2018-05-27 04:24


Preda a refuzat să-l susţină pe Prigoană pentru că este favorabil pedepsei cu moartea

 |  07:48
Preda a refuzat să-l susţină pe Prigoană pentru că este favorabil pedepsei cu moartea

Cristian Preda a explicat, miercuri seară, că refuzul său de a susţine candidatura lui Silviu Prigoană la Primăria Capitalei se sprijină pe faptul că acesta s-a declarat în favoarea pedepsei cu moartea. Europarlamentarul a adăugat că se va adresa BPN al PDL, care a decis excluderea sa din partid, pentru a se apăra.

"Consider că în orice situaţie de acest fel, chiar dacă m-am exprimat înainte public, chiar dacă am vorbit despre chestiuni politice la ordinea zilei, trebuie să fiu ascultat în instanţa care a decis excluderea. Mă duc să dau explicaţia pe care o datorez. Statutul PDL spune că trebuie să ai dreptul la apărare. În timp ce ei mă excludeau, eu eram la lucru", a declarat Cristian Preda, care a adăugat că mai mulţi membri ai BPN care i-au spus că au fost de partea lui.

Conflictul cu Silviu Prigoană a început înainte ca acesta să fie desemnat candidatul PDL la Primăria Capitalei, susţine europarlamentarul. "Domnul Prigoană, în contextul nu ştiu cărei discuţii, a spus că ar fi favorabil pedepsei cu moartea şi atunci mi-am îngăduit să intervin public şi să reamintesc faptul că România, membră în UE, nu poate introduce pedeapsa cu moartea. Ulterior domnul Prigoană a făcut un pas înapoi, şi-a nuanţat afirmaţia, dar din păcate după acest incident dânsul a declarat că ar urma să candideze la PDL doar dacă eu sunt exclus pentru că am spus că nu e în regulă ce a spus el. Acesta este punctul de plecare şi vreau să se înţeleagă că opoziţia mea în acest caz venea de la un considerent foarte clar, de la o chestiune de principiu esenţială", a susţinut Cristian Preda.

Europarlamentarul este "puţin trist" pentru că nu se aştepta să fie exclus din partid, însă în 1992, când Emil Constantinescu a pierdut alegerile, i-a fost ciudă şi a fost mai trist, scrie Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-04-05

TAGURI: pedeapsa_cu_moartea, PDL, Silviu_Prigoană, Cristian_Preda





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova