2016-12-10 01:35

DEZVALUIRI


Un ofiţer SRI făcea contrabandă cu fratele său, vameş

 |  15:38
Un ofiţer SRI făcea contrabandă cu fratele său, vameş

Un ofiţer al Direcţiei Judeţene de Informaţii Botoşani este cercetat de procurorii DICOT pentru sprijinirea traficanţilor de ţigări din nordul ţării. Gruparea, din care făceau parte şi vameşi de la Stânca-Costeşti, a fost destructurată încă de vineri. Printre vameşi se află şi fratele ofiţerului SRI.

Procurorii DIICOT Suceava au început urmărirea penală faţă de ofiţerul SRI Corneliu Corneschi, sub acuzaţia de „sprijinire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la contrabandă cu produse accizate”, respectiv ţigarete. Procurorii au efectuat, vineri seară, şi o percheziţie la locuinţa lui Corneschi, iar în imobilul de pe strada Armeană din municipiul Botoşani au fost descoperite dispozitive de scanare şi căutare a aparaturii de interceptare, precum şi microfoane ambientale. „Asta dovedeşte din partea lui faptul că era foarte precaut şi foarte bine instruit în ceea ce priveşte măsurile de protecţie”, a declarat procurorul-şef Marius Cazac. Sâmbătă, judecătorii Tribunalului Suceava au emis un mandat de arestare pe numele fratelui ofiţerului SRI, Andrei Corneschi, şofer în cadrul Biroului Vamal Stânca-Costeşti. Procurorii DIICOT au descoperit în maşina pe care o conducea, parcată în faţa casei sale, peste 1.000 de pachete de ţigări de contrabandă, aduse din Ucraina. Un al doilea vameş reţinut vineri seară, Constantin Humă, a fost pus în libertate de magistraţii suceveni, cu interdicţia de a părăsi localitatea.

Peste 10.000 de pachete de ţigări extracomunitare, fără documente justificative, au fost descoperite, la percheziţia efectuată în sediul Biroului Vamal. Astfel, în magazia cu bunuri confiscate de stat au fost identificate 9.323 de pachete de ţigări care nu erau înregistrate. De asemenea, în magazia cu bunuri reţinute de la călători au fost descoperite 1.203 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, fără documente justificative.

Şeful SRI Alba, complicele unor hoţi

Este al doilea caz în care un ofiţer SRI este implicat în sprijinirea unor reţele de contrabandişti. În urmă cu aproape patru luni, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba, locotenent-colonelul Ioan Târnu, a fost reţinut de DIICOT pentru favorizarea unei grupări de hoţi de utilaje din UE. Ioan Târnu este acuzat că, în virtutea funcţiei deţinute, l-a sprijinit pe liderul grupării, Mircea Stanciu, încercând să pună beţe-n roate procurorilor DIICOT care anchetau cazul. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-05-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image