Fiul scandalagiu al primarului din Deta, implicat din nou într-un conflict
2018-08-18 23:09


Fiul scandalagiu al primarului din Deta, implicat din nou într-un conflict

 |  19:55
Fiul scandalagiu al primarului din Deta, implicat din nou într-un conflict

Fiul cel mare al primarului din oraşul Deta, judeţul Timiş, Bogdan Roman, arestat în 2011 în urma unui scandal produs într-un bar din localitate şi eliberat ulterior, a fost implicat într-un nou conflict, în care ar fi lovit un bărbat din localitate, fără ca victima să depună, însă, plângere la Poliţie.

Bogdan Roman  ar fi fost implicat într-un nou scandal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ar fi lovit un bărbat din localitate, în urma unei neînţelegeri. În urma altercaţiei nu a fost depusă plângere la Poliţie. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că la sediul Poliţiei nu a fost depusă vreo plângere, însă poliţiştii vor face cercetări după ce cazul a fost semnalat în presă. “La sediul Poliţiei nu a fost depusă vreo plângere. Poliţiştii din Deta vor face cercetări pentru a vedea dacă într-adevăr a avut loc vreo altercaţie între fiul primarului din Deta şi o altă persoană”, a declarat Mirela Drăghicioiu.

Fiul cel mare al primarului din Deta, Bogdan Roman, împreună cu fratele său, Călin, au fost implicaţi într-un scandal în iulie 2011, când a avut loc o altercaţie între două grupuri de tineri. În urma scandalului, trei persoane au fost rănite şi au ajuns la spital. Fraţii Roman şi alţi trei prieteni ai lor au fost arestaţi preventiv, însă după aproape patru luni ei au fost eliberaţi. Ulterior, Bogdan şi Călin Roman, cei doi fii ai primarului din oraşul Deta, au fost comndamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare de Judecătoria Deta, cu un termen de încercare de opt ani, decizia putând fi atacată cu recurs. În acelaşi dosar, Daniel Bârzan, Radu Gherghel şi Vasile Strâmtu au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare. În februarie 2012, Bogdan Roman era cercetat în două noi dosare penale, după ce a fost implicat într-o altă altercaţie cu doi tineri, care au ajuns la spital.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-14

TAGURI: fiu, primar, deta, scandalagiu, implicat, conflict





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...