2018-09-24 10:50


Numire controversată la vârful Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

 |  13:53
Numire controversată la vârful Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, l-a demis, la sfârşitul săptămânii, pe preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, George Fazacaş, şi în locul acestuia a numit-o pe controversata fosta lideră a organizaţiei de femei PC Argeş, Adriana Croitoru.

În anii trecuţi, ea a fost protagonista mai multor scandaluri la nivelul Agenţiei Regionale de Mediu (ARM) Piteşti. Adriana Croitoru a dat în judecată Agenţia şi pe directorul general al acesteia pentru anularea deciziei de eliberare din funcţia de consilier superior şi a cerut obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 lei, reprezentând drepturi băneşti neîncasate şi daune morale. Dar, deși a pierdut procesul, i-a amenințat pe cei de la ARM Piteşti că „am să vin secretar de stat şi am să termin cu toţi de pe aici”. În perioada când era la ARM Piteşti, Adriana Croitoru a fost în vizorul DNA pentru neregulile şi incendiul de la Global Eco Center Câmpulung Muscel, asta şi ca urmare a raportului pe care l-a întocmit Corpul de control al fostului ministru al Mediului, Attila Korodi. Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate a fost înfiinţată în anul 2016, funcţionând în subordinea Ministerului Mediului. Instituţia are următoare atribuţii: planifică strategii de acţiune privind managementul reţelei de arii naturale protejate, elaborează metodologii de monitorizare privind implementarea strategiilor de management, organizează sesiuni de atribuire a ariilor naturale, actualizează bazele de date privind reţeaua naţională de arii naturale protejate, regiunile biogeografice, arealul de distribuţie a speciilor şi habitatelor protejate, asigură accesul publicului la informaţii generale de interes public privind ariile naturale protejate, evaluează implementarea prevederilor din contractele de custodie/administrare, monitorizează respectarea prevederilor Planurilor de Management asumate şi organizează şi coordonează reţeaua de structuri din subordine cu rol în managementul ariilor naturale protejate


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-08

TAGURI: arii protejate, adriana croitoru, fazacas, gavrilescu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...