2018-10-17 23:33


INCREDIBIL. Poliția Locală Sector 4 a avut peste 30 de șefi în 2 ani

 |  11:33
INCREDIBIL. Poliția Locală Sector 4 a avut peste 30 de șefi în 2 ani

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani la Primăria Sectorului 4, mai exact de când primar este Daniel Băluță, pare desprins dintr-un film cu gangsteri. Însă, ceea ce este extrem de grav este faptul că Poliția Locală a ajuns jucăria edilului Daniel Băluţă.

Astfel, în cei doi ani de când este primar al Sectorului, la conducerea Poliției Locale Sector 4 au fost împuterniciți, „în coordonare”, nu mai puțin de 30 de șefi. Însă, atenție, vreo doi-trei dintre ei au revenit pe post pentru coordonare, dar niciunul nu a stat pe funcție mai mult de trei luni. Practic, în 24 de luni, pe la șefia Poliției Locale Sector 4 s-au perindat vreo 30 de șefi, adică, în medie, cam unul la trei săptămâni. Când Daniel Băluţă a preluat mandatul de primar, în iunie 2016, șeful Poliției Locale era Adrian Ionescu, acesta fiind înlocuit cu fostul gardian șef al lui Vanghelie, Bogdan Georgescu, iar printre ultimii șefi numărându-se fostul polițist Marius Stancu. Marea majoritatea a acestor șefi pasageri a provenit din afara Poliției Locale Sector 4, fiind foști polițiști sau ofițeri de armată. Între timp, Daniel Baluţă a decis ca fostul edil general interimar Marin Ștefănel, acum consilier local la Sectorul 4, să supervizeze orice document care vizează activitatea Poliției Locale Sector 4, ceea ce, din punct de vedere al legislației în vigoare, este un abuz cu implicații penale. Dar, ca să fie sigur că nu mișcă nimic la Poliția Locală fără știrea sa, edilul Băluţă a trecut instituția, aflată sub tutela Consiliului Local Sector 4, sub directa coordonare a primarului, adică a sa. Incredibil, dar adevărat! Practic, Poliția Locală a devenit jucăria primarului Daniel Băluţă, încălcând toată legislația în vigoare care reglementează activitatea polițiștilor locali.  


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-03

TAGURI: baluta, politia locala, sector 4
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
03 Aug 2018

Corect...a trecut de sub mana lui piefone in mana acestui neica nimeni in drum....acești lucrători platiti din banii nostri nu au pic de demnitate...se lasa sa fie slugi la niste escroci aflați temporar pe funcții....VEZI PIEDONE.....SI URMEAZA BALUTA
EU NU îNțELEG
03 Aug 2018

pentru ce fac unii facultate, dacă nu și profesează de pe urma tocirii, învățării ei....dentistul ăsta probabil că nu-și exercită profesia pentru care s-a pregătit, din pricina numelui predestinat care lasă BALE pe unde trece...poate chiar în gura pacientului, mai știi?
ANONIM
04 Aug 2018

TOATE GRIPILE , BORDURILE SI STILPI BETONATI SAU DIN PLASTIC SAU ADUNAT IN SECTORUL 4
RO TARA FARA ROST
05 Aug 2018

POLITIA LOCALA ESTE O MASINARIE DE TOCAT BANI PUBLICI FARA NICI O NOIMA. IAR PRIMARII DIN RO IN MAJORITATEA CAZURILOR SUNT NISTE NULITATI UMANE deoarece nu se impun criterii de performanta si integritate pentru candidati inainte de alegeri sau dupa.
@RO...
05 Aug 2018

bine-ai zis! Nici că se putea mai bine spus....iar dacă ne ducem mai SUS, aceeași BOALĂ! România a fost/este condusă de demenți! Problema e că oamenii se împart ÎNCĂ în tabere politice care poartă aceeași pălărie! De neînțeles pentru mine și pentru orice om normal la cap CUM, după atâta jaf mai poți alege pe careva....și mai de neînțeles cum de se duc ca oile la vot!
MITICA GOARNA
07 Aug 2018

Tot ceea ce face acest primar este strict in folosul sau. Dupa acest mandat, neam de neamul lui nu va mai trebui sa munceasca. Votati PSD!
Random image



Ultimele stiri






loading...