2018-06-25 05:13


Fabrica de Arme Cugir, devalizată controlat de liderul sindical

 |  13:28
Fabrica de Arme Cugir, devalizată controlat de liderul sindical

Fabrica de Arme Cugir (FAC) SA, filială a Companiei Naționale ROMARM SA, este la ora actuală într-o situație financiară precară și din cauza căpușării societății de anumite firme care au uitat să-și mai plătească datoriile.

Astfel, majoritatea celor 900 de angajații au ajuns să fie plătiți cu salariul minim pe economie, în timp ce liderul sindicatului “Apărarea” din cadrul acestei fabricii, Ioan Neagu, este de anii de zile vătaful acestei societăți. Practic, firma controlată de familia liderului sindical a uitat de ani buni să-și mai achite datoriile către Fabrica de Arme Cugir, fosta Uzină Mecanică Cugir, dar cu toate acestea contractul nu i-a fost reziliat, iar spațiile de producție pe care le are prin contract au fost subînchiriate altei firme. 

 

 Referat numai bun pentru anularea provizioanelor

 

Într-un referat cu circuit închis, directorul general al FAC, Nicolae Mihailesc, solicită conducerii ROMARM “anularea, trecerea pe venituri, a sumei de 3.256.380 de lei, din provizionul constituit în anul 2015 pentru eventualele disponibilzări de personal în sumă totală de 4.341.840 de lei”. Mai mult, directorul Nicolae Mihailesc propune”Anularea (trecerea pe venituri) a părții din acest provizion aferentă anilor 2016-2018, în sumă de 3.256.380 de lei, având în vedere că suntem deja în anul 2018, iar un risc de producere a unui eveniment din această natură pentru acești ani este puțin probabil să se mai întâmple. Așadar la data de 31.12.2017 mai rămân doar provizionul aferent anului 2019 în sumă de 1.085.460 de lei”. De asemenea, mai solicită “constituirea unor provizion pentru suma de 2.187.178 de lei, reprezentând TVA respins la rambursarea de către ANAF”.

 

Datorii uitate dar acceptate pentru firma fiicei liderul sindical de la FAC 

 

Marea surpriză a acestui referat întocmit de către directorul general Nicolae Mihailesc o constituie lista creanțelor de la clienții incerți și în litigiu. Astfel, Fabrica de Arme Cugir are cel mai mult de încasat de la SC Prototip SRL Cugir- 1.282.138 lei, adică circa 280.000 de euro. Numai că această firmă are patru acționari, din care unul este Amalia Marina Neagu, chiar fiica liderul sindical de la FAC- Ioan Neagu. Mai mult, această firmă are singurul punct de lucru chiar în incinta Fabricii de Arme Cugir ( str. 22 Decembrie 1989, nr.1 A, Cugir, județul Alba). Dar, firma liderul sindical a uitat de mulți ani să-și plătească datoriile către FAC, fapt pentru care s-a ajuns la arbitrajul instanțelor, dar directorul Mihailesc este cam sceptic că se vor recupera datoriile acumulate, susținând că “este foarte greu să mai putem recupera într-un orizont de timp rezonabil sumele datorate, impunându-se în acest sens constituirea de provizioane legale în contabilitatea noastre”. “Asadar, în cazul SC Prototip SRL propunem prinderea de provizioane la 31.12.2017 a unei sume suplimentare față de ceea deja înregistrată în cuantum de 368.398 lei, practic această este ceea care face obiectul dosarului nr. 138/COM/2917 unde există un titlu executoriu pentru recuperarea acestuia”, precizează directorul general al FAC. Surprinzător este că la Fabrica de Arme Cugir este arhicunoscut faptul că firmă controlată de liderul sindical Ioan Neagu merge de ani buni pe pierdere și are mari datorii către fabrică, dar cu toate aceste FAC plătește cheltuielile curente (apa, electricitate, gaze, gunoi etc) ale SC Prototip SRL. Mai mult, FAC nici nu a reziliat contractul deși spațiul contractat de firma controlată de sindicalist a fost închiriat la o altă firmă. Practic, la nivelul Fabricii de Arme Cugir se știe că nu are de unde să recupereze datoriile de la firmă Prototip SRL, dar cu toate acestea se menține acel contract și chiar plătește și cheltuielile curente ale firmei unde acționar este fiica sindicalistului Neagu. 

 

 Slab administrator la privat, dar bun director la stat

 

Pe lista firmelor cu creanțe incerte către FAC se număra și societatea Forging Metal Cugir SRL cu suma de 596.735 de lei, despre care directorul Nicolae Mihailesc spune că “nu mai există posibilitatea recuperării sumei respective”, fapt pentru care propune “anularea provizionului și reluarea acesteia pe venituri”. Dar, surpriză! La această firmă a fost administrator în anii trecuți chiar actualul director adjunct al FAC, Gheorghe Luca. Însă, deși se știu de mulți ani aceste probleme cu firmele care au uitat să-și mai plătească datoriile către FAC, directorul general a propus “aprobarea unui provizion pentru suma de 607.511 de lei în speță de 1.586.186 de lei cât avem în sold la nivelul anului lunii decembrie 2016 până la nivelul 978.675 lei cât ne dorim să rămânem după operațiunilor de constituire/anulare de provizioane în 31.12.2017”. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-19

TAGURI: cugir, arme, romarm, mihailesc





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


PAUL ISTRATE
29 Apr 2018

CE S-A SCRIS AICI CRED CA ESTE FOARTE ADEVARAT DAR ''Este de mare mirare de ce exista asa ceva in fiintarea unei societati care a fost o adevarata si deosebita mandrie pentru Orasul Cugir si mai ales pentru obstea acestuia. Pentru mine este lesne de inteles de ce, de fapt se intampla asaceva, dar ma intreb, ce fel de Revolutie a fost la CUGIR, daca aceasta este praduita de ''pripasul de partid'' care si-a facut damblalele pe naivitatea si lipsa de cunoastere a locuitorilor din CUGIR si nu numai, adica gandindu-ma la cei care veneau tocmai de la Stremt de TEIUS, de la Simeria HUNEDOARA, de la SIBIU si sa nu-i uitam pe cei de la BLAJ si ALBA IULIA!( Va urma).
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova