2017-08-19 21:46


Mafia SIF-urilor, luată la ochi de procurori

 |  21:01
Mafia SIF-urilor, luată la ochi de procurori
Ionuţ Mureşan

Procurorii DIICOT au făcut, luni, percheziţii de amploare la membrii unei grupări care a delapidat patrimoniul SIF Banat-Crişana şi SIF Muntenia, prejudiciul estimat fiind de 13 milioane de euro. Anchetatorii au descins la 31 de adrese din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Arad pentru destructurarea reţelei specializate în manipularea pieţei de capital, delapidare şi spălare de bani, 25 de suspecţi fiind duşi la audieri. Printre suspecţi se află preşedintele SIF Banat-Crişana Dragoş Bîlteanu (n.n. – om de afaceri, soţul cântăreţei Cristina Rus), tatăl acestuia, Gheorghe Bîlteanu (n.n. – membru al Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor la SIF4 Muntenia), dar şi avocatul Nicolae Mergeani (n.n. – cercetat pentru spălare de bani în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, privind retrocedarea ilegală a peste 40.000 de hectare de pădure). La închiderea ediţiei, audierile la DIICOT erau în curs.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2012-2014, suspecţii au constituit un grup infracţional care urmărea obţinerea de sume de bani de la SIF Banat-Crişana SA (SIF1) şi SIF Muntenia SA (SIF4) Bucuresti, prin delapidarea acestora (în modalitatea însuşirii/traficării). Ulterior, banii au fost transferaţi prin intermediul mai multor offshore-uri, controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, pentru a ascunde provenienţa acestora. „În acest scop, aceştia au folosit persoane juridice nerezidente, precum şi persoane juridice de naţionalitate română, la care asociaţi au fost avocaţi care au deţinut pentru aceştia acţiunile SIF 1, asigurându-le sustragerea de la o eventuală decizie de concertare în condiţiile art. 2861 din Legea 297/2004, precum şi disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obţinute prin delapidare”, arată procurorii DIICOT.

Acţiuni „umflate” la Bursă

Anchetatorii au suspiciuni că membrii grupării s-au implicat şi în operaţiuni de manipulare a pieţei de capital, prin realizarea mai multor tranzacţii în datele de 12, 13 şi 16 septembrie 2013, în cadrul Bursei de Valori Bucureşti. Potrivit procurorilor, mecanismele bursiere au fost grav afectate, întrucât operaţiunile au vizat majorarea artificială a preţului acţiunilor SIF Banat-Crişana SA până la un nivel semnificativ mai mare decât cel de pe piaţa principală, dând astfel semnale false cu privire la cererea şi preţul instrumentelor financiare, pentru ca, după operaţiunile de pe piaţa „deal”, preţul acţiunilor în cauză să revină la nivelurile iniţiale. Beneficiarii acestor operaţiuni au fost liderii grupării, care şi-au consolidat poziţia în interiorul SIF Banat-Crişana SA, prin deţinerile directe/indirecte peste limita impusă de art. 2861 din Legea 297/2004.

Bîlteanu şi filiera libaneză

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat primele semnale în acest caz în luna martie a acestui an, când a stabilit că Dragoş Bîlteanu, de la şefia SIF1, omul de afaceri libanez Najib El Lakis şi Romenergo, acţionează concertat şi deţin 11,72% din acţiunile SIF Banat-Crişana şi i-a obligat să vândă 6,72% din titluri, pentru a nu depăşi pragul de deţinere de 5% prevăzut de legislaţia pieţei de capital. SIF Banat-Crişana a anunţat în luna octombrie că ASF a ridicat suspendarea unor drepturi de vot în cazul grupului format de Dragoş Bîlteanu, El Lakis Najib şi companiile Romenergo, Smalling şi Gardner (înregistrate în Cipru), prezumate că ar acţiona concertat. Ali H. Lakis, fiul lui El Lakis Najib, a demisionat din funcţia de membru neexecutiv în CA al SIF Banat-Crişana. Potrivit ASF, Ali H. Lakis ar fi fost implicat în acţiunea concertată de la SIF Banat-Crişana. Astfel, societăţile cipriote Smalling Ltd. şi Gardner Ltd. au cumpărat acţiuni SIF Banat-Crişana cu bani împrumutaţi de la firma Cahuita Ltd. Beneficiarul real al firmei Cahuita Ltd era la momentul respectiv Ali H. Lakis.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2014-12-08

TAGURI: sif, muntenia, banat, biltenu, diicot, audieri, perchezitii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri