2018-09-25 22:15


Mircea Geoană, VACANȚĂ de LUX de peste 100.000 de dolari, în Sardinia, alături de familie şi de un celebru avocat american

 |  16:11
Mircea Geoană, VACANȚĂ de LUX de peste 100.000 de dolari, în Sardinia, alături de familie şi de un celebru avocat american

Familia fostului preşedinte al PSD Mircea Geoană a petrecut mai multe zile de vacanţă pe un yacht de 49 de metri, în compania familiei unui celebru avocat american, Michael Cohen, considerat unul dintre cei mai mari dușmani ai Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, potrivit Cancan.ro.

Mircea Geoană şi familia sa au petrecut-o în Sardinia, la bordul unui yacht de lux. Potrivit cancan.ro, iahtul are șase cabine VIP, adevărate apartamente cu paturi king size, jacuzzi-uri, saloane, un echipaj de 10 persoane, printre care trei ospătari, un chef de mare clasă, un ajutor de bucătar, comandantul și echipa tehnică. Iar nota de plată ar fi fost pe măsură: peste 100.000 dolari.

La bord, alături de familia fostului demnitar român, s-a aflat şi familia avocatului american Michael Cohen.

Fostul demnitar român a apărut într o filmare pe Instagram – insta story, pe contul fiicei sale Ana, dansând hora pe mal, în fața yachtului ancorat. Filmarea este realizată de o femeie care pare tare binedispusă, fostul candidat la Președinție țopăind cu o tânără spre deliciul celor de pe yacht, care se aud râzând, mai scrie sursa citată.

Tot pe contul de Instagram al fiicei sale Ana, se pot vedea poze cu aceasta și fiica renumitului fost avocat al Președintelui SUA. Și pe contul fiicei avocatului Cohen, Samantha Blake Cohen, se pot vedea, de asemenea, fotografii cu Ana Geoană. O prietenie ce pare strânsă, ambele fiind se pare colege la Pensilvanya University, în SUA.

Avocatul american Michael Cohen este cunoscut drept unul dintre cei mai mari dușmani ai Președintelui SUA, după ce ar fi încheiat un pact cu procurorul special Robert Mueller căruia i-a dezvăluit că Trump știa de întrevederea între câțiva membri ai echipei sale de campanie și oficiali ruși, care s-au oferit să furnizeze informații compromițătoare despre Hillary Clinton.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-17

TAGURI: mircea geoana, vacanta de lux, sardinia,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
17 Aug 2018

prostanacul vrea sa dea lovitura de stat in USA...sa le aduca neo-comunismul si sa-l faca presedinte pe bercea mondial...PERICOL MAXIM
SOCIAL -DEMOCRATIE
17 Aug 2018

Ma intreb daca gunoaiele pupincuriste care au votat mafia psd tot in concedii de lux isi petrec timpul liber.Stau acasa , asteapta ajutorul social pe care il preda la carciuma si apoi voteaza ciuma rosie. Asta-i social-democratie romaneasca. Muie psd-alde-udmr-minoritati.
@SOCIAL-DEMOCRATIE...
17 Aug 2018

Bine punctat! PSD-ALDE-UDMR + MINORITĂȚI...care-s multe! Cine dracu a inventat prostia asta? Parcă aici e Babilonul, nu alta! Pe cine reprezintă MINCINOȘII ”minoritari”, când de fapt ei sunt români, cel mult corciți...dar care nu au reprezentativitate pentru așa-zisele ”minorități” care au fost odată ca niciodată, ori sunt oale și ulcele demult sau...reprezintă pe câte unul cine știe de pe unde! Asta-i altă mare HOȚIE! Ca și partidele inventate și fătate ad-hoc care, atâta timp cât nu au fost băgate în circul electoral cel de 4 ani, fiind născute peste noapte...NU AU CE CĂUTA ÎN PARLAMENTUL RUȘINII, DIN NICIUN PUNCT DE VEDERE TE-AI UITA! Mai ales LOGIC! Oamenii te-au ”ales” ca fiind dintr-o formațiune politică ANUME, NU din cea pe care ai fabricat-o și ai băgat-o ILEGAL și INEGAL pe piața politică, borfaș(i) ordinari!
PENTRU CINE MAI
17 Aug 2018

suferă de NAIVITATE și PROSTIE....apropos de Geoană și de partidul din care a făcut parte + TOATĂ ȘLEAHTA POLITICĂ = AICI SUNT BANII DVS.! LA EI, ÎN BUZUNARE, PE GOLDEN-CARD, ÎN PARADISURI FISCALE! Iar voi...rupți în cur și pe la coate, veșnic cu grija zilei de mâine, coborâți și ținuți la fel ca animalele, ba baza Piramidei lui Maslow:La bază – NEVOILE FIZIOLOGICE = respirație, apă, mâncare, somn, excreție, sănătate, adăpost, haine; Prim nivel – SIGURANȚA = siguranța corpului, a locului de muncă, a resurselor, a moralității, a familiei, a sănătății, a proprietății; Al doilea nivel – IUBIRE/APARTENENȚĂ = prieteni, familie, intimtate sexuală; Al treilea nivel – STIMĂ = stimă de sine, încredere, realizare de sine, respect din partea celorlalți, nevoia de unicitate; Al patrulea nivel – DEZVOLTARE DE SINE = autorealizare, moralitate, creativitate, spontaneintate, acceptare, înțelegerea seminficației vieții și a potențialului interior.
VEDEțI CUM SABOTEAZă
17 Aug 2018

