2016-12-08 14:03

DEZVALUIRI


E cert! Bebeluşii de la Maternitatea Giuleşti au fost pârjoliţi la peste 200 de grade Celsius

 |  17:17
E cert! Bebeluşii de la Maternitatea Giuleşti au fost pârjoliţi la peste 200 de grade Celsius

Unele dintre expertizele dispuse de procuroriîn cadrul tragediei de la Maternitatea Giuleşti au fost finalizate, elestabilind, printre altele, că după declanşarea incendiului, în camera salonuluide Terapie Intensivă şi Anestezie temperatura aerului a depăşit 200 de gradeCelsius. Această temperatură, pe lângă faptul că a topit toate componentele dinmaterial plastic sau cauciuc aflate în încăpere, a eliminat aproape întotalitate oxigenul din încăpere.

Procurorul Marius Iacob a precizat, vineri, căcercetarea la faţa locului s-a finalizat, după ce anchetatorii au efectuatcercetări timp de cinci zile consecutive la locul tragediei. Vineri după-amiază,anchetatorii au cerut sprijinul Jandarmeriei Române, care a intervenit cu unautocamion în care au fost încărcate toate aparatele medicale din salonulcuprins de flăcări, care urmează să fie transportate la Institutul de Cercetăride la Petroşani, în vederea efectuării unei expertize tehnice de specialitate. Anchetatoriiurmează să analizeze, printre altele, şi conţinutul procesoarelor existente lanivelul fiecărui incubator din cele opt aflate în sala salonului de terapieintensivă.

Contradicţiiîn declaraţii

Anchetatorii au primit, în cursul zilei devineri, raportul expertizei tehnico-informatice efectuată de către specialiştiiInstitutului pentru Tehnologii Avansate, datele fiind prelucrate la acestmoment la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Rezultatele vizează informaţii extrase de pe camerele de supraveghere instalateîn spital care vor fi coroborate cu declaraţiile date de către personalulmedical. Marius Iacob confirmă faptul că există contradicţii între declaraţiiledate de mai multe cadre medicale audiate în acest dosar. Vineri după-amiază, lasediul Poliţiei Capitalei, erau aşteptaţi mai mulţi părinţi, dar şi cadre medicaleale Maternităţii Giuleşti, care să dea declaraţii în faţa anchetatorilor.

Vineri dimineaţă, Institutul Naţional deMedicină Legală “Mina Minovici” a transmis procurorilor raportul cadavruluicelui de-al cincilea bebeluş decedat, în cursul zilei de joi, ca urmare atragediei de la începutul acestei săptămâni. Micuţul a decedat ca urmare a unuişoc postcombustional, pe fondul unei bronhopneumonii, corpul său prezentândarsuri pe o suprafaţă de 30-40%.

Nuexistă probe că asistenta Cârstea ar fi fost la petrecere

Imaginile surprinse de camerele desupraveghere arată clar momentul în care asistenta Florentina Cârstea, cea careavea în grijă salonul în cauză, a părăsit încăperea, sigilând accesul prinutilizarea cartelei magnetice de acces. Aceasta era singura cartelă carepermitea accesul în salon. Procurorii însă refuză să dea publicităţiiintervalul de timp în care asistenta s-a aflat în afara salonului. ProcurorulMarius Iacob confirmă faptul că, în seara tragediei, într-unul dintre saloanelespitalului Maternităţii Giuleşti, mai multe cadre medicale s-au strâns cuocazia onomasticei unei asistente, la un moment dat camerele de supravegheresurprinzând chiar un cadru medical care ieşea din respectiva încăpere ţinând înbraţe un tort. Însă procurorul susţină că, până la acest moment, nu existăprobe conform cărora asistenta Florentina Cârstea s-ar fi aflat la aceaminipetrecere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-08-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image