2018-07-23 20:48


LOVITURĂ pentru DNA: Radu Mazăre, ACHITAT în dosarul pentru care fusese arestat

 |  20:04
LOVITURĂ pentru DNA: Radu Mazăre, ACHITAT în dosarul pentru care fusese arestat

Radu Mazăre a primit o amendă penală de 5.000 de lei pentru fals și a fost achitat pentru luare de mită. Alexandru Mazăre, fratele fostului edil, a primit o amendă penală de 5000 de lei, fiind achitat pentru complicitate la luare de mită. Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat.

Este vorba despre dosarul privind campusul Henri Coandă, cauză în care DNA a cerut câte 7 ani pentru Radu Mazăre și fratele său, Alexandru Mazăre. Cei doi sunt acuzați de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Până în prezent, pronunțarea a fost amânată de 2 ori.

Decizia nu este definitivă.

Radu Mazăre va afla sentința din Madagascar, acolo unde este plecat de câteva luni, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit DNA, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-28

TAGURI: mazare radu, dna, achitat, amenda





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
30 Iun 2018

au si astia de la justitie ceva scoala...Mai ales pentru " refugiatii politici" , prin alte tari( bica, udrea, mazare, etc.) ii scot basma curata -la inceput- tocmai pentru a le reteza orice incercare de a mai continua cu minciunile ca sunt victime ale injustitiei, si apoi( mai ales la cei cu 2-4-5 dosare!) ii plezneste napraznic, cu verdictul de la acel dosar care este cel mai sigur , din punctul de vedere al procuraturii, incat nici judecatorii prea-bun-voitori( cu inculpatul) nu mai pot face nimic...Asa ca si acest mazare, isi va primi portia lui, it's just a matter of time...
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova