2016-12-06 20:11

DEZVALUIRI


UPDATE. Executat cu o armă de vânătoare în plină stradă, la Oradea

 |  10:32

UPDATE, ora 11:59. Suspectul italian şi-a recunoscut fapta după ce a împuşcat mortal un bărbat chiar în faţa blocului unde acesta locuia. Zapa Aldisio, în vârstă de 58 de ani, a fost prins cu rapiditate, la 40 de kilometri de Oradea.

În numai 40 de minute, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe agresorul italian cu care românul avea relaţii de afaceri. La faţa locului s-a deplasat o echipă mixtă, coordonată de un procuror, care derulează cercetările. Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a informat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a constituit, marţi, o cauză penală în care se efectuează cercetări privind incidentul petrecut.

Poliţia a reuşit să-l depisteze cu operativitate pe agresor, acesta fiind descoperit în trafic, în comuna Tinca. În autoturismul său a fost găsită o armă de vânătoare cu alice, cu ţeava retezată, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, Alina Dinu.

Bărbatul în vârstă de 58 de ani, cetăţean italian, şi-a recunoscut fapta, fiind în prezent reţinut în localitatea Tinca. El avea relaţii de afaceri cu românul, pe nume Nemes Attila, pare-se îndatorat italianului, a declarat şeful IPJ Bihor, Adrian Bucur. Zapa Aldisio a venit la Oradea pentru a-şi recupera o sumă de bani de la victimă şi are o firmă de comerţ cu material lemnos şi materiale de construcţii în Arad.

Un martor la faţa locului, care a fost identificat de către poliţiştii de la siguranţă publică, l-a văzut pe italian urcându-se într-o  Lada Niva, cu care spera să fugă, şi a comunicat urgent conducerii IPJ, a detaliat inspectorul şef. ''Tot ce înseamnă secţiile de poliţie rurală din judeţ au fost activate, astfel încât peste 200 de angajaţi au blocat de îndată tot judeţul. Au fost anunţate judeţele limitrofe. Serviciul rural din Tinca a descoperit maşina, pe baza caracteristicilor maşinii. Toată acţiunea, de la semnalare până la prinderea suspectului a durat 40 de minute'', a declarat Adrian Bucur.

Şeful IPJ Bihor a subliniat  eficienţa cu care lucrează secţiile de poliţie rurală, recent înfiinţate. ''De fapt, este principalul scop pentru care au fost înfiinţate: poţi să acţionezi, în orice moment, cu efective mărite, pe raza întregului judeţ. Reacţie rapidă. Orice eveniment are parte de reacţie de îndată, cu efective foarte mari de poliţişti, indiferent de oră. Numărul de poliţişti de pe stradă a crescut prin reorganizarea poliţiei din mediul rural'', a explicat comisarul şef de poliţie, potrivit Agerpres.

Un bărbat a fost executat în plină stradă cu o armă de vânătoare, marţi dimineaţă, la Oradea.  Partener de afaceri cu victima, un cetăţean italian, suspect în acest caz, a fost prins de poliţişti şi dus la audieri. Incidentul a fost anunţat la 112 în jurul orei 8.30, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, Alina Dinu.

Din primele cercetări bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost împuşcat cu o armă de vânătoare. Asupra acestuia s-a tras de mai multe ori, purtătorul de cuvânt al Poliţiei neputând preciza însă numărul focurilor trase.

Bărbatul avea multiple leziuni produse prin împuşcare cu o armă de foc, potrivit medicului Adrian Bordea de la SMURD Bihor. Acesta a intrat în stop cardio-respirator, având leziuni grave la cap şi la torace şi s-a încercat resuscitarea sa, timp de 50 de minute, dar fără succes, informează Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-25

TAGURI: armă, SMURD, leziuni, Oradea, executat, împuşcat, italian



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cum a câștigat un deținut român despăgubiri de 15.000 de euro de la stat Un detinut din Oradea, condamnat pentru omor, va primi despagubiri de 15.000 de euro de la stat,... Acum 2 ore | (0)
Victorie în Liga Campionilor pentru CSM CSU Oradea CSM CSU Oradea a învins formația finlandeză Kataja Basket cu scorul de 80-74 (15-15, 21-18,... 22 Noi 2016 | (0)