2018-07-16 10:01


Lacul Văcăreşti - Durerile bucureştenilor pentru terenurile furate nu se vindecă în arii protejate

 |  21:01
Lacul Văcăreşti - Durerile bucureştenilor pentru terenurile furate nu se vindecă în arii protejate
P24

Somat de consilierii generali şi impresionat de numărul mare de voluntari care au participat la salubrizarea zonei Văcăreşti, primarul general a repus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de joi proiectul privind avizarea suprafeţei administrative ce va urma să facă parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcăreşti. Demersul este doar unul de imagine şi este necesar doar pentru amenajarea viitorului parc urban. El nu are nici o relevanţă asupra despăgubirilor pe care statul român le datorează oamenilor care au fost mutaţi cu forţa în 1986. În baza Legii 544 privind accesul la informaţiile publice, Ministerul Mediului, care este administratorul zonei, şi Primăria Sectorului 4 nu au oferit niciodată o informare completă privind numărul notificărilor şi al litigiilor legate de terenuri. De această dată, din corespondenţa dintre Ministerul Mediului şi Primăria Capitalei aflăm numărul persoanelor şi al terenurilor revendicate, dar nu avem încă valoarea acestora.

Avizarea suprafeţei administrative care va face parte din aria naturală protejată Parcul Natural Văcăreşti este doar o picătură într-un ocean pe lungul drum al birocraţiei. Teoretic, după ce consilierii generali vor aproba proiectul de hotărâre, Guvernul trebuie să dea o hotărâre prin care zona Văcăreşti este declarată arie protejată şi să-i despăgubească pe oameni prin Ministerul Mediului. Numai că angajaţii de la Mediu nu şi-au făcut temele. Cu toate că, anul trecut, reprezentanţii ministerului spuneau că a fost anulat contractul de concesiune pe 49 de ani a Lacului Văcăreşti, se pare că a fost o minciună. Dacă ar fi fost aşa, după anularea concesiunii, terenul se reîntorcea la Apele Române, recte la Ministerul Mediului, acesta efectua despăgubirile pentru terenurile furate de statul român şi toată lumea s-ar fi împăcat cu situaţia. Numai că Ministerul Mediului nu a făcut nici un demers legal pentru a-i despăgubi pe oameni. Până acum nu avea nici o situaţie a litigiilor, a notificărilor sau a sumei totale pe care o are de plătit. Chiar şi acum există interese divergente faţă de terenurile din zona Văcăreşti.

Interesele Primăriei Capitalei

Practic, primarul general a fost luat prin surprindere, în 2014, de iniţiativa unui consilier general PDL de transformare a zonei Văcăreşti în parc natural. După cum reiese din documentele anexate proiectului de hotărâre, Sorin Oprescu urmărea refacerea canalului colector, în prezent acoperit de ape, dar amplasat în aria protejată. Suspendarea hotărârii de către Prefectul Capitalei de anul trecut i-a convenit de minune lui Sorin Oprescu, care îşi făcea propriile calcule privind investiţiile din zonă. În 2014, prefectul Paul Nicolae Petrovan a suspendat la pachet câteva hotărâri de Consiliu General, pentru că fuseseră luate în şedinţe de îndată. Proiectul Văcăreşti a fost votat în unanimitate de către aleşii locali. Un an întreg, proiectul a fost uitat prin sertare, iar acum, la presiunea ONG-urilor şi a consilierilor, a fost repus pe ordinea de zi. 182,99 ha sunt declarate arie protejată, iar amenajarea unui parc urban poate fi făcută pe proiecte europene.

Interesele Ministerului Mediului

De-a lungul anilor au fost tot felul de dezbateri publice, întâlniri cu moştenitorii de drept. Autorităţile au promis de fiecare dată că îi vor repune în drepturi, dar au tergiversat sistematic. În 2005 a fost începută o anchetă a fostului Parchet Naţional Anticorupţie, dar a fost sistată. Fostul PNA trebuia să ancheteze concesionarea ilegală a terenului pe 49 de ani, în care primul vinovat este fostul premier Adrian Năstase. În acea vreme erau înregistrate circa 300 de dosare, care acum nu se mai regăsesc în arhivele ministerului. Semnarea actelor de proprietate de către autorităţi a fost şi ea tergiversată timp de 25 de ani. Ministerul Mediului nu are nici un interes să descâlcească iţele „afacerii Văcăreşti”, pentru că ar fi prea multe persoane, încă „protejate”, care şi-ar rupe gâtul.

