2018-04-26 07:06


George Maior: Atrag serios atenţia că România nu este scutită de pericolul terorist

 |  12:07
George Maior: Atrag serios atenţia că România nu este scutită de pericolul terorist

Fostul director al SRI George Maior a declarat, că atrage „serios” atenţia că România nu este scutită de pericolul terorist. Maior a mai afirmat că țara noastră este țintă generică pentru multe organizații teroriste, fapt ce trebuie să dea de gândit autorităților să implementeze legislația în domeniu.

"Îmi pare rău să aflăm asemenea vești. Din păcate, nu am informații, unii au, probabil, și SRI și SIE au atribuții. Eu am spus că aceste riscuri vor crește. Atrag serios atenția că nu suntem scutiți de pericolul terorist și iată că nu este vorba doar de teritoriul național, care este bine protejat, spun eu, este vorba și de cetățeni români peste tot pe glob și faptul că România este țintă generică pentru multe organizații teroriste trebuie să dea de gândit autorităților și să implementeze legislația sau să elaboreze legislația pentru care la un moment dat m-am bătut și am pierdut", a precizat George Maior la Parlament, fiind întrebat cum comentează cazul românului răpit în Burkina Faso.

Fostul director al SRI George Maior a primit marți aviz pozitiv pentru postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii din partea Comisiilor reunite de politică externă ale Camerei Deputaților și Senatului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-19

TAGURI: george, maior, atrage, serios, atentia, romania, nu, este, scutita, pericol, teorist, tinta, organizatie, legislatie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CROCODILUL FLAMAND
19 Mai 2015

credeam ca ai sa spui asa "EU TERORISTUL SEF CAND ERAM LA DUBLIN AM ARANJAT TOATA SPAGA MICROSOFT CU GENERALUL FLORICA DE LA FUJITSU-SIEMENS AUSTRIA" Cine dreaqu te tine pe tine in brate mah....ai jucat si contra lui Johannis la alegeri...si ai facut toate jocurile lui KIMJONG TONTA....securist pervers si nenorocit...daca cineva linge clantzele la ambasade tu esti ala
HAZNAUA COMUNA
19 Mai 2015

Sa jucat si cu spioana tiganca Udrea , care si-a batut joc de ei , dar si afaceri cu Vintu si Sima care spune despre el multe .
AIUREA
22 Mai 2015

Un linge blide de spioanca , mare ambasador .
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova