2016-12-10 22:34

DEZVALUIRI


Guvernul îi taxează pe bogaţi

 |  21:00
Guvernul îi taxează pe bogaţi

      Subiectul taxei de solidaritate prin indexarea cu 1% a marilor averi din România revine în actualitate, după ce propunerea legislativă a UNPR, făcută anul trecut în acest sens, nu a găsit iniţial un ecou în rândul politicienilor. Potrivit unor surse participante la şedinţa Coaliţiei de guvernare, Guvernul va susţine în Camera Deputaţilor proiectul de lege privind taxa de solidaritate aplicată averilor mai mari de 450.000 de euro.

Încetinirea creşterii economice, atât în România, cât şi pe mapamond, precum şi zvonurile tot mai îngrijorătoare provenite din cauza crizei datoriilor statelor europene şi a problemelor cu care se confruntă economia Statelor Unite, au avut rolul de a anticipa un viitor deloc plăcut pentru plătitorii de taxe. Coaliţia de guvernare ia în calcul că după măsurile de austeritate draconice anunţate anul trecut, un nou set de astfel de decizii ar însemna condamnarea în faţa alegătorilor la alegerile din 2012. Mai ales că atât premierul şi preşedintele, cât şi alţi membri ai Coaliţiei s-au grăbit să anunţe înainte de vacanţa parlamentară succesul măsurilor de austeritate asumate de România anul trecut. Potrivit proiectului UNPR, taxarea averilor mai mari de 450.000 de euro cu 1%, pentru o perioadă de 3 ani, ar aduce bugetului de stat un cuantum de 9 miliarde de euro, pentru susţinerea fondului de pensii. Iniţiativa UNPR a fost respinsă anterior de Senat, în noiembrie 2010.

Taxa de solidaritate a revenit însă în actualitate şi după ce mai mulţi miliardari ai marilor economii mondiale au luat atitudine pentru a contribui la diminuarea efectelor provocate de criza financiară. Tonul a fost dat de americanul Warren Buffett, a cărui iniţiativă a fost preluată şi peste Ocean de către moştenitoarea L’Oreal, Liliane Bettencourt, precum şi de preşedintele Ferrari, Luca di Montezemolo.

Marii bogaţi ai lumii occidentale nu doresc însă doar contribuţii benevole, ci presează politicienii să adopte legi care să impună participarea tuturor celor înstăriţi la salvarea economiei globale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image