Interesele ONG-urilor

O deltă urbană este un fenomen rar întâlnit. De aceea fondurile europene pentru menţinerea acestor habitate sunt imense. Ministerul Mediului, inclusiv Guvernul, nu este decis cui să atribuie administrarea viitorului parc natural, cu ce redevenţe şi la ce comisioane, desigur. Câteva organizaţii neguvernamentale se bat acum pentru obţinerea fondurilor. Acum unele ONG-uri merg cu voluntari să strângă gunoaiele şi deşeurile din zona Văcăreşti, altele fac declaraţii de susţinere, vin cu vedete şi sportivi să atragă atenţia opiniei publice. Altele lansează proiecte pe piaţă despre cum ar putea să arate viitorul parc, studii care să fie ataşate proiectului european şi acordul Academiei Române. Lipseşte însă proiectul care să fie avizat de Uniunea Europeană. În plus, nimeni nu s-a decis încă dacă va amenaja în zona Văcăreşti spaţii pentru laboratoare sau lecţii în aer liber, într-un melanj balcanic din care nu ar lipsi grătarele. 

Istoria încurcată a „afacerii Văcăreşti”

În 2001, Tony Mikhael, un australian de origine libaneză, a venit în România să facă „afaceri” cu statul. El şi-a înfiinţat o societate comercială cu un capital de 50.000 de dolari, a luat legătura cu autorităţile manifestându-şi dorinţa să construiască un complex de lux (cazinouri, vile, hipodrom, teren de golf). Încurajat de miniştrii lui Adrian Năstase, a comandat un studiu de fezabilitate cu sprijinul Companiei Apele Române. Suspect este şi faptul că i s-au pus la dispoziţie documente care aveau statutul „strict secret”, inclusiv studiile tehnice şi geotehnice ale Lacului Văcăreşti, repede şi fără să-l coste ceva. După vreo două audienţe la Adrian Nastase, australianul a primit acordul de principiu pentru proiect şi a fost dat pe mâna ministrului Constantin Aurel Ilie, care trebuia să negocieze afacerea. A urmat adoptarea HG 1223/2001, prin care se aproba înfiinţarea unei societăţi mixte între Tony Mikhael şi statul român, reprezentat de Ministerul Mediului. Statul român urma să vină cu terenul, iar australianul - cu banii. În 2003 s-a semnat contractul de concesionare pe 49 de ani şi i s-a cerut lui Tony Mikhael plata unei garanţii de 3 milioane de dolari, pe care urma să o achite după 3 luni de la preluarea terenului. Primul gest al afaceristului a fost să intabuleze terenul concesionat pe numele societăţii sale, ceea ce a creat ulterior o altă serie de probleme juridice. Se pare că după primirea acordului de principiu al premierului, nici un ministru nu a verificat un lucru elementar: bonitatea afaceristului Tony Mikhael. Începând din 2002, acesta a înregistrat pierderi de milioane, deşi nu a investit nici un ban. Redevenţa anuală pentru cele 183 ha de teren a fost stabilită la 0,87 lei pe metrul pătrat. La fel de grav este că PSD a ignorat constant dreptul de proprietate al familiilor din zona Văcăreşti. Există şi Decizia nr. 99/2 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care stabileşte că terenurile din incinta Lacului Văcăreşti nu au intrat în proprietatea statului. Cu alte cuvinte, guvernul Năstase nu putea emite HG de concesionare. Pentru neîndeplinirea în termen a condiţiilor Contractului de Concesiune, Ministerul Mediului a solicitat Tribunalului Bucureşti anularea acestuia.

PSD nu vrea să facă dreptate bucureştenilor

Începând cu 2008, proprietarii din zona Văcăreşti au avut mai multe întâlniri cu autorităţile statului. Concluziile au fost următoarele: Primăria Capitalei şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificărilor pe baza Legii 10/2001 către Ministerul Mediului, care va proceda la restituirea în natură a acestor terenuri. În cazul în care Ministerul Mediului consideră că anumite terenuri nu se încadrează în Legea 10/2001, va trebui să le pună la dispoziţia Primăriei Sectorului 4, cu menţiunea de a fi retrocedate în natură, în baza legilor funciare. Contrar angajamentelor luate, toţi miniştrii Mediului au tergiversat nejustificat rezolvarea dosarelor.

Promisiunile mincinoase

Ciudat este că a dispărut de pe site-ul instituţiei şi dezbaterea publică pentru transformarea Lacului Văcăreşti în arie naturală protejată, dezbatere începută în ultimele zile ale Rovanei Plumb la conducerea Ministerului Mediului. Semn că nu s-a dorit restituirea în natură a terenurilor este şi faptul că, imediat după ce a fost declarat falimentul lui Tony Mikhael şi fără nici o bază legală, a fost anunţată transformarea Lacului Văcăreşti în zonă protejată în 2014. În joc a intrat Consiliul General care a aprobat transformarea zonei în arie protejată. Nici acum reprezentanţii Mediului nu spun adevărul. Ei aruncă în curtea Guvernului Ponta rezilierea concesiunii, deşi a fost declarat falimentul societăţii în instanţă. Potrivit avocaţilor, anunţarea oficială a falimentului presupune anularea contractului de concesiune, iar Guvernul Ponta ar putea anula hotărârile de Guvern date de Adrian Năstase. Astfel că retrocedarea terenurilor stă încă în pixul ministrului Mediului.

Necunoscutele dosare ale proprietarilor de terenuri

Într-un studiu realizat de specialişti ai instituţiilor statului şi ONG-uri se confirmă faptul că proprietarii de terenuri nu au fost expropriaţi, doar 4 având numere cadastrale. „Conform adresei Primăriei Sectorului 4 a Municipiului Bucureşti nr. 1/19.01.2013, pentru zona Lacului Văcăreşti există depuse un număr de 153 de cereri de revendicare în baza Legii Fondului Funciar nr. 18/1990 republicată, dintre care 129 pentru suprafeţe cumulate de 101,53 ha şi alte 24 suprafeţe nespecificate”, se spune în studiul postat de Primăria Capitalei.

Într-o adresă a Ministerului Mediului către Primăria Capitalei din februarie 2015, se recunoaşte existenţa a „146 de dosare, care au ca obiect revendicarea terenurilor din incinta Lacului Văcăreşti, iar suprafaţa solicitată este de 52 ha, ultimul dosar fiind transmis de către PMB în luna octombrie 2014”. „Eficienţa” Ministerului Mediului se poate măsura cu propriile cifre: „La nivelul ministerului, din cele 146 de notificări, Comisia internă a soluţionat un număr de 8, din care două dosare prin restituirea în natură a suprafeţei totale de 4.052 mp, unul a fost respins, iar celelalte cinci urmează să beneficieze de acordarea de măsuri compensatorii, fiind emise în acest sens ordinele ministrului care au fost înaintate împreună cu documentaţia necesară Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor”. În plus, alte 34 de dosare se află pe rolul instanţelor de judecată pe Legea 10/2001. Din acestea doar 4 au sentinţe definitive şi irevocabile. Alte 96 de dosare ataşate celor 146 de notificări sunt incomplete, susţine Ministerul Mediului. La rândul său, Primăria Sectorului 4 recunoaşte că, din cauza regimului juridic al terenurilor, 105 cereri de  punere în posesie nu au fost soluţionate.

Vinovaţi

• Guvernul Năstase - a concesionat ilegal, pe 49 de ani, aproximativ 183 ha de teren din zona Văcăreşti

• Guvernul Ponta - invocă tertipuri pentru amânarea acordării despăgubirilor

• Primăria Capitalei - şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificărilor în baza Legii 10/2001 către Ministerul Mediului

• Miniştrii Mediului din 2001 până în prezent - autorizaţi să dispună restituirea în natură sau prin compensaţii băneşti a foştilor proprietari, au preferat să „dosească“ aproape jumătate din dosarele înregistrate în 2005

• Primăria Sectorului 4 tergiversează acordarea titlurilor de proprietate

• Consilierii generali ai Capitalei - dezinteres total faţă de proprietarii care trebuiau despăgubiţi. Au votat proiectul de transformare a Lacului Văcăreşti în arie protejată într-o şedinţă de îndată, atacată ulterior de prefectul Capitalei pe motiv de convocare ilegală

• Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei,  a ţinut proiectul la sertar, după suspendarea lui de către Prefectura Capitalei, deoarece dorea refacerea canalului colector A3 aflat chiar în aria protejată

• ONG-uri - dezbinate de lupta pentru gestionarea fondurilor europene uriaşe ce vor fi accesate în vederea realizării ariei protejate Văcăreşti 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-27

Mai multe imagini:
Lacul Văcăreşti - Durerile bucureştenilor pentru terenurile furate nu se vindecă în arii protejate
zoom
Lacul Văcăreşti - Durerile bucureştenilor pentru terenurile furate nu se vindecă în arii protejate
zoom
Lacul Văcăreşti - Durerile bucureştenilor pentru terenurile furate nu se vindecă în arii protejate
zoom

Lacul Văcăreşti - Durerile bucureştenilor pentru terenurile furate nu se vindecă în arii protejate
zoom

TAGURI: lacul, vacaresti, arie, protejata, despagubiri, proprietari, primarie, consilieri, generali





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


UN OM
27 Mai 2015

La puscarie cu toti coruptii!
REMY
05 Mai 2017

NASTASE, PONTA OPRESCU ,PIEDONE SI TOTI CARE AU FUARAT ,SI AU JEFUIT POPORUL ROMAN, MERITATI UN SINGUR LUCRU CALIBRUL 44 MAGNUM.
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova