2018-09-25 10:30


Lovitură dură pentru TĂRICEANU. Cine îl acuză că și-a FALSIFICAT declarația de avere și unde a ajuns dosarul

 |  13:20
 Lovitură dură pentru TĂRICEANU. Cine îl acuză că și-a FALSIFICAT declarația de avere și unde a ajuns dosarul

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului General în legătură cu o plângere depusă de un medic împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în care este reclamat pentru fals în declaraţii, au confirmat, marţi, pentru Agerpres, oficiali ai PÎCCJ.

Presa a relatat că, la sfârşitul anului 2017, medicul german Vladimir Atanasie Marinescu a depus o plângere la DNA, în care susţinea că Tăriceanu şi-ar fi falsificat declaraţia de avere depusă în anul 2011, în calitate de deputat PNL. Medicul afirma că Tăriceanu ar fi omis să menţioneze în declaraţia de avere faptul că ar fi beneficiat, în august 2010, de un concediu gratuit în localitatea Izmir din Turcia, oferit de Daniel Tudor, fost preşedinte al ASF, şi soţia acestuia, Doina Tudor. De asemenea, Tăriceanu ar fi beneficiat, împreună cu familia sa, şi de o croazieră cu iahtul familiei Tudor. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-14

TAGURI: tariceanu, dna, fals
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
13 Mar 2018

Putem face ce vedem in lume. https://funpot.net/?172791
FĂRĂ VIDEO ???
15 Mar 2018

GREȘALĂ : E CEA PARALĂ !!!!!!
LIBERALUL BOLSEVIC
15 Mar 2018

Nimfomanul mascariceanu are loc rezervat la Jilava.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...