2016-12-08 12:04

DEZVALUIRI


Marfin Leasing, în atenția BNR

 |  21:00
Marfin Leasing, în atenția BNR

Societatea de leasing financiar Marfin Leasing, membră a grupului cipriot Marfin Popular Bank, a intrat în atenția Băncii Naționale a României, fiind acuzată că a încasat cu japca bani de la diverse companii românești, prin emiterea de facturi pentru penalizări de întârziere, unele cel puțin exagerate.

Una dintre firmele româneşti prejudiciate în acest mod a fost și o companie de turism, care contractase în leasing de la Marfin două autocare, un autoturism şi o garsonieră. Valoarea iniţială a bunurilor a fost de peste 520 mii euro.

Cele mai mari întârzieri la plăţile curente pe care compania de turism le-a avut, în special în ultimul an, au fost de 48 de zile. Contractul de leasing permite întârzierea cu maxim 60 de zile a plăţilor şi are prevăzute penalizări de circa 0,3%/zi din debitul restant. Antreprenorul care conduce de peste zece ani, împreună cu soţia sa, businessul de turism, a cerut explicaţii conducerii Marfin Leasing pentru cele două facturi de penalizări primite, care vizau perioada ianuarie-mai. Valoarea lor era de 57.000 lei. Neaşteptat însă, atitudinea ciprioților a lăsat brusc de dorit. Timp de trei luni nici un responsabil al societăţii de leasing nu a catadicsit să dea vreun răspuns la solicitarea clientului lor. Cu toate acestea, omul de afaceri s-a decis să achite totul la zi, inclusiv penalizările.

Până la acest moment au fost achitate datorii care reprezintă 72% din valoarea bunurilor cumpărate. Pe perioada lunilor de vară, facturile emise de Marfin Leasing către compania de turism n-au mai cuprins şi penalizări de întârziere. La scurt timp însă, au fost întocmite din nou facturi în care apăreau penalizări. Fară motiv însă şi la fel de mari şi de această dată. Utilizatorul bunurilor solicită din nou explicaţii, dar nici de data aceasta nu le obţine. La scurtă vreme acestuia i se trimite cererea de reziliere pentru toate contractele pe care le avea, cu toate că primul autocar, achiziţionat în 2006, apărea ca fiind achitat în actele contabile ale finanţatorului. După întâlnirea cu avocaţii, de la începutul lunii, Marfin Leasing trimite, printr-un executor judecătoresc, o adresă în care era ataşată recalcularea tuturor penalizărilor pe tot anul. Suma era cu 50.000 de lei mai mare, iar toate facturile de la începutul anului apăreau ca fiind neachitate. Cu alte cuvinte, Marfin Leasing nu mai recunoștea nici o factură. În plus, sumele încasate au fost considerate penalizări, utilizatorul bunurilor cumpărate fiind obligat să plătească penalizări la penalizări. Aflată în culpă, conducerea Marfin Leasing a refuzat să răspundă solicitărilor redacţiei „Puterea”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-04-25

TAGURI: marfin bank, bnr



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GEORGE
09 Ian 2012

D-le Răzvan Durlan va rog sa imi comunicati si mie numele societatii de turism deoarece si societatea mea are aceleasi probleme cu Marfin Leasing ( masina achitata pentru care nu suntem pusi in posesie , reziliere abuziva a contractelor de leasing ) . Poate daca imi unesc fortele cu dansii obtinem dreptatea . Cu stima

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ministerul Finanțelor schimbă toată conducerea CEC Bank Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de autoritate publică tutelară, a dat startul... 05 Dec 2016 | (2)
S-a aprobat fuziunea dintre Banca Comercială Carpatica și Patria Bank Banca Naţională a României (BNR) a emis o aprobare prealabilă privind fuziunea Băncii... 30 Noi 2016 | (0)