2016-12-04 02:04

DEZVALUIRI


Inedit: DNA a marcat banii la bancă

 |  21:00
Inedit: DNA a marcat banii la bancă

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) Remus Virgil Baciu, arestat preventiv, duminică, pentru trafic de influenţă, alături de complicele său, Camelia Andruşenco, a folosit instituţia la care lucra în scop personal, arată magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în încheierea de şedinţă din data de 28 august.

Judecătorii îl acuză pe Baciu de „perseverenţă infracţională”, arătând că acesta mai are un dosar penal pe rolul instanţelor din 2007,  dosar în care este judecat în stare de libertate pentru abuz în serviciu şi luare de mită. „În exercitarea prerogativelor funcţiei deţinute, inculpatul Remus Virgil Baciu avea obligaţia să respecte şi să îndeplinească atribuţiile de serviciu cu mare rigurozitate şi fără a întreprinde acţiuni care să pună la îndoială sau să creeze cea mai mică suspiciune cu privire la corectitudinea, imparţialitatea şi legalitatea activităţilor sale. Se mai poate desprinde concluzia că inculpatul Baciu a folosit o instituţie a statului în interes personal, profitând de funcţia deţinută pentru obţinerea unor interese personale, activitate în care a fost implicată şi inculpata Camelia Andruşenco, creând astfel în rândul societăţii un sentiment de neîncredere în instituţiile statului implicate în aplicarea legii şi asigurarea respectării ordine sociale”, arată magistraţii în motivarea deciziei.

Din documentul citat reiese că procurorii au procedat într-o manieră inedită la realizarea flagrantului. Banii ridicaţi de una dintre mituitoare, Petra Vişan, din bancă, reprezentând o parte din şpaga pentru Remus Virgil Baciu, fuseseră marcaţi de procurori chiar la sediul băncii. Astfel, pe 28 august 2011, Remus Virgil Baciu, însoţit de o persoană, a mers acasă la Camelia Andruşenco, a urcat singur în apartamentul acesteia unde a primit de la aceasta o pungă cu 409.900 lei. După ce a plecat, procurorii DNA l-au prins în flagrant delict. „Printre bancnote a fost identificată o parte dintre cele marcate criminalistic în 24.08.2011, înainte ca învinuita Vişan Petra să efectueze retragerile de numerar şi să dea banii inculpatei Camelia Andruşenco”, se mai arată în motivare.

„Inculpatul Baciu a folosit o instituţie a statului în interes personal”

Curtea de Apel

motivare


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-11-02

TAGURI: ANRP, DNA, bani, marcati, Remus, Baciu, banca



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

JUSTICE
01 Sep 2011

si citi alti bani s au mai luat-pe aia de ce nu i ati arestat? aveau pile mai mari? bboc sau basescu?

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Avertisment de la Banca Mondială privind alegerile parlamentare Banca Mondială avertizează că alegerile care vor avea loc luna decembrie, în România, sporesc... 22 Noi 2016 | (0)
S-a aprobat fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica și Patria Bank Banca Naţională a României (BNR) a emis o aprobare prealabilă privind fuziunea Băncii... 30 Noi 2016 | (0)