2016-12-11 06:22

DEZVALUIRI


Iulian Gherguț, de 300 de zile în mâinile „Santinelelor”. Autorităţile române tac chitic de patru luni pe subiectul sorții românului răpit din Burkina Faso de jihadiști, dar susțin că „lucrează în permanență” pentru eliberare

 |  21:01
Iulian Gherguț, de 300 de zile în mâinile „Santinelelor”. Autorităţile române tac chitic de patru luni pe subiectul sorții românului răpit din Burkina Faso de jihadiști, dar susțin că „lucrează în permanență” pentru eliberare
Ionuţ Mureşan

Iulian Gherguţ – românul răpit în luna aprilie a anului trecut în Burkina Faso – este ținut ostatic de aproape 300 de zile de către gruparea teroristă sunită Al-Mourabitoune („Santinelele” - n.r.), care acționează în „Magrebul Islamic”, zonă care include state din nord-vestul Africii. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, într-o adresă transmisă la solicitarea PUTEREA, că mai multe instituții „lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei” românului răpit şi face apel la precauţie în tratarea acestui caz în spaţiul public. Un expert în securitate consultat de PUTEREA e de acord cu faptul că o publicitate excesivă pe acest subiect ar dăuna eforturilor depuse pentru eliberarea ostaticului român, însă opinează că autorităţile ar fi trebuit să dea semnale în mod constant opiniei publice, prin care să sublinieze că acesta nu a fost uitat. PUTEREA a solicitat MAE să comunice dacă „românul răpit în Burkina Faso este în viaţă, care este starea sa de sănătate, care este numele grupării care îl deţine în acest moment şi ce demersuri fac autorităţile pentru a-l elibera”, având în vedere că acesta este ținut ostatic de mai bine de 290 de zile.

Răspunsul MAE și opinia lui Chifu

Răspunsul succint al MAE a fost că autoritățile „lucrează în permanenţă” de mai bine de nouă luni la acest caz. „Celula de criză interinstituțională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso, convocată la data de 4 aprilie 2015 (din care fac parte MAE, SIE, SRI, MApN, Administraţia Prezidenţială), (…) lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei. Împreună cu MAE, care acţionează pe toate canalele diplomatice disponibile şi gestionează activitatea de comunicare, autorităţile române competente în domeniul securităţii naţionale (SIE, SRI, MApN) depun toate eforturile pentru eliberarea cetăţeanului român. Fiecare instituţie acţionează cu instrumentele şi metodele specifice de acţiune, conform competenţelor. MAE reiterează recomandarea ca tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia”, se arată în răspunsul MAE.

PUTEREA s-a adresat unui cunoscut expert în securitate pentru a afla cum anume gestionează autorităţile situaţia în mod teoretic şi care sunt particularităţile acestui caz de răpire. Prof. Iulian Chifu – fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă – a declarat că, pe de-o parte, mediatizarea excesivă a cazului Iulian Gherguţ ar dăuna demersurilor autorităţilor de a-l elibera; pe de altă parte, însă, expertul este de părere că autorităţile ar fi trebuit să transmită în mod constant în spaţiul public mesajul că românul nu este uitat.

Iulian Gherguț, de 300 de zile în mâinile „Santinelelor”. Autorităţile române tac chitic de patru luni pe subiectul sorții românului răpit din Burkina Faso de jihadiști, dar susțin că „lucrează în permanență” pentru eliberare
zoom

„Există momente când liniştea şi a nu «zgândări» subiectul sunt benefice. Au fost situaţii în care aşa-zişii răpitori i-au mutat pe ostatici către cineva mai puternic, cum am văzut (n.n. – în cazul jurnaliştilor români răpiţi) în Irak, când au ieşit oamenii în stradă, iar presa a relatat pe larg, în condițiile date și a faptului că tatăl lui Marie-Jeanne Ion era senator. Gestiunea o face exclusiv celula interinstituţională. E adevărat că autorităţile ar fi trebuit să comunice cu publicul în mod regulat şi să marcheze un singur lucru: că (n.n. – cel răpit) nu a fost uitat”, a declarat prof. Iulian Chifu.

Autorităţile, în silenzio stampa’ de 4 luni

Ultima informație apărută în spațiul public despre acest caz datează din 9 septembrie 2015, când surse din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au anunțat că a fost deschisă urmărirea penală in rem (n.n. – numai cu privire la faptă, fără a fi vizate persoane) în acest caz.

Asta înseamnă că, până la demersul PUTEREA, de mai bine de patru luni autoritățile nu au mai comunicat nimic în legătură cu demersurile de eliberare a românului răpit în Burkina Faso. Facem precizarea că în afară de adresa MAE, SIE și DIICOT nu au răspuns (până la data publicării acestui articol) solicitării formulate în baza Legii 544/2001, având același conținut, trimisă în data de 17 ianuarie 2016.

Mali - no man’s land

Expertul consultat de PUTEREA e de părere că situaţia politică din statul Mali ar putea fi una de natură a complica demersul autorităţilor române de a-l elibera pe Iulian Gherguţ.

„În ceea ce priveşte statul Mali (n.n. – unde se presupune că este ţinut prizonier Iulian Gherguţ), acolo este un no man’s land, este un stat eşuat. Este o zonă cu multiple organizaţii teroriste, o zonă în care autorităţile (n.n. – de acolo) sunt foarte tectonice, au pierdut controlul. (…) Sunt runde de negocieri, cu suişuri şi coborâşuri. Se pot întâmpla multe: azi vorbeşti cu cineva şi mâine cade guvernul. Situaţia se schimbă foarte repede, sunt greutăţi specifice”, a explicat prof. Iulian Chifu.

Acesta a precizat că România nu are deschisă o ambasadă în Mali, însă poate conta pe sprijinul partenerilor americani şi francezi din zonă.

„Statul român îşi aduce oamenii acasă”

Prof. Iulian Chifu susţine că este exclus ca autorităţile din România să plătească o sumă de bani grupării Al-Mourabitoune în schimbul eliberării ostaticului român, însă e de părere că asemenea negocieri ar putea avea loc între răpitori şi compania minieră la care acesta lucra. „Statele nu plătesc niciodată bani în schimbul eliberării ostaticilor, deoarece a doua zi toţi cetăţenii lor ar fi expuşi. Statele plătesc, în schimb, altor state serviciile sau intervenţiile. Banii pe care un stat îi utilizează nu sunt niciodată pentru răscumpărare”, a declarat Chifu.

El s-a arătat optimist în ceea ce priveşte deznodământul acestui caz. „În principiu, au existat cazuri de eliberare la doi ani şi ceva (n.n. – de la răpire). (…) Statul român este unul serios, îşi aduce oamenii acasă, fie că sunt răpiţi, fie că sunt infractori”, a conchis expertul.

Două mesaje de la răpitori

Iulian Gherguţ a fost răpit pe 4 aprilie 2015 de către cinci persoane înarmate, în timp ce asigura securitatea la o mină de mangan din Tambao, regiune situată în nordul statului african Burkina Faso, în apropiere de frontiera cu Nigerul şi Mali.

Un prim mesaj audio de revendicare, difuzat în data de 19 mai 2015, a fost atribuit lui Adnan Abou Walid Sahraoui, care se prezenta drept liderul grupării Al-Mourabitoune, rivalul algerianului Mokhtar Belmokhtar, cel care a înfiinţat-o. Autorul înregistrării în limba arabă îndemna Guvernul român „să acorde o atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului deţinut de către grupare”. „Guvernul român va purta întreaga responsabilitate a sorţii ostaticului, dacă întârzie să profite de ocazia care îi este dată să-şi elibereze cetăţeanul”, sublinia Sahraoui în mesaj.

Înregistrarea difuzată de agenţia mauritană de presă Al-Akhbar se încheia cu o reiterare a jurământului de credinţă faţă de Statul Islamic (SI), prestat la mijlocul lunii mai 2015 în numele grupării sunnite Al-Mourabitoune de către Sahraoui şi dezminţit imediat într-un comunicat atribuit lui Belmokhtar. Acesta din urmă considera nul şi neavenit actul jurării credinţei către SI şi „califul musulmanilor Abu Bakr al-Baghdadi” şi reafirma credinţa grupării Al-Mourabitoune în liderul al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri.

În acest context, înregistrarea audio a fost interpretată, inițial, și ca un nou episod în lupta pentru influenţă în interiorul Al-Mourabitoune.

În 18 august 2015, Al-Mourabitoune a înregistrat un material video în care apărea Iulian Gherguţ înconjurat de trei bărbați înarmați, pe care l-a dat publicității zece zile mai târziu. Românul se adresa în limba franceză şi cerea familiei și autorităților să facă totul pentru eliberarea sa. „Numele meu este Iulian Gherguț. Sunt din România. Astăzi este 18 august 2015. Am fost răpit în Tambao de către gruparea Al-Mourabitoune. Cer familiei să mă ajute să scap cât mai repede. Îi salut pe mama și pe tatăl meu. Cer directorului meu de la compania Pan African, domnul Souleyman, și autorităților din Burkina Faso și România să mă elibereze cât mai repede și să negocieze (n.n. – cu răpitorii)”, spunea românul răpit în înregistrarea video.

