2019-04-23 18:08


UPDATE. După VIŞINESCU, un alt TORŢIONAR îşi află azi SENTINŢA

 |  09:34
UPDATE. După VIŞINESCU, un alt TORŢIONAR îşi află azi SENTINŢA

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este aşteptată să pronunţe, miercuri, o sentinţă definitivă în dosarul în care Ioan Ficior, fostul comandant al coloniei de muncă Periprava, este judecat pentru infracţiuni contra umanităţii. În fond, el a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Decizia a fost contestată la instanţa supremă, care va da o soluţie definitivă în dosar.

UPDATE. Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, miercuri, pentru 29 martie, pronunțarea sentinței definitive în dosarul în care Ioan Ficior, fost comandant al Coloniei de muncă Periprava, este acuzat de infracțiuni contra umanității.

Ficior a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva deţinuţilor politici, fiind înregistrate 103 decese.

"Din probele administrate în cauză până la acest moment a reieşit faptul că regimul de detenţie aplicat de către Ficior Ioan, în perioada în care a deţinut funcţii de conducere în cadrul Coloniei Periprava, a fost unul menit să ducă la lichidarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum: condiţii de detenţie mizerabile şi inumane, rele tratamente; lipsa hranei adecvate; frigul extrem din barăci şi aglomerare excesivă; lipsa apei potabile care era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre; lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acordă asistenţă medicală adecvată; aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament", au arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în rechizitoriu.

Un caz asemănător a fost cel al lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, condamnat definitiv, în 10 februarie 2016, la 20 de ani de închisoare, decizia fiind o premieră din punct de vedere judiciar, scrie news.ro. Vişinescu este primul inculpat care a fost condamnat pentru fapte comise cu peste 50 de ani în urmă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-03-15

Mai multe imagini:
UPDATE. După VIŞINESCU, un alt TORŢIONAR îşi află azi SENTINŢA
zoom

TAGURI: ioan ficior, sentinta, tortionar, periprava, infractiuni contra umanitatii
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG