2017-11-25 05:31


Numire controversată la Transelectrica

 |  13:27
Numire controversată la Transelectrica

Un avocat, fost partener cu Victor Ponta și Dan Șova la firma de avocatură în perioada semnării contractelor cu complexurile energetice Turceni și Rovinari, a fost numit șef în Transelectrica. Este vorba despre avocatul Radu Cernov, instalat în funcția de șef al Direcției Juridice și Contencios.

"Domnul Radu Ștefan Cernov a fost numit în funcția de director al Direcției Juridice și Contencios din cadrul Transelectrica SA, în urma concursului organizat de companie, printr-o procedură total transparentă de recrutare și selecție, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare și a procedurilor interne ale companiei", se arată într-un comunicat al Transelectrica, citat de Profit.ro.

Ca urmare a numirii sale în această funcție executivă, Cernov a demisionat din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica, din care făcea parte din mai 2014.

Transelectrica îl prezintă pe avocatul Cernov ca fiind specializat ȋn energie și infrastructură, parteneriat public-privat, achiziții publice, concesiuni, project finance, private equity, bănci și finanțări, comunicații, IT și audiovizual, fuziuni și achiziții, privatizări și contracte internaționale.

Noul director juridic al Transelectrica a fost partener cu Victor Ponta și Dan Șova la casa de avocatură Șova și Asociații în perioada semnării contractelor cu complexurile energetice Turceni și Rovinari pentru care Ponta și Șova sunt cercetați penal. El a fost, de altfel, citat ca martor de DNA în dosarul Turceni-Rovinari, declarații ale sale apărând într-un referat al procurorilor anticorupție prin care aceștia solicitau Parlamentului, în primăvara acestui an, încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-24

TAGURI: sef transelectrica, radu cernov



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


IULIAN
01 Ian 2016

nu a fost numit, a castigat concursul. daca aveti suspiciuni vis-a-vis de concurs, prezentati-le pe acelea. dar sa nu incurcam borcanele. una-i una, alta-i alta
GRIGORE
18 Mar 2016

Pentru cei care inca mai cred in Mos Craciun: da, sigur ca nu a fost numit, a castigat un concurs organizat in mod absolut transparent. Si intamplator castigatorul acestui concurs este fix un om din interior (un membru al Consiliului de Supraveghere). Te poti intreba doar cum se face ca din toti desteptii si competentii din tara asta, niciun outsider nu a fost mai destept si mai competent decat un om de-al lor. Salariul e destul de mare incat sa atraga o concurenta serioasa. Ale dracu coincidente...
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova