2016-12-04 18:39

DEZVALUIRI


Eugeniu Petrescu locuieşte în Ferentari. Intermediarul şpăgii pentru Radu Mărginean este cunoscut de vecini drept „consilierul lui Blaga”

 |  19:23
Eugeniu Petrescu locuieşte în Ferentari. Intermediarul şpăgii pentru Radu Mărginean este cunoscut de vecini drept „consilierul lui Blaga”

De câteva zile s-a vehiculat ideea că şpagapentru numirea şefei de la Halmeu a ajuns la Radu Mărginean printr-un omimportant din PDL. Acest lucru a fost confirmat şi de procurorii DNA-Oradeacare au spus în şedinţa de judecată de la Tribunalul Satu Mare, în care s-audecis arestările, că banii au fost luaţi „în numele şi pentru un partid politic”de un anume Eugen Petrescu, făptuitor în dosar. Ieri, nimeni nu spunea preamulte despre acesta, decât că este un om foarte influent în PDL şi că i-ar fifost consilier lui Blaga. Reporterii „Puterea” au plecat pe firul informaţiilorapărute şi au aflat lucruri interesante despre Eugen Petrescu, în fapt, numelesău fiind, potrivit datelor de stare civilă, Eugeniu Petrescu.

EugeniuPetrescu, cel care ar fi facilitat întâlnirea între şeful ANV, Radu TraianMărginean, şi fostul şef al Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, este apropiat alPDL, "cu o influenţă foarte mare în partid", susţineau sursejudiciare, precizând că omul de afaceri clujean Liviu Florian i-ar fi dat cei130.000 de euro lui Eugeniu Petrescu, acesta dându-i, la rândul său, o micăparte din sumă şefului Vămilor, o altă parte având destinaţie politică. "PetrescuEugeniu este un om în vârstă, omul din umbră, o persoană cu o influenţă foartemare în PDL, care nu a ieşit în public, este aproape un necunoscut pentru ceidin afară, dar are o influenţă foarte mare. El dă ordine inclusiv unor oameniimportanţi. El este cel care dă undă verde şi pentru alte funcţii, nu doar învămi", susţinau sursele citate, care au precizat că acesta a împărţitbanii daţi de Nicoleta Dobrescu pentru a fi numită în funcţie.

ProcuroriiDNA care anchetează dosarul mitei de la Vama Halmeu au susţinut în faţainstanţei care a decis arestarea a trei persoane în acest dosar că mita a fostluată "în numele şi pentru un partid politic şi un şef deinstituţie".

A suferit un preinfarct

Reporterii “Puterea” au aflat că Eugen Petrescu senumeşte de fapt Eugeniu Petrescu. În anul 2006, el a sponsorizat partidul cusuma de 15.000 de lei, iar conform datelor puse la dispoziţie de Asociaţia ProDemocraţia, a donat către PD 298 de milioane de lei vechi, în anul 2004. Estenăscut în anul 1944 şi locuieşte în cartierul Ferentari, într-un bloc vechi,stil rusesc, dar foarte cochet, într-o zonă liniştită. Uşa apartamentului ne-a fost deschisă de soţia lui, Maria Petrescu.Vizibil iritată, ea ne-a spus că soţul ei este internat în spital după ce asuferit un preinfarct. Nu a dorit să ne ofere alte amănunte şi a închis uşa.

Face parte din anturajul lui Vasile Blaga

Surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor audeclarat pentru “Puterea” că Eugeniu Petrescu este destul de cunoscut, de pevremea mandatului lui Vasile Blaga, ca făcând parte din anturajul acestuia, darcă nu a fost niciodată consilier în minister.

Un vecin: „E consilierul lui Blaga”

De la vecinii lui Eugeniu Petrescu am aflat că ei locuiesc de mult timp la adresa din Ferentari numărul 72, bloc C6.Când au aflat că familia Petrescu s-ar putea să aibă probleme cu legea, aceştiane-au spus: „Nuse poate, domnule. N-are cum să aibă probleme. E consilierul lui Blaga. Estemare în partid şi nu cred că ar intra el în conflict cu legea”.

Eugeniu Petrescu numai este în Liga Revoluţionarilor

Conformunor date de la Parlamentul României, în anul 2006, Eugeniu Petrescu figura camembru revoluţionar în Liga Naţională a Luptătorilor pentru Victoria Revoluţieidin Decembrie şi a Cinstirii Eroilor-Martiri (L.N.L.V.R.D.C.E.M.). Unul dintrepreşedinţii acestei organizaţii, Rudolf Schmutzer, ne-a declarat că domunulEugeniu Petrescu nu a făcut niciodată parte din această organizaţie. “Aufost nişte greşeli care au fost făcute prin anul 1996, dar, ulterior, în anul2004, când s-a schimbat legea şi certificatele trebuiau înnoite, EugeniuPetrescu nu a depus dosarul pentru schimbare”, ne-a declaratRudolf Schmutzer.În altă ordine de idei, şi familia Schmutzer apare ca finanţatoarea unui partid politic. În anii 2000-2001, Rudolf Schmutzer a donat către partidsuma de 75 de milioane de lei vechi, iar soţia sa, Gabriela, a cotizat şi eaaceeaşi sumă.

A donat bani pentruPD şi PDL

Potrivitinformaţiilor postate pe site-ul Asociaţiei Pro Democraţia, Eugeniu Petrescu adonat, în anul 2004, Partidului Democrat 298.000.000 de lei, în trei rânduri.De asemenea, potrivit actului din 30 martie 2007, privind cuantumul total alsumelor provenite din finanţările private ale partidelor politice în anul 2006,conform Legii nr. 334/2006 referitoare la finanţarea activităţii formaţiunilorpolitice şi a campaniilor electorale, publicat în Monitorul Oficial în martie2007, Eugeniu Petrescu a donat PDL 15.000 de lei cu chitanţa nr. 495 din21.09.2006.

În instituţii se facpromovări pe sume uriaşe de bani

ProcuroriiDNA au susţinut, în faţa Tribunalului Satu Mare, care a decis arestarea a treipersoane în cazul mitei de la Vama Halmeu că "în funcţii importante dinsistemul instituţional românesc sunt promovate persoane în schimbul unor sumeuriaşe de bani", potrivit încheierii de şedinţă în care s-au decisarestările. "Pe de altă parte, nu poate fi acceptat faptul că, ignorândcriteriul competenţei şi de concurenţă loială, în funcţii importante din sistemulinstituţional românesc sunt promovate persoane în schimbul unor sume uriaşe debani. Acest fapt a fost de natură să permită unor persoane, unele cu intereseascunse, altele cu preocupări infracţionale dovedite, să afirme şi chiar să selaude că delegarea sau numirea într-o funcţie publică, conducerea BirouluiVamal Halmeu, în speţă a învinuitei Dobrescu Nicoleta, li se datorează, lăsândastfel impresia opiniei publice că atributul unui şef de instituţie precum ANVle revine lor. Un astfel de curent este de natură să slăbească încredereapopulaţiei în autoritatea instituţiilor publice, ducând în timp la oconstrucţie nesănătoasă bazată pe corupţie”.

„Aceastăacţiune nu este îndreptată împotriva vreunui partid şi toţi cei vinovaţitrebuie să răspundă. Este imoral să faci vinovat un partid, care a fostsingurul ce a avut voinţa de a declanşa războiul împotriva corupţiei în ultimii20 de ani.” (Emil Boc)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-03-11



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image