2018-10-18 00:06


EXCLUSIV. ANI îl avertizează pe Tăriceanu: Parlamentul este autoritatea care dispune încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu

 |  22:14
EXCLUSIV. ANI îl avertizează pe Tăriceanu: Parlamentul este autoritatea care dispune încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu

PUTEREA a semnalat, în urmă cu ceva timp, că de aproape un an și jumătatea presedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, refuză să pună în aplicare Decizia nr. 949/04.03.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care „s-a constatat, definitiv și irevocabil, starea de incompatibilitate în care s-a aflat domnul Marciu Ovidiu Cristian Dan, în prezent, senator în Parlamentul Romaniei”.

Mai mult, ca să tergiverseze cazul, Tăriceanu a pasat răspunderea către Comisia juridică a Senatului, dar preşedintele acesteia, Robert Cazanciuc, a ignorat atât solicitarea preşedintelui Senatului, cât şi Decizia definitivă si irevocabilă a ÎCCJ privindu-l pe senatorul giurgiuvean Cristian Marciu.

La solicitarea PUTEREA, ANI a precizat foarte clar că „Parlamentul României este autoritatea cu competențe legale de a dispune cu privire la încetarea efectivă a mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan”. Practic, ANI susţine că Senatul României, condus de Calin Popescu Tăriceanu, trebuie să-i înceteze mandatul lui Cristian Marciu.

 

ANI și ÎCCJ - da, Tăriceanu şi Cazanciuc – ba!

 

Agenția Națională de Integritate (ANI) a transmis, pe 6 martie 2017, o solicitare președintelui Senatului prin care cere vacantarea locului de senator ocupat de social-democratul Ovidiu Cristian-Dan Marciu, declarat incompatibil, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care datează din martie 2015. Cristian Marciu a fost declarat incompatibil pentru că a derulat prin firmele sale afaceri cu Consiliul Județean Giurgiu, în perioada 2008-2012, când deținea funcția de consilier județean. "Având în vedere prevederile legale incidente, vă rugăm să luați act de situația de încetare a mandatului și să supuneți votului plenului camerei adoptarea hotărârii prin care se vacantează locul de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan, ca urmare a faptului că Raportul de evaluare nr. 30367/G/II/15.06.2012 a rămas definitiv prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 949/04.03.2015", se arată în solicitarea transmisă de ANI. 

Practic, Tăriceanu a luat oficial la cunostință de această speță la 6 martie 2017, dar a tergiversat punerea în aplicarea a decizia ÎCCJ, pasând responsabilitate către Biroul Permanent al Senatului și Comisia juridică condusă de fostul ministru al Justiției din cabinetul Ponta, Robert Cazanciuc. „Vă precizăm că Biroul Permanent al Senatului, în ședința din 6 martie 2017, a hotărât trimiterea scrisorii Agenției Naționale de Integritate pentru un punct de vedere la Comisia juridică, de numiri, disciplină,imunități și validări. Prin intermediul acestui Raport de evaluare, ramas definitiv prin decizia Înaltei de Casație de Justiție nr.949/2015 s-a reținut încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către domnului Ovidiu Cristian Dan Marciu, fost consilier județean - vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu, în prezent senator, și se solicită încetarea mandatului”, se menționează în răspunsul din 12 februarie 2018, către PUTEREA, al șefului Senatului. Mai mult, Tăriceanu recunoaște că știe destul de bine cazul Marciu. „În vederea elaborării unui punct de vedere, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a dezbătut, începând cu 4 aprilie 2017, în mai multe ședințe succesive, scrisoarea Agenției Naționale de Integritate prin care transmite Raportul de evaluare, prin care s-a reținut încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către domnul Ovidiu Dan Cristian Marciu, rămas definitiv prin decizia Înaltei de Casație de Justiție nr. 949/2015”, a subliniat Călin Popescu Tăriceanu în răspunsul către PUTEREA. Însă, a pasat responsabilitate transmițându-ne că „alte informații privind această speță puteți obține adresându-vă direct Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări”. Dar, aceasta comisie, condusă de catre senatorul PSD Robert Cazanciuc, refuza ăa dea un raspuns la cazul Marciu de  mai bine de șase luni.

 

Incompatibil, dar senator

 

Între timp, ANI ne-a comunicat prin adresa nr. 8893/17.07.2018 că „După rămânerea definitivă a raportului de evaluare, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Agenția Națională de Integritate a întreprins toate măsurile legale în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de legiuitor la art. 25 din Legea nr. 176/2010”. Totodată, ANI precizează foarte clar: ”Mandatul de senator al domnului Marciu Ovidiu  poate înceta în condițiile stabilite de Constituția României, Legea nr. 96/2006 și Hotărârea nr. 28/2005 privind Regulamentul Senatului”. Mai mult, ANI avertizează că „Parlamentul României este autoritatea cu competențe legale de a dispune cu privire la încetarea efectivă a mandatului de senator al domnului Marciu Ovidiu Cristian Dan. Astfel, pentru informații suplimentare vă puteți adresa Parlamentului României”. Dar, Senatul ne-a trimis la Comisia jurdică unde totul e tăcere şi, astfel, Ovidiu Marciu este în continuare senator de Giurgiu, deşi este incompatibil de mai bine de an şi jumătate.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-31

TAGURI: tariceanu, ani, marciu, senat, incompatibil
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
01 Aug 2018

PARCA ESTE MIELUL LA TITA TAURULUI
Random image



Ultimele stiri






loading...