compania mea sau mă întâlnesc cu fratele... Şi a doua chestie, ei se bazează pe un autodenunţ făcut de un privat, directorul unei companii private cu care noi am avut o lucrare şi acesta, probabil, pus de procurori, a făcut un autodenunţ“.

S-a folosit de invitații la evenimente false ca să scape de controlul judiciar

În aprilie 2014, DNA structura centrală l-a trimis în judecată pe Cătălin Marian Rădulescu, în dosarul 384/P/2013, sub control judiciar. Așa cum PUTEREA a arătat, deputatul a scăpat de restricțiile impuse prin această măsură, inclusiv aceea de a părăsi țara, folosindu-se de funcția de președinte al organizației PSD Diaspora. El a prezentat în instanță invitații la diverse evenimente organizate de opt filialesocial-democraților din afara țării, solicitând permisiunea de a participa la acestea.

În realitate, manifestările respective au fost inventate chiar de el, conform documentelor prezentate de PUTEREA, și nu au avut loc. Invitațiile au fost redactate la București și trimise celor opt filiale, de pe adresa office.cleanexpert@gmail.com, de un apropiat al său, cu dispoziția expresă: „De semnat și returnat - URGENT”. Scopul acestui demers a fost acela de a induce în eroare judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a-i face să-l scoată de sub control judiciar.

Atacul lui Rădulescu la procurorii DNA

Pe măsură ce ancheta și, ulterior, procesul în cazul său înaintau, Cătălin Rădulescu a avut mai multe atacuri furibunde la adresa procurorilor DNA. Pe rețelele de socializare ori în fața ziariștilor, parlamentarul PSD și-a făcut cunoscută poziția anti-justiție și anti-DNA. 

„Susțin cu tărie introducerea urgentă a legii răspunderii materiale și penale a procurorilor şi judecătorilor. Nu sunteţi nici voi mai presus de lege și trebuie să răspundeți pentru dosarele politice, pentru oamenii închiși politic sau fără probe, pentru pensionarii uciși, pentru că ați ascultat de ordinele unui dictator care v-a spus să faceți milioane de dosare și să băgaţi milioane de oameni în pușcării. Ați fost complici la această tentativă de genocid. Țara are nevoie de liniște, românii au nevoie de calm, să nu se mai teamă să vorbească la telefon sau pe stradă. Ați făcut destul rău! Va veni vremea schimbării și de la Kovesi în jos DNA vor plăti. Vor avea zeci de dosare penale și vor ajunge acolo unde i-au băgat sau au vrut să-i bage pe cei nevinovați. Prea ați făcut dosare fără probe. Asta nu e țara voastră“, susținea, pe Facebook, deputatul, pe vremea când credea că Victor Ponta va ajunge președintele României.

De asemenea, Cătălin Rădulescu a fost unul dintre inițiatorii proiectului de lege prin care s-a urmărit restrângerea rolului procurorilor în adoptarea măsurilor preventive, fapt c ear fi îngreunat anchetele în cazul suspecților de corupție.

Deputatul Rădulescu: Un „îmbârligător“ care „are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!”

Potrivit ziarului „Ancheta“, din Argeș, atașat rechizitoriului prin care Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată se află mai multe stenograme depuse de procurorii DNA, între care și cea prin omul de afaceri Longi Nițescu, de la TGM Group este anunțat de reprezentantul Dedeman că nu va mai primi lucrarea pentru amenajarea parcării magazinului din Pitești, în urma intervențiilor deputatului Cătălin Rădulescu:

ADAM MARIAN: Să trăiţi, domnu’ director!

NIŢESCU LONGI: Da, domnu’ Marin, să trăiţi!

ADAM MARIAN: Am… o veste proastă!

NIŢESCU LONGI: Ia ziceţi, domne!

ADAM MARIAN: Ăăă…Din dispoziţii superioare de partid şi de stat… am o firmă cu dedicaţie pe asfalt, începând de acu’ o oră.

NIŢESCU LONGI: Adică?

ADAM MARIAN: Adică n-am de ales şi tre’ să … fac asfaltu’ cu o firmă cu dedicaţie de pe plan local.

NIŢESCU LONGI: Îhî...

ADAM MARIAN: Şi restu’ vă mai zic când ne întâlnim.

[…]

ADAM MARIAN: Deci până…, deci aseară vorbisem cu Ionuţ şi a zis gata, hai că facem cu …

NIŢESCU LONGI: Păi da, mie mi-au trimis contractu’, io le-am semnat contractu’, le-am dat pe mail…

ADAM MARIAN: Da… Da…

NIŢESCU LONGI: Păi, da, ce facem aici?

ADAM MARIAN: Numai că-ntre timp s-a schimbat modificarea şi dacă vrem să deschidem magazinu’ la timp… tre’ să facem asfaltu’ cu cine trebuie!

NIŢESCU LONGI: Păi io le-am dat contractu’ la …

ADAM MARIAN: Aţi înţeles problema…

NIŢESCU LONGI: Păi io le-am dat contractu’ la ăştia, la PAB, l-am semnat şi le-am dat contractu’…

ADAM MARIAN: Nu-i nimic, nu-i nimic, asta e! Da.

NIŢESCU LONGI: Cine-i firma asta?

ADAM MARIAN: Da. Încă nu ştiu, o să aflu când ajung după amiază! Că io-s la Craiova acum.

NIŢESCU LONGI: Îhî!

ADAM MARIAN: Prin telefon mi-a băgat-o!”

Într-o altă conversație, cu Ionuț Puiu, angajat al PAB România, antreprenoarea Dedeman pentru lucrarea de la Piteșt, afaceristul Longi Nițescu îl descrie pe Cătălin Rădulescu drept un „îmbârligător“ care „are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!”:

„INTERLOCUTOR: Da, mă, e cică un senator, Rădulescu-l cheamă!

NIȚESCU LONGI: Aaa…! E un…! Ce să facă ăla? E vai mama lui! E un… un îmbârligător ăla, e un… vai mama lui!

INTERLOCUTOR: Da, mă, da cică… frate-su are o firmă de asfalt, nu ştiu ce… combinaţii… face autostrăzi, face…

NIȚESCU LONGI: E… aoleo! Mai cereţi referinţe de p-aci, că s-ar putea să nu vă iasă nimic.

INTERLOCUTOR: Mmm?!

NIȚESCU LONGI: N-are nicio staţie de asfalt, lucrează numai în combinaţii cu nimic, numai… are de dat bani la multă lume, e vai mama lui!”


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-15
Citeste si:
Avem probele: Preşedintele PSD diaspora, deputatul Cătălin Rădulescu, fals şi uz de fals în instanţă, ca să plece din țară!
EXCLUSIV. Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu, disperat să o întâlnească pe domnişoara “Chris”. Preşedintele-ginecolog al PSD Diaspora agaţă pe Facebook
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată pentru dare de mită
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, pus sub control judiciar

TAGURI: martori, instanta, catalin radulescu, spaga



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova