2018-12-10 12:57


EXCLUSIV. Activitatea de TRANSPLANT din România, BLOCATĂ de incompetență. Dacă Guvernul nu intervine URGENT, din 15 noiembrie colapsul va fi total

 |  11:43
EXCLUSIV. Activitatea de TRANSPLANT din România, BLOCATĂ de incompetență. Dacă Guvernul nu intervine URGENT, din 15 noiembrie colapsul va fi total

Ar fi absurd să susținem că sistemul medical românesc este perfect, dar nu putem ignora faptul că avem medici de elită care doresc să profeseze la standarde medicale europene, în România. PUTEREA trage un semnal de alarmă privind situația critică cu care se confruntă una dintre cele mai prestigioase profesii medicale de la noi.

Ca urmare a birocrației și indiferenței autorităților, școala românească de transplant a ajuns într-un punct critic, fiind pe un trend descendent galopant, ajungându-se ca numărul operațiilor de transplant să scadă vertiginous, de la o medie de 150, în 2013, la 50, în 2018.

 

Schimbare pentru… reorganizare haotică

 

Pe 4 iulie 2018, profesorul Radu Deac a fost înlocuit din funcția de director executiv al Agenției Naționale de Transplant (ANT) cu medicul clujean Anca Baculea, pe motiv că se doreşte restructurarea instituţiei “pentru o mai bună funcționare și transparentizare a activităţii de transplant în România”. Potrivit informaţiilor noastre, un rol important in impunerea medicului clujean la la şefia ANT l-a jucat și deputatul USR Emanuel Ungureanu, dar, deocamdată, nu punem în discuție modalitate de promovare a doamnei Baculea. Acum, la patru luni de la schimbarea conducerii agenției se poate cuantifica și vizualiza rezultatul acestei mișcări. Practic, reorganizarea activității de transplant din România a însemnat haos şi degringoladă, fapt pentru care, de la jumătatea lunii noiembrie, țara noastră riscă să dispară de pe harta europeană a transplanturilor. Ca urmare a managementului dezastruos implementat de actuala conducere a a ANT - mai ales a schimbării regulilor de reacreditare -, sistemul de transplant din România este la un pas de colaps, iar românii vor fi obligaţi să apeleze pentru transplant la instituții medicale din străinătate, la costuri exorbitante.

 

Adio, transplanturi în România, din 15 noiembrie 2018!

  

În această toamnă, expiră reacreditarea tuturor unităților de transplant din România. Ca atare, directorul Agenției Naționale de Transplant, Anca Baculea, a schimbat întreaga procedură de reacreditare a centrelor de transplant, dar fără să respecte prevederile legale impuse de Ordinul Ministrului Sănătății nr. 860/2014. Astfel, şefa ANT a impus pentru reacreditare o serie de documente, protocoale și proceduri aberante, imposibil de implementat, printre care și o declarație pe propria răspundere a medicului care efectuează transplantul. Această aberaţie, numită declaraţie pe propria răspundere, este o premieră pentru sistemul medical românesc, şi niciun medic nu va accepta să semneze o asemenea inepţie. O dovadă elocventă a haosului și degringoladei de la ANT este cazul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, al cărui dosar de reacreditarea este tergiversat de aproape două luni, fără nicio justificare. Ca urmare a acestei situaţii incredibile, reputatul medic Horaţiu Suciu a fost nevoit să efectueze, în conditii speciale, o operație urgentă de transplant de cord, în condițiile în care alternativa ar fi fost decesul iminent al pacientului.

De ce? Din cauza condițiilor aberante impuse de șefa ANT, care fac, la ora actuală, imposibilă constituirea unui dosar legal de reacreditatre. Astfel, s-a ajuns în situația ca, în momentul de față, mai mult de 10 instituții de transplant și-au pierdut acreditarea, iar, din data de 15 noiembrie 2018, alte 15 centre de transplant vor fi în aceeași situație. Practic, ca urmare a acestei degringolade, de la jumătatea lunii noiembrie activitatea de transplant încetează în România, adică niciun centru medical nu va mai putea efectua transplanturi, pentru că mai are cadrul legal. Potrivit legislației în vigoare, directorul executiv al ANT se ocupă, în mod special, de acreditarea şi reacreditarea centrelor de transplant, dar şi de autorizarea importului şi exportului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, destinate transplantării la om. Adică, să managerieze întreaga activitate de transplant din România.

 

 

Registrul Național de Transplant, preluat pe persoană fizică

 

Ca urmare a managementului „performant” implementat de directorul Anca Baculea, Agenția Națională de Transplant a ajuns în situația de a mai avea doar doi angajați, cu excepția coordonatorilor regionali, ceea ce practic face imposibilă funcționarea acestei instituții. În schimb, potrivit informaţiilor noastre, șefa ANT beneficiază de serviciile unui consilier onorific, fără a avea acest drept legal, fiind vorba de o persoană fără nicio legătură cu activitatea de transplant. În plus, șefa ANT a avut grijă să facă o mișcare cu implicații negative uriașe, poate chiar de ordin penal. Directorul Anca Baculea a forțat, prin diverse metode, rezilierea contractului de management al Registrului Național de Transplant, după care și-a introdus propriile parole, preluând practic registrul pe persoană fizică.  

 

România nu mai are bancă de piele

 

La scurt timp după ce a fost numită, Anca Baculea a primit, în repetate rânduri, informații și materiale scrise, bine documentate, referitoare la situația critică a transplantului tisular din țara noastră, în special cea a transplantului de piele, știut fiind că, din ianuarie 2018, România nu mai are o bancă de piele. Dar, nici până azi, șefa ANT nu a luat nicio măsură și nici nu a întreprins vreun demers în acest sens. Ba mai mult, nu s-a interesat măcar de situația băncii de piele de la Spitalul Grigore Alexandrescu, sau de implicațiile tragediei de la Colectiv, readusă în prim-plan în ultimele zile. Trebuie precizat că noul director executiv al ANT este medic primar chirurgie generală și a profesat, din 2013 și până acum, în cadrul Clinicii Chirurgie III a Institutului de Gastroenterologie şi Hepatologie din Cluj-Napoca.

 

Incompetența managerială poate fi tratată doar cu o ordonanță de urgență

 

Situația critică în care au ajuns toate centrele de transplant din România, ca urmare a managentului dezastruos practicat de către noul director executiv al Agenției Naționale de Transplant, a fost tratată cu superficialitate atât de către conducerea Ministerului Sănătății, dar mai ales de către Guvern. Potrivit informațiilor furnizate de specialiști consultați de PUTEREA, activitatea de transplant din țara noastră este în colaps, iar singura soluție de funcționare a centrelor de transplant este emiterea unei ordonanțe de urgență pentru deblocarea actualei situații. Dacă această ordonanță de urgență nu va fi emisă până la 15 noiembrie, niciun medic din România nu va mai face vreun transplant, pentru simplul fapt că nu are cadrul legal, și, astfel, românii cu asemenea probleme vor trebui să apeleze exclusiv la clinicile din străinătate, unde costurile sunt mult mai mari decât în România. La ora actuală, costul mediu al unei operații de transplant, decontat de către stat, este de circa 60.000 de euro, pe când, în străinătate, o asemenea operație costă aproximativ 150.000 de euro. Altfel spus, avantaj direct pentru clinicile din străinătate și pentru cei care intermediază asemenea operații! 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-13

TAGURI: transplant, exclusiv, ant, baculea
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...