2017-05-28 17:53


Omerta pe Valea Doftanei. Comuna prahoveană, declarată zonă turistică, nu se poate dezvolta din cauza monopolului Mafiei lemnului

 |  21:01
Omerta pe Valea Doftanei. Comuna prahoveană, declarată zonă turistică, nu se poate dezvolta din cauza monopolului Mafiei lemnului

Comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova, trăiește sub monopolul mafiei lemnului, pădurile din jurul comunei fiind exploatate în folosul unor obscure grupuri de interese, deşi localitatea a fost declarată zonă turistică încă din 2006. Potrivit informațiilor PUTEREA, unul dintre aceste grupuri este format din Lucian Costea-Vileford, un apropiat al şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi Remus Drăgănescu, fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal (FRH), personaj cu un apetit pentru retrocedări de terenuri realizate la limita legii.

Costea-Vileford administrează SC Banu Industrii SRL, firmă care exploatează lemnul, iar Drăgănescu deţine – fără a avea titlu de proprietate, potrivit surselor noastre – aproximativ 700 de hectare de pădure. Acest grup de interese face presiuni asupra administraţiei locale, respectiv asupra primarului comunei, Ion Manea, pentru a se asigura că zona rămâne în continuare în sfera exploatării lemnului, și nu în cea a activităților turistice. Conflictul dintre grupul de interese Vileford-Drăgănescu și autorități a ajuns la apogeu, Vileford fiind la ultimele alegeri contra-candidatul lui Manea la primărie, iar Drăgănescu fiind nemulțumit că nu a obţinut semnătura primarului  pentru punerea în posesie pe jumătate din suprafaţa totală de 700 de hectare de pădure revendicată. În plus, demersurile primarului Ion Manea – concretizate în transformarea unui drum forestier aflat în vecinătatea pădurii lui Drăgănescu în drum comunal – au determinat grupul de interese să facă sesizări împotriva edilului la Parchet pentru presupuse fapte de corupţie. Una dintre aceste sesizări i-a adus primarului Ion Manea o citaţie cu mandat pentru a da explicaţii în faţa procurorilor. Surse sub anonimat au declarat pentru PUTEREA că, în mod concret, respectivul drum a devenit unul comunal printr-o Hotărâre de Guvern și deci este perfect legal. Mai precis, este vorba despre Hotărârea nr. 180/2014 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Valea Doftanei şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova.

Turismul, “omorât” de mafie

În urma acestei Hotărâri, proprietăţile mai multor persoane aflate în zonă beneficiază de un drum de acces, putând fi incluse într-un circuit turistic, cu pensiuni, hoteluri sau spaţii de agrement. În acelaşi timp, potenţialii dezvoltatori intră însă în conflict cu exploatatorii: cele aproximativ 1.600 de locuri de muncă pe care le-ar putea crea turismul stau în contrabalans cu profiturile mafiei lemnului. Potrivit presei locale, firma lui Lucian Costea-Vileford, SC Banu Industrii, a fost şi rămâne societatea „agreată” de şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, pentru defrişarea şi exploatarea pădurilor din judeţ.

Războiul retrocedărilor

Pe de altă parte, Remus Drăgănescu, fostul vicepreşedinte al FRH, a reuşit să pună mâna pe întreaga avere a familiei, în detrimentul altor 26 de moştenitori, după ce a solicitat Primăriei din Valea Doftanei circa 740 de hectare de pădure.

Presa locală scrie că Drăgănescu a depus prima solicitare în 1991, odată cu apariţia Legii 18, care nu permitea însă retrocedarea a mai mult de 10 hectare. Şapte ani mai târziu, o completare a acestei legi a permis retrocedarea întregii suprafeţe care a aparţinut autorului, astfel încât Remus Drăgănescu a cerut şi obţinut de la Primărie circa 400 de hectare, însă nu s-a oprit aici. În 2005, Remus Drăgănescu a formulat alte două cereri (5391/29.11.2005 şi 4371/22.09.2005) pentru obţinerea întregii suprafeţe de pădure de 740 de hectare. Comisia Judeţeană din cadrul Prefecturii Prahova a emis Hotărârile 4226/02.02.2006 şi 4375/19.05.2006, punând la dispoziţia lui Remus Drăgănescu şi a fratelui său, Adoris Drăgănescu, întreaga pădure. Ceilalţi moştenitori, care ar fi avut dreptul şi ei la părţi din suprafaţă, s-au adresat justiţiei. În cadrul acestor procese s-a dovedit că solicitările 5391 şi 4371 formulate de Drăgănescu, care au stat la baza Hotărârilor Comisiei Judeţene, sunt de negăsit. Tribunalul Prahova a decis suspendarea hotărârilor Comisiei Locale şi reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanţilor alături de cel al fraţilor Drăgănescu, numai că aceştia din urmă au cerut revizuirea deciziei. Cât timp situaţia juridică a pădurii a rămas „în coadă de peşte”, presa locală a relatat că Remus Drăgănescu a continuat să obţină profituri uriașe din exploatarea lemnului. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-02

TAGURI: draganescu, valea, doftanei, vileford, costea, banu, manea, primar, omerta



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DOFTANEANU
13 Mai 2015

Este adevarat, acest Costea care este presedintele PSD din comuna si rade tot ce inseamna COPAC . Datorita caliciei sale nu a reusit sa ajunga primar desii a candidat de mai multe ori. Dar acest individ mai are si o carciuma inCampina unde aranjeaza chefuri pentru mai marii PSD
FRIGUROSUL.
06 Mar 2016

Daca vrei sa cumperi lemne de foc legal in Valea Doftanei nu-ti vinde nimeni. Totul se face la negru.
Random image



Ultimele stiri