2018-11-18 05:55


Fostul șef al CNAIR n-a putut justifica întârzierea cu 8 ani a unui proiect cu finanţare externă de 474.000.000 de euro

 |  09:36
Fostul șef al CNAIR n-a putut justifica întârzierea cu 8 ani a unui proiect cu finanţare externă de 474.000.000 de euro

În anul 2006 s-a încheiat contractul de finanţare din fonduri externe rambursabile nr. 23.371 dintre România și Banca Europeană de Investiții (BEI II) - privind proiectul de reconstrucție a drumurilor afectate de inundații, în valoare de 474.000.000 de euro.

Potrivit prevederilor din contractul de finanțare, proiectul trebuia finalizat până la 31 decembrie 2009. Dar, în 2016, Curtea de Conturi a României constată “o întârziere de 8 ani în implementarea acestui proiect”, iar “prevederile contractului de finanțare au fost modificate prin amendamente convenite între BEI și Guvernul României, ultima dată de finalizare a proiectului fiind data de 31 decembrie 2017”. Totodată, Curtea de Conturi a României mai constată faptul că “proiectul destinat reconstrucției drumurilor afectate de inundații finanțat de către BEI a înregistrat cel mai scăzut grad de implementare, respectiv un procent de 76%”. 

În nota de relații către Curtea de Conturi a României, din data de 8 aprilie 2016 (vezi documentul în facsimil), fostul director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, la acea vreme director tehnic la CNADNR, nu a putut explica clar gradul scăzut de implementare a proiectului. În plus, Ştefan Ioniţă nu a putut justifica către auditorii de conturi nici diferențele din contractul de finanțare și valoarea proiectului. De asemenea, Ştefan Ioniţă nu a putut da o explicaţie clară nici despre lipsa deciziei la derularea cu mare întârziere a contractului încheiat la 2 decebrie 2011 între DRDP Constanța şi Asocierea SC Asfalt Super SRL, SC Concordia Con. Strade SRL și SC Hidroscivil SRL, care avea ca termen de finalizare a lucrărilor data de 31 mai 2015. Practic, se constată că directorul de la CNADNR de la aceea vreme, Ştefan Ioniţă, nu a putut preciza concret cum s-a întârziat cu 8 ani implementarea unui proiect BEI de 474.000.000 de euro și care au fost cauzele acestei întârzieri.

Ulterior, Ştefan Ioniţă a ajuns director general al CNAIR, de unde a fost demis recent, urmând ca astăzi Consiliul de Administrație al CNAIR să-l numească pe postul de director la Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, unde a mai fost în urmă cu câțiva ani. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-11

TAGURI: stefan ionita, cnair, cnadnr, curtea de conturi
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
11 Mai 2018

EL NU ESTE SINGURUL TRADATOR, POLITRUC SFERTODOCT DIN CAUZA CARUIA NU S-AU ATRAS FONDURI EXTERNE CELE MAI MULTE NERAMBURASABILE PENTRU INFRASTRUCTURA, INVATAMANT, SANATATE, ETC .Ticalosii, nemernicii, laturile umane , etc din sistemul politic postcomunism si din administraraea tarii trebuie sa fie judecati de un TRIBUNAL MARTIAL. Vedeti ce realizari sunt dupa 1990 in ALBANIA (este a doua Austrie a Europei), in toate tarile foste CAER. NUMAI ROMANIA A DEVENIT CA O TARA AFRICANA, TRIBALA, FARA NICI UN ROST . VINOVATII SUNT VII IN TARA SI PE AFARA EI TREBUIE PEDEPSITI CUM SE CUVINE, INTR-UN STAT DE DREPT.
ANONIM
11 Mai 2018

Pentru stabilirea adevarului si a normalitatii in RO vis a vis de nenorocirile si atrocitatile ce se petrec in tara dupa 1990 E DE STRICTA NECESITATE INFIINTAREA CURTII MARTIALE SI/SAU SESIZAREA Curtii Penale Internaționale (Tribunalului Penal Internațional) de la Haga . SE VA PUTEA APLICA IN RO “DEMOCRATIA PARTICIPATIVA” numai daca se va infiinta CURTEA MARTIALA SI SE VA SESIZA Curtea Penala Internațional (Tribunal Penal Internațional) de la Haga vis a vis de clarificarea adevarului cu privire la, LOVITURA DE STAT DIN DEC. 1989 , la MINERIADE, LA PRIVATIZARILE FRAUDULOASE, etc . PANA ATUNCI MAFIA CARE A CAPTURAT RO DUPA 1989 NU VA PERMITE in Ro DECAT “DEMOCRATIA MIMATA” SI DISTRUGEREA IREVERSIBILA A STATULUI. Dumnezeu sa ajute poporul roman sa nu dispara de pe harta lumii!
TRADATORI DE TARA
12 Mai 2018

Cine este si tiganul asta borit ???
Random image



Ultimele stiri






loading...