2016-12-07 00:00

DEZVALUIRI


EXCLUSIV. Familia Andreei Vass, implicată în afacerea Palatul Ştirbey

 |  20:23
Palatul Ştirbey,aflat pe lista monumentelor istorice de Clasa A, riscă, zilele acestea, să fiepus în pericol din punct de vedere arhitectural. Asta, după ce, chiar de laCabinetul prim-ministrului Emil Boc a fost înaintată către Comisia Naţională aMonumentelor Istorice (CNMI) din cadrul Ministerului Culturii o adresă princare se cere nici mai mult, nici mai puţin, decât să fie reluată procedura avizăriiunui proiect imobiliar costând în construcţia a trei clădiri gigant lipite dePalatul Ştirbey. Afacerea, evaluată la câteva zeci de milioane de euro,reprezintă un proiect al dezvoltatorului imobiliar Ovidiu Popescu, cel careeste proprietarul Palatului Ştirbey. În sprijinul acestui demers, contestat detoate organizaţiile nonguvernamentale, dar şi care a primit în două rânduri aviz negativ din partera CNMI, stă nimeni altuldecât consilierul personal al premierului, Andreea Vass-Paul, prin soţulacesteia Mihai Cristian Paul.

În luna septembrie aanului trecut, pe vremea când la conducerea Ministerului Culturii şi Cultelorse afla democrat-liberalul Theodor Paleologu, omul de afaceri Ovidiu Popescu asolicitat două audienţe pentru a“negocia” cu autoritatea publică aprobarea proiectului imobiliar. Audienţeleerau necesare întrucât ministrul Paleologu a considerat inoportun acestproiect, pentru că acesta ar desfigura una dintre cele mai frumoase zone cumonumente istorice din România, Calea Victoriei. O atitudine identică a avut-o şisuccesorul lui Paleologu, actualul ministru al culturii, Kelemen Hunor. Ambiiminiştri şi-au bazat decizia pe faptul că proiectul imobiliar nu primise avizpozitiv din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Mai mult,proiectul este contestat vehement de societatea civilă.

Ca urmare a refuzuluicelor doi miniştri de a colabora cu dezvoltatorul imobiliar, Ovidiu Popescu i-aacţionat în instanţă, solicitând daune de 5,7 milioane de euro. Trebuieprecizat că proiectul imobiliar, constând în două blocuri turn şi un hotel uriaş,a primit avizul Comisiei Tehnice de Urbanism din cadrul Primăriei MunicipiuluiBucureşti în luna aprilie 2008.

Emil Boc a cerut CNMIsă reanalizeze situaţia

Povestea revine înactualitate în august 2010, când, de la Cabinetul primului-ministru a sosit laCNMI Adresa nr. 3798/KH/19.08.2010, prin care se cere reluarea discuţiilorasupra proiectului “Plaza Ştirbey”. Adresa pare chiar ciudată, având în vederefaptul că în atribuţiile premierului nu intră şi planurile de urbanism sausituaţia monumentelor istorice. Cert este că, în urma acestei adrese, CNMI şi-aschimbat atitudinea faţă de acest priect, iar în cadrul şedinţei din data de 29septembrie 2010, a dat aviz pozitiv proiectului, la care au fost aduse unelemodificări insignifiante. Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul,organizaţie nonguvernamentală care se ocupă de prezervarea patrimoniuluiarhitectural şi istoric al Capitalei, ne-a declarat că nu a mai auzit niciodatăca de la Cancelaria primului-ministru să se fi făcut un asemenea demers.

Ce interes ar puteaavea primul-ministru în această afacere? Surse guvernamentale au precizat,pentru ziarul “Puterea”, că de afacerea “Plaza Ştirbey” nu este străină AndreeaVass-Paul, consilier pe probleme economice al lui Emil Boc. Aceleaşi surse auadăugat că, la încercările de negociere pe care Ovidiu Popescu le-a purtat cuministrul Theodor Paleologu a participat chiar soţul Andreei Vass, MihaiCristian Paul, pe care omul de afaceri l-a recomandat ca fiind consilierul săupersonal. Mihai Cristian Paul nu este specialist în piaţa imobiliară, arhitectsau specialist în monumente istorice, El este boker la Bursa de Valori Bucureşti,iar fratele acestuia, Dan Viorel Paul este vicepreşedintele al BVB şi vicepreşedinteal Asociaţiei Naţionale a Brokerilor.

Paleologu confirmă întâlnirilecu Popescu şi cu Paul

Contactat telefonic,fostul ministru al culturii, Theodor Paleologu, a confirmat pentru ziarul“Puterea” prezenţa la cele două întâlniri avute cu Ovidiu Popescu a lui MihaiCristian Paul. Mai mult, sursele noastre au precizat că la una din aceste întâlniriar fi fost prezentă chiar şi Andreea Vass. “Da, l-am întâlnit de două ori pe dlPopescu şi consilierii mei i-au explicat cu lux de amănunt care sunt condiţiilelegale de urbanism pentru realizarea proiectului respectiv. Este adevărat,Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a dat aviz negativ. A fost şi dânsul(Mihai Cristian Paul – n.red.) prezent, dar discuţia a avut loc între dlPopescu, dl arhitect Arsene, doamna consilier Irina Iamandescu şi mine”, ne-adeclarat fostul ministru al culturii, Theodor Paleologu. La data la care auavut loc întâlnirile, Mihai Cristian Popescu era doar logodit cu Andreea Vass,aceasta din urmă deţinând deja funcţia de consilier al primului-ministru EmilBoc, după ce, înainte, fusese consilier al europarlamentarului TheodorStolojan. Andreea Vass este şi în acest moment angajata Cancelariei primului-ministru,instituţia care, coincidenţă, a expediat Adresa nr. 3798/KH/19.08.2010 cătreCNMI. Singurul care mai poate opri această afacere prin care este pus înpericol un monument istoric din Clasa A este ministrul culturii, Kelemen Hunor,singurul care poate, prin semnătura sa, să permită sau nu avizarea PUZ-ului.

Contactat telefonic,ministrul Kelemen Hunor a declarat că a primit de la Cabinetul primului-Ministru Emil Boc, prin Secretariatul General al Guvernului, un memoriu făcutde Ovidiu Popescu, cu privire la proiectul Plaza Ştirbey, pe care l-a trimismai departe Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. “M-am întâlnit o singură dată cu dl Ovidiu Popescu înianuarie sau februarie, imediat după ce am preluat mandatul. I-am explicatatunci că nu pot să aprob proiectul decât dacă va îndeplini toate condiţiilelegale. Dl Popescu a fost la mine în audienţă împreună cu dl arhitect Arsene şicu încă două persoane cărora nu le-am reţinut numele”. Deşi proiectul a primitavizul CNMI, acest aviz nu a ajuns încă pe masa ministrului. Kelemen Hunor ne-adeclarat că CNMI are un termen de 30 de zile ca să-i trimită documentulrespectiv, după care va lua o decizie. “Avizul comisiei este consultativ”, amai spus Kelemen Hunor.

Soţii Paul-Vass neagătotul

Contactată telefonic,Andreea Wass-Paul a confirmat pentru ziarul “Puterea” că ea a fost cea care atrimis memoriul lui Ovidiu Popescu către ministrul culturii, Kelemen Hunor.Legat de vizitele pe care Ovidiu Popescu le-ar fi făcut la fostul ministru al culturii,Theodor Paleologu, consilierul primului-ministru susţine că soţul său, MihaiCristi Paul nu a participat nicioadă la o asemenea reuniune. “Relaţia lui (a soţului– n.red.) cu Ovidiu Popescu nu este de o asemenea natură. Mergeţi la cine v-aspus asta şi daţi-i doi pumni în cap”, ne-a declarat Andreea Wass. După ce i-amexplicat faptul că fostul ministru Theodor Paleologu a confirmat faptul căMihai Cristi Paul a participat la întâlniri, nu însă şi la discuţia legată deproiectul Ştirbey, Andrea Vass a exclamat: “Dar, ce? Paleologu e nebun?”.

“Eu am primitmemoriul lui Ovidiu Popescu. Am văzut că era vorba de o investiţie foarte mare,de vreo o sută de milioane de euro. M-a mirat faptul că o investiţie de oasemenea amploare este tergiversată, mai ales pe o asemenea foame de investiţii.Am procedat legal şi am trimis memoriul la cei în drept să-l rezolve”, aconchis consilierul primului-ministru.

Şi soţul AndreeiVass, Mihai Cristi Paul, a negat vehement că ar avea vreun amestec în aceastăafacere. “Eu nu am fost niciodată angajatul domnului Popescu şi nu am fostniciodată implicat în acest proiect”, a precizat acesta care a adăugat însă “Îlcunosc pe dl Ovidiu Popescu aşa cum îl cunosc şi pe dl Paleologu şi cum cunoscmulţi alţi oameni, dar nu am avut nici un fel de afacere nici cu dl Popescu, nicicu dl Paleologu”. El a mai adăugat că nu a fost niciodată la MinisterulCulturii.

Firma, în care acelaşisoţ al Andreei Vass este acţionar, a cumpărat de la Stolojan baza hotelieră Clăbucet Sosire din Predeal

Înanul 2007, Theodor Stolojan, şi-avândut baza hotelieră Clăbucet Sosire din Predeal către societatea Tinapack CO.SRL, firmă aflată, la data respectivă, spuneau jurnaliştii care au documentataceastă afacere, în procedură de executare silită. Europarlamentarul a cerutiniţial 11,4 milioane de euro. Cumpărătorul, compania "Tinapack",este acţionarul majoritar al "Conect Business Park", la care deţine96,98% din acţiuni. Societatea este controlata de doi cetăţeni româno-canadieniTina şi Livio Burton.

Cu toate acestea,potrivit unui Raport din data de 28 august 2008 al societăţii Conect BusinessPark, rezultă că din acţionariatul companiei fac parte SC Tina Pak Co. SRL, cu97,09081% din acţiuni, Mihai CristianPaul (actualul soţ al Andreei Vass), cu 0,103% din acţiuni, şi Livio Burton, cu0,0028 la sută din acţiuni.

În perioada în careTheodor Stolojan a deţinut funcţia de consilier prezidenţial, respectiv întreanul 2004 şi anul 2006, Andreea Vass a lucrat şi ea în cadrul AdministraţieiPrezidenţiale. Andreea Vass a deţinut, în perioada 2005-2007, funcţia deexpert-consilier în cadrul Departamentului de Politici Economice şi Sociale alAdministraţiei Prezidenţiale. După ce Theodor Stolojan a devenit membru alParlamentului European, Andreea Vass a deţinut funcţia de consilier alacestuia, în perioada 2007-2009. Începândcu anul 2009, Andreea Vass deţine funcţia de consilier personal al premieruluiEmil Boc.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-09-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Drept la replica In ziarul dumneavoastra, Puterea, din data de 12 octombrie 2010, a fost publicat un articol semnat de catre domnii ADRIAN HORINCAR si ION ALEXANDRU in care au brodat lucruri adevarate si neadevarate cu scopul de a aduce acuzatii grave la adresa probitatii mele morale. Titrand: "EXCLUSIV. Familia Andreei Vass, implicat? în afacerea Palatul ?tirbey" faceti un demers de dezinformare bazat pe supozitii, nu pe fapte, si pe un sirag de minciuni. Sa clarificam lucrurile.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Orice petitie inregistrata la Guvern care nu intra in atributiile institutiei noastre trebuie transmisa catre institutiile abilitate spre competenta solutionare. In termen de 30 de zile, institutia destinatara este obligata sa raspunda atat Petentului, cat si Guvernului, fara a putea influenta in vreun fel raspunsul dansilor. Asa s-a intamplat si cu petitia patronului de la Palatul Stirbey in care au fost expuse motivele plangerii la adresa Ministerului Culturii.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Nu era vorba despre "vreun interes al primului-ministru in aceasta afacere", ci despre indeplinirea obligatiilor noastre. Conform documentelor transmise pe adresa Guvernului nu era vorba nici despre "dou? blocuri turn ?i un hotel uria?". Pozele proiectului, atasate articolului, sunt o incercare grosolana de inducere in eroare a opiniei publice, neavand nicio legatura cu realitatea.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Autorii adauga ca sotul meu ar fi "consilierul personal" al petentului, dar nu relateaza si raspunsul meu telefonic la aceste acuze: "sotul meu nu a fost niciodata angajat, asociat sau partener de afaceri cu domnul Ovidiu Popescu si nu are nicio legatura cu proiectul Palatului Stirbey". Desi domnul Paleologu afirma ca sotul meu "nu a participat la discu?ia legat? de proiectul ?tirbey", autorii conchid ca sotul meu este "implicat in afacerea Palatul Stirbey". Este ilogic.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Este o tentativa vadita de confuzie si de denigrare. Daca ati fi verificat informatiile ati fi aflat adevarul. Ati fi aflat ca sotul meu nu are nicio legatura cu acest proiect si nici cu Tinapack CO. SRL care NU a cumparat niciodata hotelul Cl?bucet Sosire din Predeal, aflat in proprietatea domnului Th. Stolojan. Este o alta poveste mincinoasa care nu face decat sa serveasca aceluiasi scop de denigrare.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Daca ati fi verificat informatiile ati fi aflat adevarul. Ati fi aflat ca sotul meu nu are nicio legatura cu acest proiect si nici cu Tinapack CO. SRL care NU a cumparat niciodata hotelul Cl?bucet Sosire din Predeal, aflat in proprietatea domnului Th. Stolojan. Este o alta poveste mincinoasa care nu face decat sa serveasca aceluiasi scop de denigrare.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Faptul ca sotul meu detine actiuni la Conect Business Park achizionate pe bursa, prin tranzactii transparente, nu constituie nicio ilegalitate si nu are nicio legatura cu domnul Stolojan, cu titlul sau cu tema articolului. Asadar, domnilor ADRIAN HORINCAR si ION ALEXANDRU, un astfel de demers nu va face onoare si nu serveste cauzei pe care doriti s-o aparati si pe care o sustin - protejarea patrimoniului Bucurestean.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Pentru a incheia aici acest incident, va rog sa transmiteti in urmatoarele 24 de ore o rectificare pe aceleasi canale pe care ati dezinformat si in aceleasi conditii - prima pagina tiparita a ziarului Puterea si website -, mentionand ca acuzele dvs. cum ca "familia mea este implicata in afacerea Palatul Stirbey" nu se verifica. Va rog sa aveti amabilitatea de a-mi transmite data si locul publicarii dreptului meu la replica, conform reglementarilor legale in vigoare.
ANDREEA PAUL VASS
12 Oct 2010

Fara aceasta rectificare, ma voi vedea nevoita sa iau masuri legale pentru protejarea probitatii mele morale care reprezinta capitalul meu cel mai de pret.
MANU
12 Oct 2010

Andreea, se pare ca articolul te-a lovit drept in plex. Reaua-vointa a autorilor e limpede, dar cu toatea acestea este detectabila doar de catre noi, cei aflati de aceeasi parte a baricadei politice cu tine. Si totusi... (continuarea pe blogul Andreei Vass Paul)
TEODOR
12 Oct 2010

Ce treaba incurcata!Dar cum a ajuns Ovidiu Popescu in posesia axestui imobil,numai justitia din Romania ne poate lamuri!Daca ministrul Hunor da OK-ul,atunci Oprescu nu mai poate face nimic!Asta e sistemul!Dar va incasa toate "castanele"din partea presei si a acelor ONG-uri care apara monumentele bucurestene!Si nu e deloc corect!
IZU GRUBER
12 Oct 2010

@Teodor Proiectul "a primit avizul Comisiei Tehnice de Urbanism din cadrul Prim?riei Municipiului Bucure?ti în luna aprilie 2008."
RARES
12 Oct 2010

@Izu Gruber sigur avizul a fost dat in luna aprilie 2008? Adica spre sfarsitul mandatului lui Videanu la Primaria Capitalei? Deci se poate face o legatura intre.....X, Y si Z? Nu o acuz de nimic pe doamna Andreea Paul Vass, dar doresc sa-i pun niste intrebari si anume: - Daca eu doream sa intru in posesia acelui teren si sa construiesc ce urmeaza sa se construiasca acolo, ce "conditii" trebuiau indeplinite? - Adica, un simplu "muritor" se putea "bucura" de aceasta "mica" afacere? - Cum se face ca in cele mai dubioase, pardon spectaculoase afaceri de acest gen marea majoritate a beneficiarilor sant clienti PDL si care au obtinut acest gen de aprobari in mandatele Primarilor PDL-isti la Primaria Capitalei? Cam multe "coincidente"!
MARTY
14 Oct 2010

stimata vass,cat mai credeti ca poporul roman va mai inghite nesimtirea de care dati dovada?
BUY ESSAYS
02 Noi 2011

Thanks a lot for the perfect article about this good post. It’s worthy to buy an essay about this topic.
BUY ESSAY
04 Noi 2011

Keep on acting this direction in your topic and people would buy paper or buy essays at the essays writers referring to this good post*.
ESSAYS ONLINE
04 Noi 2011

From time to time it occurs that you stay only one with your academic writing questions. Nonetheless, you are not alone just because you have an opportunity to come to trustworthy academic papers writing firm and buy essays. It is much better to take professional help than to try to cope with academic writing tasks by your own.
RESUME WRITING
16 Feb 2012

Do you want to get resume, which fit the range of science you wish?. You can count on our resume writers, as you count on yourself. Thanks because that is the useful knowledge
ESSAY WRITING SERVICES
18 Feb 2012

Never attempted to cheat? Do you think that is not good to buy essay papers at the essay writing service? However, that can help you receiving good marks! Thence, think twice what is better for you!
FREE ESSAYS
26 Feb 2012

People’s life is really interesting thing and very often people must do one stuff one at time, then you are lack of time to do some else thing. In fact, different persons must choose between work and Shakespeare essay paper creating. In that case, I strictly recommend to search for the master’s custom essay papers writing service to buy the essay from.
DISSERTATION WRITING SERVICE
28 Feb 2012

Thesis writing service or dissertation could be acceptable for all people. And you have done good define dissertation just like this good post.
CUSTOM PAPER WRITING SERVICE
28 Feb 2012

To get good grades, students should determine if they want to create the creative writing essay or buy term papers of the best upper-class.
AFRICA ESSAYS
01 Mar 2012

If you want to get the particularized research papers, you won't have to compose it by your own. At present we have very good developed market of custom writing services and it is worth to buy wars essay paper.
ESSAY WRITING
03 Mar 2012

Such a nice text about this post. That’s useful to go to the essay writing services ,which will do the essay writing and custom essay. In fact, all would like to term papers.
DISSERTATION
08 Apr 2012

I do guess that that is executable to visit this page, because here simply students will see the nice research about this topic. Hence, the buy dissertation service can utilize this for thesis title writing.
ARTICLE SUBMISSION SERVICES
08 Apr 2012

I spend a lot of free time submitting articles! I strained to use different articles submission soft but that took more than 1 hour to submit just nine articles. Finally, I have got a supreme resolution and that is article submission services with submission options on a board. Moreover, various back link corporations offer reasonable prices!
DISSERTATION WRITING
11 Apr 2012

Thank you for your superb thought just about this topic. I couldn’t get this kind of essay thesis online and even tried to purchase the dissertation writing. Therefore, I have got a required material at this moment.
LOAN
03 Aug 2012

One remembers that our life is expensive, but different people need cash for different stuff and not every one gets big sums cash. Hence to get good loan and sba loan should be a correct way out.
LOANS
04 Feb 2013

I will recommend not to wait until you get big sum of cash to buy goods! You should just get the personal loans or just commercial loan and feel yourself fine

Adauga un comentariu

Random image