Fantoma gazului de şist bântuie pe graniţa româno-maghiară
2018-08-15 13:57


Fantoma gazului de şist bântuie pe graniţa româno-maghiară

 |  19:40
Fantoma gazului de şist bântuie pe graniţa româno-maghiară
Ionuţ Mureşan

Scandalul explorării şi exploatării resurselor din România riscă să se extindă la nivel naţional, localnicii din tot mai multe zone fiind indignaţi de faptul că nu sunt consultaţi înainte de acordarea unor licenţe, indiferent că este vorba de gaze de şist sau de resurse convenţionale de hidrocarburi.

Lipsa transparenţei şi a informaţiilor autorizate, precum şi zvonistica propagată în asemenea situaţii, creează o stare de neîncredere între populaţie şi autorităţi, iar cazurile de conflict deschis se înmulţesc.

Ultimul asemenea caz este la Curtici, în judeţul Arad, unde o companie aparţinând grupului ungar Mol se pregăteşte să demareze operaţiuni de explorare pe o suprafaţă de 550 km pătraţi, în imediata apropiere a graniţei de stat.

Şoc şi groază la Curtici

Intenţiile Panfora Oil&Gas, parte a Grupului Mol, au stârnit deja panică în zonă, locuitorii fiind speriaţi iniţial de perspectiva exploatării gazelor de şist prin controversata metodă a fracturării hidraulice. Teama că va fi poluată pânza freatică, şi în acest fel va fi infestată apa potabilă din zonă, i-a făcut pe oameni să acţioneze rapid, şi astfel oraşul Curtici a interzis, printr-o hotărâre de Consiliu Local, explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul său, deşi reprezentanţii Panfora au precizat că nu există resurse de gaze de şist în acea zonă şi nici nu intenţionează să exploreze această posibilitate.

Fantoma gazului de şist bântuie pe graniţa româno-maghiară
zoom

Decizia autorităţilor locale a fost luată la presiunea locuitorilor, însă faptul că ea se referă la gazul de şist, deşi explorarea din zonă nu vizează aşa ceva, arată tocmai faptul că informaţiile relevante nu sunt cunoscute nici măcar la nivelul administraţiei din zonă.

„Ne concentrăm pe resursele convenţionale şi vom folosi experienţa extinsă a Grupului Mol în explorarea şi producţia de hidrocarburi din formaţiuni de roci convenţionale. Suntem implicaţi pe termen lung în viaţa comunităţilor unde ne desfăşurăm operaţiunile şi vrem să sprijinim dezvoltarea acestora”, se arată într-un comunicat difuzat ieri, prin care Panfora anunţă că este pregătită de începerea activităţilor de explorare.

Viaţa fermierilor, ameninţată

Zona Curtici are un important potenţial agricol, iar oamenii din zonă sunt îngrijoraţi că, în cazul în care vor fi găsite resurse relevante şi se va trece la exploatarea lor, terenurile agricole vor fi distruse, iar de munca lor de-o viaţă se va alege praful. Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici (CAI), unitate considerată etalon pentru agricultura românească, a fost primul care a atras atenţia asupra faptului că, indiferent de natura exploatărilor hidrocarburilor din zona Curtici, acestea vor afecta agricultura din zonă. Din cele 55.000 ha din perimetrului EX-6, omul de afaceri Dimitrie Muscă deţine 7.500 ha în care investeşte anual milioane de euro, pentru a-şi susţine afacerea agricolă integrată, care include producţia vegetală, creşterea animalelor, prelucrarea cărnii şi a laptelui şi comercializarea produselor.

Scrisorile trimise de şeful CAI Ministerului Agriculturii, dar şi premierului Victor Ponta, în care atrăgea atenţia asupra efectelor pe care le-ar putea avea exploatarea hidrocarburilor asupra producţiei agricole din zonă, au rămas fără răspuns.

„Să exploreze la mamele lor acasă

În prezent, Panfora caută să încheie convenţii cu proprietarii terenurilor unde urmează să facă prospecţiuni, astfel încât să poată avea acces la perimetrele respective, lucru cu care Dimitrie Muscă nu este de acord. El a atras atenţia şi celorlalţi agricultori să nu se lase păcăliţi.

„Să exploreze la mamele lor în curte şi în grădină, pentru că aici nu au acceptul oamenilor. Legea nu le permite, vom pune tractoarele în faţa lor. Înţeleg că e nevoie de energie, dar energie regenerabilă producem şi noi. Nu trebuie să le dăm lor socoteală, iar fără acceptul nostru nu pot intra. Nu facem nici un miting, pur şi simplu nu îi lăsăm să intre”, ne-a declarat omul de afaceri.

„Pe particulari îi mai prostesc, dar nu vor accepta nici ei. Dacă unii de la noi din asociaţie vor accepta, îi vom exclude”, a precizat Muscă.

În opinia sa, în cazul în care, în viitor, se va ajunge la exploatare pe întregul perimetru, activitatea agricolă va fi eliminată complet.

„E vorba de 55.000 de hectare. Dacă ajung în faza de exploatare, vor face şase puţuri şi sonde pe fiecare kilometru pătrat”, spune Dimitrie Muscă.

Zona vizată de compania maghiară include perimetrul localităţilor Zărand, Olari, Sântana, Zimandul Nou, Arad, Livada, Curtici, Macea, Dorobanţi, Iratoş şi Pecica. Este vorba, potrivit lui Muscă, de unele dintre cele mai bune terenuri agricole din ţară, pe care în prezent se obţin producţii record.

Panfora: „Se transmite un mesaj eronat!”

La rândul lor, reprezentanţii Panfora, compania care deţine concesiunea perimetrului Curtici, ţin să liniştească locuitorii din zonă şi susţin că toate operaţiunile care vor avea loc în zonă respectă reglementările privind protecţia mediului. „Ne dorim să colaborăm cu persoanele care deţin pământ şi vrem să le explicăm că echipamentele noastre de măsurare sunt asemănătoare combinelor pe care ei le utilizează”, ne-a declarat Adina Ionescu, PR Manager al Panfora Oil&Gas.

„Lucrurile nu sunt puse într-o perspectivă corectă, printr-un mesaj eronat. În Câmpia Aradului nu există potenţial de exploatare a gazului de şist - ANRM ne spune că pentru terenurile din vestul ţării nu există un astfel de potenţial - şi nu intenţionăm să exploatăm gaze de şist”, ne-a precizat Ionescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-03

TAGURI: Curtici, Dimitrie, Musca, petrol, gaz, sist, Panfora, MOL





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALINA COTOI
03 Iul 2013

ÎNTREAGA NENOROCIRE A ȚĂRII A FOST PUSĂ-N ”OPERĂ” DIN AFARA EI ÎN ”ARMONICĂ” ÎNCRĂCEALĂ CU LEPRELE ”BĂȘTINOASE”!
ZORRO
03 Iul 2013

Bine face ,proprietarii de terenuri STATULUI ROMAN!...el vrea sa exploateze resursele subsolului ,fara ca ei sa stie acest lucru si practic cu ce se aleg ei din aceasta afacere a statului!.....asta meritam la nivel de tara,deoarece NU ni s-a spus de la inceputul anului 1990,de catre "marele" ION ILIESCU ,ce se va intampla cu pamanturile,ca se "vor retroceda pamanturile de pe vremea lui STEFAN cel MARE"!..ETC .....s-a tinut ascuns ,si acum ne trezim ca se fac retrocedari de pe vremea habsburgilor!....trebuia nene ,spus clar ...fiecarei familii i se va retroceda max. 3 hectare de pamant si era super pentru toti !......asa s-a ajuns intr-un haos total cu pamanturile astea ,incat vor veni incepand cu 2014 strainii si-l vor cumpara pe tot ,pe nimic si uite asa ....se SPULBERA ROMANIA,ca asa au dorit "unii tradatori de tara"!......un pensionar ,care NU credea ca ROMANIA va ajunge asa o tara!......
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...