2016-12-07 20:32

DEZVALUIRI


Regele „Laptelui și cornului” din Brăila

 |  21:00
Regele „Laptelui și cornului” din Brăila

Firma unui membru de seamă al PDL Brăila este singura care distribuie de cel puțin trei ani produse lactate și de panificație, în cadrul Programului guvernamental „Laptele și cornul”, elevilor din județele Galați și Brăila.

Cel puțin opt contracte de furnizare a acestor produse au fost câștigate la pas de societatea Risk Com SRL, având o valoare totală de peste 43 de milioane de lei fără TVA (aproximativ 10 milioane de euro). Firma brăileană aparține lui Ștefan Rădulescu, membru al Organizației Județene Brăila a Partidului Democrat Liberal, director al Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Brăila.

Intersant este că Ștefan Rădulescu are legături de afinitate cu lideri ai ambelor partide, PSD și PDL. Este cumătru cu președintele PDL Brăila, Constantin Titi Dumitriu, dar și finul președintelui Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, liderul PSD Brăila. De altfel, potrivit unor surse politice locale, Rădulescu a fost sprijinit pentru funcția de director al SDE Electrica Brăila de ambele partide.

La fel de interesant este că, probabil, pentru susținerea de care s-a bucurat din partea PDL, directorul Electrica a angajat-o pe cumnata lui Constantin Dumitriu, Nicoleta Dumitriu.

Revenind la contractele pentru Programul „Laptele și Cornul”, trebuie spus că ultimul a fost dat de Consiliul Județean Galați, pe 26 septembrie, având o valoare de 9,5 milioane lei. Cu exact două săptămâni înainte, firma Risk Com primea de la CJ Brăila un contract cu același obiect, dar de o valoare mai mică - 5,6 milioane lei fără TVA.

Despre această situație am stat de vorbă cu secretarul Consiliului Județean Brăila, Nicu Filote, pentru că nimeni din conducere nu a fost de găsit - președintele Gheorghe Bunea Stancu lipsea, potrivit secretarei, ieri și astăzi, vicepreședintele Adrian Neagu Rădulescu este în concediu până luni, iar la cabinetul vicepreședintelui Florin Mija nu ne-a răspuns nimeni. Nicu Filote ne-a declarat că, din câte știe el, condițiile de desfășurare a licitației au fost respectate, iar firma Risk a venit cu prețul cel mai mic. „Este adevărat că prețul cel mai scăzut nu înseamnă și o calitate ridicată”, a adăugat Nicu Filote.

Cheia succesului - produse ieftine, calitate slabă

Autorităţile din Brăila au primit în repetate rânduri reclamaţii privind calitatea produselor oferite elevilor, dar nu s-a întreprins nici o măsură. Nu de puține ori s-a constatat slaba calitate a cornurilor care erau vechi şi tari sau nu aveau nici un gust, ceea ce i-a făcut pe copii să le folosească drept mingi de fotbal. La Galați, chiar și conducerea Inspectoratului Școlar a înaintat nenumărate sesizări Consiliului Județean. Iată ce declara la un moment dat Tania Bogdan, șefa ISJ Galați. „În Consiliul Judeţean chiar există dezinteres pentru derularea corectă a acestui program, care înseamnă bani publici. Am făcut trei adrese până acum, dar nu există nici o reacție. Se plătesc produse neconsumate de copii pentru că, repet, Consiliul Judeţean nu înţelege să se ocupe de problema asta”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-11-21

TAGURI: laptele si cornul



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image