2018-11-15 12:37


ISU: Până în iunie 2017, nu putem sancţiona lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu

 |  18:08
ISU: Până în iunie 2017, nu putem sancţiona lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a explicat, sâmbătă, că, potrivit deciziilor luate în 2016 de Guvern, până la finalul lunii iunie 2017, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează, dar nu se sancţionează.

”În momentul de faţă, până la finalul lunii iunie 2017, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu se constată, se consemnează de către inspectorii de prevenire, care fac respectivele controale, dar potrivit unei hotărâri de guvern nu se şi sancţionează”, a afirmat Vasile.

El a spus că este vorba despre o HG dată în 2016.

„A fost dată pe o perioadă de şase luni, ulterior a fost reînnoită pentru o perioadă de încă şase luni, termen de graţie pentru toţi operatorii economici cărora li se impune obţinerea acestei autorizaţii să poată intra în legalitate”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU.

Întrebat dacă, în condiţiile în care au fost constatate la controalele repetate deficienşe, clubul Bamboo era un pericol, Daniel Vasile a răspuns: ”Având în vedere că au fost identificate mai multe deficienţe pe parcursul anilor, exista o stare de pericol, aşa cum există la orice alt operator economic la care se găseşte o deficienţă”, potrivit News.ro.

El a menţionat însă că deficienţele constatate nu se încadrau în cele prevăzute de HG 915/2015 care a dat posibilitatea pompierilor de a dispune închiderea sau suspendarea activităţii unor cluburi.

Reprezentantul ISU a precizat că, potrivit legii, funcţionarea unui obiectiv fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligaţia de a-şi obţine acest document până la finalul lunii iunie 2017.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-21

TAGURI: isu, autorizatie, incendiu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...