2016-12-10 16:52

DEZVALUIRI


Înainte să fie reţinut, Laurenţiu Mironescu a cerut afişarea pe calculatoarele MAI a unui mesaj anticorupţie

 |  17:57
Înainte să fie reţinut, Laurenţiu Mironescu a cerut afişarea pe calculatoarele MAI a unui mesaj anticorupţie
Surse din cadrulpoliţiei au precizat că Laurenţiu Mironescu, fostul secretar general al MAI, asolicitat ca pe toate calculatoarele ministerului să se afişeze un mesaj decombatere a corupţiei. Acest mesaj ar fi trebuit să apară pe fiecare calculatoral instituţiilor aflate în subordinea ministerului ori de câte ori era accesatsau închis, mai spun sursele citate.

Proiectul popularizăriiacestui program privind combaterea corupţiei a fost iniţiat de către DirecţiaGenerală Anticorupţie, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor,aprobat de secretarul general Laurenţiu Mironescu. Propagarea sa a fost, de asemenea,atributul preluat de Mironescu cu doar câteva zile înainte ca el să fie reţinutde procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie pentru implicarea în reţeaua decontrabandişti din Portul Constanţa Sud Agigea.

Fostul secretargeneral al MAI, Laurenţiu Mironescu, a fost reţinut, la începutul săptămâniitrecute, de procurorii anticorupţie, fiind cercetat pentru iniţiere sauconstituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea suborice formă a unui astfel de grup şitrafic de influenţă. Ulterior,instanţa supremă a dispus arestarea acestuia. Alături de Mironescu, în acelaşidosar sunt arestate alte 28 de persoane, dintre care una în lipsă, fiindacuzate că au creat un grup infracţional organizat în Vama Constanţa SudAgigea. În dosar este acuzat şi senatorul Mircea Banias, acesta avândinterdicţia de a părăsi ţara pentru 30 de zile. De altfel, şi preşedinteleTraian Băsescu s-a referitla situaţia lui Laurenţiu Mironescu, precizândcă fostul secretar general al MAI a primit aviz ORNISS. În aceste condiţii,preşedintele a remarcat că "dacă era ceva de spus, trebuia spus înianuarie".

Verificat de două ori deDGIPI

Mironescu, numit în lunaianuarie în funcţia de secretar general al MAI, a fost demis, în locul săufiind împuternicit Alexandru Dumitrana. Reamintim că, în anul 2009, prin dispoziţie a ministrului de interne de la aceadată, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a declanşat acţiunispecifice operativ-informative în vămile de frontieră şi de interior. În urmaacestui control, spun sursele citate, au rezultat date şi indicii cu privire laexistenţa unor aspecte ce au determinat serviciul secret al MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor să sesizeze Direcţia Naţională Anticorupţie.Printre aspectele sesizate şi înaintate cu adresă la DNA se regăseşte şi cazulVama Constanţa, avându-i azi ca protagonişti pe democrat-liberalii MirceaBanias şi Laurenţiu Mironescu. În urma scandalului legat deangajările ilegale de la nivelul Jandarmeriei Române, fostul secretar generalal ministerului, Cristian Baci, şi-a pierdut scaunul şi s-a ales cu dosarpenal. În locul său, ministrul Traian Igaş l-a propus pedemocrat-liberalul Laurenţiu Mironescu, cel care, la acea dată, avea calitateade director coordonator programe în cadrul CORONAV Constanţa, structură aflatăîn subordinea Ministerului Transporturilor. Pentru ca Traian Igaş să poată faceo asemenea propunere şi, mai ales, având în vedere faptul că Mironescu venea pefuncţia de secretar general din sursă externă, el a fost verificat, trecândprin aşa-zisele furci caudine ale controlului de integritate şi al gradului derisc, operaţiuni efectuate de un segment special al DGIPI. Deloc insignifianteste şi faptul că deţinătorul postului de secretar general al MAI este automatşi posesor de certificat ORNISS, calitate pe care o persoană o poate dobândidupă atenta verificare şi supraveghere a serviciilor de informaţii.

