2016-12-07 20:32

DEZVALUIRI


Magistrala lui Oprescu, în aer. Tribunalul Bucureşti a anulat PUZ-ul Diametralei Nord-Sud care leagă Piaţa Victoriei de Splaiul Independenţei

 |  19:07
Magistrala lui Oprescu, în aer. Tribunalul Bucureşti a anulat PUZ-ul Diametralei Nord-Sud care leagă Piaţa Victoriei de Splaiul Independenţei
Tribunalul Bucureşti a anulat, marţi, Planul UrbanisticZonal pentru Magistrala Nord-Sud, marea arteră care pleacă din Piaţa Victorieipână la Calea Rahovei. Decizia poate fi atacată cu recurs de Consiliul Generalal Municipiului Bucureşti. Dacă recursul va fi respins, situaţia este gravă, ţinândcont de faptul că lucrările sunt în toi, demolările au fost făcute, iar zona ŞtirbeiVodă-Berzei arată ca după război.

Dosarul52450/3/2010, în care afost pronunţată decizia Tribunalului Bucureşti, a fost iniţiat de Asociaţia SalvaţiBucureştiul contra Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi al primaruluiMunicipiului Bucureşti şi a avut ca obiect anularea Hotărârii ConsiliuluiGeneral nr. 151/2006 privind aprobarea „Delimitării spaţiului public aferentDiametralei N-S, etapa 1, pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan” în cadrul„PUZ” Dublarea Diametralei N-S pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan - B. P.Hasdeu - Uranus - Calea Rahovei.

Toatecelelalte acte referitoare la proiectul Buzeşti-Berzei (declararea utilităţiipublice, exproprieri, evacuări, avize şi autorizaţii de demolare şi construire,ordine de declasare ale monumentelor istorice) se bazează pe Hotărârea 151/2006anulată de instanţă. Prin urmare, tot ce s-a întâmplat în proiectul Buzeşti-Berzei a fost ilegal, aşa cumONG-urile au susţinut încă din noiembrie 2010.

Culpa lui Videanu

Potrivit Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul,PrimăriaMunicipiului Bucureşti trebuie să oprească toate lucrările de pe axa Buzeşti-Berzei.În caz contrar, ONG-urile vor deschide o nouă plângere penală împotriva primaruluigeneral. Cereri deoprire a lucrărilor au fost depuse, ieri, şi Inspectoratului de Stat înConstrucţii şi prefectului Municipiului Bucureşti.

DeciziaTribunalului Municipiului Bucureşti poate fi atacată cu recurs de ConsiliulGeneral al Municipiului Bucureşti sau de primarul general în termen de 15 zile de la publicareamotivării Tribunalului, deci în aproximativ 6-8 săptămâni. Până în acel moment,efectele juridice ale actului sunt suspendate. Pe rolul Tribunalului Bucureşti seaflă dosarul22382/3/2011 prin care s-a solicitat suspendarea actului între momentuldeclarării recursului şi pronunţarea instanţei de recurs.

Instanţa aanulat un document din 2006 adoptat de Consiliul General la propunereaprimarului Adriean Videanu şi a arhitectului-şef Adrian Bold. Potrivit preşedintelui asociaţiei, NicuşorDan, „este culpaacestor persoane de a fi emis un document incomplet şi fără avizele obligatorii”. „Însă Adriean Videanu şi Adrian Bold nu intenţionau săfolosească actul din 2006 pentru construire şi demolări. În certificatul deurbanism 260/R/2397/15.05.2008 se menţionează că lucrarea se va efectua în baza unuiPUZ aprobat conform legii. Folosirea abuzivă a acestui act pentru emitereaautorizaţiilor de construire şi demolare este culpa exclusivă a primaruluiSorin Oprescu şi a arhitectului-şef Gheorghe Pătraşcu”, susţine Nicuşor Dan.

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul: „SorinOprescu şi Kelemen Hunor trebuie să-şi dea demisia“

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul susţinecă „în oricesocietate civilizată, primarul general care s-a lansat într-oaventură care a cauzat evacuarea în plină iarnă a 1.000 de oameni ar trebui să-şi deademisia de urgenţă”. De asemenea, „în oricesocietate civilizată, ministrul culturii, care a avizat declasareaşi demolarea acestor imobile, deşi ONG-urile şi oganizaţiile profesionale i-au atrasatenţia că proiectul este ilegal, ar trebui să-şi dea demisia de urgenţă”. Pe de altă parte, asociaţia susţine că primarul general ar trebui să demisioneze pentru că a sfidatcererile Comisiei Naţionale a Monumentelor (26 ianuarie 2011), ale fundaţieiinternaţionale Pro Patrimonio (8 februarie 2011) şi ale Ordinului Arhitecţilordin România (11 februarie 2011) de oprire a demolărilor până la clarificareasituaţiei juridice a proiectului.„Urmeazăfaza penală. Odatăcâştigat acest proces, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul se va concentra pe celedouă plângeri penale deja depuse şi pe alte 5-6 noi plângeri penale pe care leva depune împotriva primarului Sorin Oprescu şi a funcţionarilor care au produsaceste distrugeri”, susţinreprezentanţii asociaţiei.

Platforma pentru Bucureşti: Primăriatrebuie să-şi recunoască erorile

Platformapentru Bucureşti invită publicul la o dezbatere cu tema „cea maibună soluţie de dezvoltare pentru cartierul Buzeşti-Berzei”. Platforma pentru Bucureşti vaorganiza o serie de discuţii şi workshopuri încercând „să implice cetăţenii, dar şiurbaniştii care au aflat ce înseamnă dezvoltare durabilă, în găsirea de soluţii”. „Desigur, după toate distrugerile,s-a pierdut destul potenţial, dar încă se mai poate construi acolo o zonă viedin punct de vedere economic, funcţional şi uman”, susţine organizaţia. „Confruntată cu propriile erori,Primăria Bucureşti are datoria să le recunoască şi să vină cu un PUZ mai bun,adaptat cerinţelor anului 2011, nu scos din sertarele anilor ’80! Are datoriasă studieze aprofundat un proiect urban de anvergură, să evalueze şi să facăpublice efectele pe termen lung, costurile, în detaliu, să arate cine şi cât vacâştiga din el”, susţinePlatforma pentru Bucureşti într-un comunicat de presă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-08-28

Mai multe imagini:
Magistrala lui Oprescu, în aer. Tribunalul Bucureşti a anulat PUZ-ul Diametralei Nord-Sud care leagă Piaţa Victoriei de Splaiul Independenţei
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TEODOR
15 Apr 2011

Precis,la aceasta ora ,Sorin Oprescu si Kelemen Hunor si-au lasat treburile,si isi scriu cererile de demisie!Ca asa s-au speriat de Platforma pentru Udrea,pardon,Bucuresti...

Adauga un comentariu

Random image