2018-05-24 11:04


MINORA DISPĂRUTĂ: Medicul Octavian Marcu din Bârlad este acuzat de uciderea unei foste paciente şi amante

 |  19:29
MINORA DISPĂRUTĂ: Medicul Octavian Marcu din Bârlad este acuzat de uciderea unei foste paciente şi amante

Procurorii din Vaslui au demarat o amplă operaţiune în cazul dispariţiei unei adolescente din Bârlad. Tânara a dispărut în martie 2013, iar în momentul de faţă anchetatorii investighează deja o posibilă crimă. Principalul suspect este medicul chirurg Octavian Marcu, presupus amant al minorei.

Mai multe percheziţii au avut loc, sâmbăta trecută, la locuinţele medicului Marcu de la Spitalul de Urgenţă din Bârlad, împotriva căruia a fost deschis un dosar penal pentru omor. Potrivit procurorului de caz, percheziţiile vizează atât locuinţele, cât şi autoturismele care aparţin suspectului, fiind căutate indicii cu privire la dispariţia unei adolescente de 16 ani, din localitatea Ciocani, elevă la un liceu din municipiul Bârlad.

Cercetările în acest caz au fost începute în luna martie, în urma unei plângeri depuse de părinţii adolescentei care au sesizat faptul că fiica lor nu s-a mai întors acasă de la şcoală, în condiţiile în care făcea zilnic naveta la liceul din Bârlad. Chemat la audieri în acest caz, la câteva zile de la sesizarea privind dispariţia fetei, medicul Octavian Marcu a depus şi el o plângere pentru şantaj împotriva adolescentei de 16 ani.

Marcu a căzut la poligraf

După mai mult de trei luni de cercetări fără nici un rezultat, poliţiştii din Bârlad şi-au declinat competenţa în favoarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului Vaslui, care au deschis dosar penal pentru omor în cazul dispariţiei adolescentei.

"Minora de 16 ani şi Octavian Marcu întreţineau relaţii intime încă din vara anului 2012, de când adolescenta i-a fost pacientă la Spitalul de Urgenţă Bârlad. În 3 martie, susţine medicul, minora şi cu prietenul ei i-ar fi solicitat 3.500 de lei ca să nu facă publică relaţia lor. Două zile mai târziu, Octavian Marcu s-a întâlnit cu adolescenta pe strada unde se află liceul la care învăţa pentru a-i da o anumită sumă de bani. Ulterior, minora ar fi fost dusă cu maşina de către medic, potrivit propriilor declaraţii, la ieşirea din municipiul Bârlad, fiind lăsată acolo", a declarat sâmbătă procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

Confom anchetatorilor, medicul Octavian Marcu a devenit principalul suspect în cazul acestei dispariţii ca urmare a schimbării declaraţiilor şi după ce a căzut testul poligraf.

"Octavian Marcu a venit cu foarte multe variante legate de dispariţia minorei. La un moment dat, a afirmat că atunci când a dus-o pe adolescentă la marginea oraşului ar fi predat-o la trei indivizi şi că ar fi dat suma de 4.000 de lei ca să-l scape de ea. Ulterior, chirurgul a revenit asupra acestei declaraţii şi a spus că a fabulat pe motiv că este labil psihic. Totuşi, într-o declaraţie scrisă existentă la dosarul de anchetă, medicul susţine că s-a gândit să plătească pe cineva ca să-l scape de adolescentă. Însă Octavian Marcu a devenit principalul suspect pentru infracţiunea de omor după ce a căzut testul poligraf, motiv pentru care am decis şi efectuarea de percheziţii în vederea căutării de indicii sau probe cu privire la dispariţia minorei", a mai spus procurorul Alice Ruja.

Medicul Octavian Marcu are 40 de ani şi este originar din Huşi. Este căsătorit şi are doi copii, el lucrând la Spitalul de Urgenţă Bârlad din anul 2002.

Octavian Marcu s-a implicat şi în politică. La alegerile locale din 2012, el a candidat la funcţia de primar al municipiului Bârlad din partea PDL, clasându-se pe locul al patrulea.  Medicul Octavian Marcu s-a înscris din nou în cursa electorală, sub sigla ARD, la alegerile generale, pentru Colegiul nr. 4 Vaslui, obţinând un scor 11 %.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-14

TAGURI: medic, barlad, octavian, marcu, elodia, disparitie, crima, omor





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova