2018-10-16 18:04


Fiul fostului ministru Mariana Câmpeanu, doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare

 |  12:05
Fiul fostului ministru Mariana Câmpeanu, doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare

Flavius Cristian Campeanu, fiul fostului ministru al Muncii Mariana Câmpeanu, fost director în cadrul Registrului Auto Român (RAR), a fost condamnat definitive la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în dosarul legat de cumpărarea unui teren supraevaluat în localitatea giurgiuveană Roata de Jos, prejudiciul fiind estimat la peste un milion de euro.

Decizia a fost dată de Curtea de Apel București, după ce inițial Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat pe Flavius Cristian Câmpeanu la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu. Curtea de Apel București a decis schimbarea încadrării infracțiunii de care era acuzat acesta, din abuz în serviciu în delapidare. Totodată, Flavius Cristian Câmpeanu trebuie să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Administrația Domeniului Public -Sector 1 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului-Sector 6. De schimbarea incadrării a beneficiat și Ovidiu Crăpătureanu, fost director general al RAR, care a fost condamnat tot la doi ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare cu consecințe deosebit de grave. Inițial acesta fusese condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la cinci ani și șase luni de închisoare pentru abuz în serviciu. De asemenea, Curtea de Apel București a menținut prevederile Judecătoriei Sectorului 1 potrivit cărora cei doi trebuie să plătească 876.610 de euro, reprezentând prejudiciul produs părții civile Regia Autonomă Registrul Auto Român.

Trebuie precizat că, în mai 2013, Ovidiu Crăpătureanu și Flavius Câmpeanu au fost trimiși în judecată de procurorii DNA într-un dosar legat de cumpărarea unui teren supraevaluat de la un fost polițist ajuns consilier judeten PNL la Giurgiu. Potrivit DNA, în perioada 3 iunie - 16 septembrie 2008, Crăpătureanu și Câmpeanu, sub pretextul construirii unui poligon de încercări autovehicule, au făcut demersuri pentru achiziționarea unui teren de 536.140 metri pătrați, situat în extravilanul comunei Roata de Jos, județul Giurgiu, la un preț cu mult mai mare decât valoarea să de piață, cauzând RAR un prejudiciu în cuantum de 1.076.509 de euro, reprezentând diferența dintre prețul de achiziție (1.179.508 de euro) și valoarea de piață a terenului (102.999 de euro) la data cumpărării.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-11

TAGURI: rar, registrul auto, crapatureanu, campeanu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ENEAS
11 Apr 2018

Mare gaselnita cu suspendarea!Condamnari definitive la misto!
LEVST.
11 Apr 2018

"...consecințe deosebit de grave..."____-------_____ daca si la acest grad, se merge pe suspendare si inca dat de o curte de apel(mai inalta) , inseamna ca cu cat mergi mai sus, cu atat putregaiul este mai gros si mai ihoros...Cu siguranta ca chiar in aceasta zi, zeci dee oameni de rand au foast condamnati cu executare(chiar si de 3 luni) pentru furturi marunte, etc...Din pacate chiar nu exista un dumnezeu atotputernic, altfel aceste gunoaie "justitiare" ar fi deja traznite de 10-15 ori si facute scrum...
Random image



Ultimele stiri






loading...