Iulian Gherguț lucra ca responsabil cu securitatea la mina de mangan Tambao, administrată de Pan African Minerals, o filială a Timis Corporation, compania lui Frank Timiş. Acesta din urmă este un om de afaceri cu cetăţenie română şi australiană, care locuieşte la Londra şi are investiţii în Africa de Vest, în special în domeniul petrolier şi minerit. Mina se află în nord-estul statului Burkina Faso, în apropiere de graniţa cu Mali.

Belmokhtar, alias „Mr. Marlboro”, greu de ucis

Iulian Gherguț, de 300 de zile în mâinile „Santinelelor”. Autorităţile române tac chitic de patru luni pe subiectul sorții românului răpit din Burkina Faso de jihadiști, dar susțin că „lucrează în permanență” pentru eliberare
zoom

Mokhtar Belmokhtar, „părintele” Al-Mourabitoune, este supranumit „Greu de ucis”, după ce a fost declarat mort în urma mai multor operațiuni militare, informațiile fiind dezmințite sau neputând fi confirmate ulterior. În 2012, presa algeriană a transmis că Belmokhtar a fost ucis în timpul unor confruntări dintre rebelii tuaregi (n.n. – triburi berbere seminomade) și fundamentaliștii islamiști, care au avut loc în nordul statului Mali, însă informația s-a dovedit a fi falsă, la fel ca aceea din 2013, când armata statului Ciad a raportat că l-a ucis. Ultima oară când Belmokhtar a fost declarat mort a fost în iunie 2015, când autoritățile libaneze au susținut că acesta și-ar fi pierdut viața în timpul unui raid aerian al SUA. Oficialii americani au recunoscut că Belmokhtar a fost ținta atacului, dar nu au putut confirma că acesta a fost ucis cu adevărat. La rândul lor, reprezentanți ai Al Qaeda au declarat că liderul jihadiștilor din Africa de Vest este „în viață și sănătos”.  Belmokhtar mai este cunoscut și ca „Mr. Marlboro”, deoarece și-a finanțat acțiunile teroriste din traficul de țigări, dar și drept „Piratul” (One-Eyed), deoarece și-a pierdut ochiul stâng în 1990, în timp ce lucra la un dispozitiv exploziv.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-19

TAGURI: iulian ghergut, santinele, roman rapit, burkina faso



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

LUCREAZă PE DRAQ
19 Ian 2016

să-i cânte! Păpușile-astea stricate din politică, nu-s bune decât să se plimbe pe banii noștri în Parlamentul Super-rușinii naționale, nu să acționeze ”în interes național” (alt termen dezbrăcat de semnificație datorită altui/altor sforari, mitomani). Românul ăsta stă cu kk-tul la cur de anul trecut printre sălbaticii ăia, iar ăștia se piaptănă-n oglindă...oglindă, oglinjoară cine-i mai șmecher/hoț din țară?
SERVICIILE, CE PăZESC?
19 Ian 2016

Buget mărit au, mulți sunt.....
TENDER SI MINA AFRICANA
19 Ian 2016

Sa se duca Izmenarul Sef sa aduca mercenarul lui Tender care ii pazea minele , de la ei afacerea Rosia Montana . A zis ca face o cale ferata de 100 - 200 km si mijmasuri cu guvernul de acolo , un Boc al lor .
SOACRA LUI PACEPA
20 Ian 2016

CORECT! INDIVIDUL ESTE ”ACOPERIT” ȘI, PRIN TENDER, SE AFLĂ ÎN ”SRVICIU COMANDAT”, DACĂ ȘTIȚI DOMNIILE VOASTRE CE-I ”AIA”; AȘA CĂ NU VĂ MAI TRÎNTIȚI CU FESIERII ”DĂ” GEOID, CĂ ATUNCI CÎND ÎȘI VA FI TERMINAT ”MISIUNEA”....”CONPRENEVU”?

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Doi judecători, numiți vicepreședinți ai ICCJ Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele privind numirea judecătorilor... 21 Noi 2016 | (0)
Bugetul mediu de Crăciun al internauților români este de 190 de euro Peste 90 % dintre internauții români vor să cumpere online cadouri de Crăciun, iar suma medie... 06 Dec 2016 | (0)