/au sabotat TOȚI RAHAȚII CARE NE-AU CONDUS nivelele superioare ale Piramidei pentru români? Au făcut în așa fel ca, prin politicile lor MÂRȘAVE și AGRESIVE dar LEGIFERATE, poporul ăstă român – inteligent NATIV față de alte nații – să rămână LA BAZĂ, iar dacă vrea să acceadă spre nivelele superioare, să-și vândă sufletul, pământul, sănătatea, știința de carte, istețimea, IQ-lui în beneficiul țărilor care ȘTIU să răsplătească o calitate acolo unde o văd, pentru că O RECUNOSC asigurându-le cel puțin dpdv material - nevoile de bază, omul/românul FUGIT din pricina rahaților care ne conduc, ne-bătându-și capul cu griji suplimentare, făcându-l să strălucească pentru ei, ACOLO...descoperindu-și talentul și muncind în beneficiul ălora, NU pentru țară!
ANONIM
17 Aug 2018

BOGATASII fraudisti ai ROMANIEI SUNT POLITICIENII SEMIDOCTI MAFIOTI SI TICALOSI PRECUM SI REPREZENTANTII PUTERII REZERVATE A STATULUI (din JUSTITIE, SECURITATE, ARMATA, etc). Ro este o tara bananiera. Peste 5 milioane de romani au emigrat, (9 romani pe ora emigreaza) suntem a doua tara din lume la emigratie dupa SIRIA. De ce si CUM s-a ajuns aici? Este OARE poporul roman un popor de sinucigasi…??? Numai o REVOLTA POPULARA GENERALA ca in Coreea de Sud intreprinsa in anii ’90 mai poate NORMALIZA viata publica si cea sociala din Ro. Atunci sud – coreenii au optat, luptat si infaptuit o republica prezidentiala. I-au condamnat prin JUDECARE PUBLICA pe POLITICIENII, GUVERNANTII, DEMNITARII si pe cei cu FUNCTII PUBLICE vinovati de MAREA CORUPTIE intretinuta de acestia cateva decenii. Totodata au dispus si confiscarea averii acestora pana la rude de gradul doi. De atunci gradul de fericire al poporului sud-coreean creste constant. HAIDETI ROMANI la REVOLTA POPULARA GENERALA cat mai avem oportunitatea necesara, adica cat mai avem si noi romanii TARA, sa inlocuim HAZNAUA sau TROACA POLITICA din Ro PLINA de ZOI, LATURI , GUNOAIE si REZIDUURI UMANE cu ELITE adevarate ,progresiste, NATURALE si DEMNITATI umane de CARACTER si cu HAR DUMNEZEESC si de VOLUNTARIAT care sa aduca fericirea mult asteptata de secole si BINE meritata poporului roman. Ro din 1990 este capturata de MAFIOTI, BANDITI, TALHARI, DERBEDEI, etc si trebuie recuperata daca mai putem si cat mai avem ce. Numai o diagnosticare profunda si riguroasa a cauzelor nocive, toxice existente in calea PROGRESULUI NATIEI ROMANE ne va conduce la ELABORAREA unor STRATEGII si PROGRAME eficiente DE DEZVOLTARE in interes general-national. UNDE SUNTETI VOI ADEVAR si DREPTATE PODOABE SFINTE ALE EXISTENTEI UMANITATII PENTRU CA OCHII ROMANILOR PLANSI si TRISTI DE VECURI VOR SA VA VADA…???...
CEVA INCANTATOR....
17 Aug 2018

Nici un comentariu al ciumei rosii. Iata cum sunt depasiti total de nivelul ridicat de gandire si viziune a celor care au postat pana aici. Nu cred ca s-au lamurit despre social -democratia DE CAVIAR gen geoana, nastase, ponta, dragnea si saracia lor de votanti ai acestei mafii care-i minte si manipuleaza. Votantii psd chiar starnesc un sentiment de MiLA. mai ales ca ani multi le-au fost spalate creerele de propaganda puscariasului felix si ghita fugaru.
HORUS
17 Aug 2018

S-a ridicat si asta prin munca ,tata SIE sa traiasca!
ANONIM
18 Aug 2018

DA S-A RIDICAT SI ASTA PRIN MUNCA LA FEL CA BLAGA VIDEANU GORGHIU IOHANIS ABRAMBURICA UDREA COCOS BASESCU PONTA VALCOV; DRAGNEA BOGDAN OLTEANU PUI DE JIDAUCA VASS BARNA CHICHIRAU NEBUNA ETC ''-''MANCA-I-AR''.... VIERMII CEI NEADORMITI''
@ANONIM
18 Aug 2018

Ai uitat sa-i mentzionezi pe:nastase, mitrea, hrebenciuc, dan ioan popescu, valcov, oprisan, corlatean, șova, mircea pascu, melescanu, TARICEANU, .ETC MARCA CIUMA ROSIE. AI OMIS DIN GRESEALA CA ASA-I IN TENIS.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...