Igaş, implicat în numirea luiMironescu

Imediat după Sărbătorile deiarnă, Traian Igaş a înaintat o adresă către premierul Emil Boc, cu propunereanumirii în funcţia de secretar general al Ministerului de Interne a luiLaurenţiu Mironescu. Prima decizie luată de Emil Boc, în calitate de şef al Guvernului,în anul 2011, a fost aceasta. Câteva zile mai târziu, Traian Igaş s-a confruntat cu oproblemă pe care trebuia să o anticipeze. Pe vremea ministeriatului lui DanNica, secretar general al MAI a fost Pandelea Pelmuş, înlocuit din funcţie deacelaşi premier Emil Boc, prin Decizia nr. 42/2009. Pelmuş nu a stat cu mâinileîn sân şi a atacat decizia în instanţă. La data de 18 februarie 2010, Curtea deApel Bucureşti a anulat decizia, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie amenţinut această sentinţă prin Decizia Civilă nr. 5.034, definitivă şiirevocabilă, pronunţată la data de 16 noiembrie 2010. Aşadar, la data de 24ianuarie 2011, ministrul Igaş a revenit cu o adresă către primul-ministru, cunumărul 421.285, la care a ataşat decizia instanţei, în urma căreia Emil Boc aemis, la data de 25 ianuarie 2011, Decizia nr. 10 prin care “înceteazăexercitarea, prin detaşare temporară, a funcţiei publice de secretar general alMinisterului Administraţiei şi Internelor de către domnul Mironescu Laurenţiu”.Decizia este semnată de către Emil Boc, în calitate de prim-ministru, şicontrasemnată de către Daniela Nicoleta Andreescu, în calitate de secretargeneral al Guvernului României.

Reangajat după patru zile înaceeaşi funcţie

Acest fapt a făcut ca LaurenţiuMironescu să-şi piardă nu doar funcţia de la MAI, ci şi certificatul ORNISS.Imediat după reinstalarea în funcţie, Pelmuş Pandelea a precizat că nu doreştesă fie secretar general al MAI, preferând liniştea pensiei. Şi, iată cum TraianIgaş îl propune din nou pe Laurenţiu Mironescu pentru postul de secretargeneral al MAI. Mironescu a fost din nou verificat de DGIPI, serviciile deinformaţii au făcut din nou cercetări specifice în vederea remiteriicertificatului ORNISS. Mironescu a fost găsit iarăşi curat ca lacrima înurma acestor controale, cu toate că Direcţia Naţională Anticorupţie avea înlucru un dosar din care a reieşit că Laurenţiu Mironescu este unul dintre capiimafiei din Portul Constanţa Sud Agigea. La patruzile de la demiterea lui Mironescu, premierul Emil Boc emite o nouă decizie, cunumărul 13 din data de 31 ianuarie 2010, “privind exercitarea, cu caractertemporar, prin detaşare, a funcţiei publice de secretar general al MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor de către domnul Mironescu Laurenţiu”. La noua cerere de angajare s-auataşat noi documente. Primul este propunerea ministrului Traian Igaş, formulatăprin adresa nr. 14.480 din 28 ianuarie 2011. Al doilea este adresa nr. 14.480/Cdin data de 28 ianuarie 2011, prin care Casa de Pensii a Municipiului Bucureştişi-a exprimat acordul ca Laurenţiu Mironescu să fie detaşat pentru a exercita,temporar, funcţia publică de secretar general al Ministerului Administraţiei şiInternelor. Un al treilea document constă în Avizul favorabil cu numărul872.654, tot din 28 ianuarie 2011, al Agenţiei Naţionale a FuncţionarilorPublici. Ca urmare, premierul a emis decizia, care are un singur articol:“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul MironescuLaurenţiu exercită cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia de secretargeneral al Ministerului Administraţiei şi Internelor”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-04-20

Mai multe imagini:
Înainte să fie reţinut, Laurenţiu Mironescu a cerut afişarea pe calculatoarele MAI a unui mesaj anticorupţie
zoom
Înainte să fie reţinut, Laurenţiu Mironescu a cerut afişarea pe calculatoarele MAI a unui mesaj anticorupţie
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image