2018-11-21 03:57


Proiectul Noului Cod al Insolvenţei va fi publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei

 |  13:20
Proiectul Noului Cod al Insolvenţei va fi publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei

Proiectul Noului Cod al Insolvenţei va fi publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei (MJ) pe 1 august, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Florin Aurel Moţiu, secretar de stat în MJ.

"De la 1 august să intraţi pe site-ul Ministeurlui să vedeţi fiecare dispoziţie propusă în acest cod. Procedura insolvenţei nu poate face abstracţie de modificarea intervenită între timp în ceea ce priveşte Codul de Procedură Civilă şi ca atare vor fi preluate soluţiile din codul de procedură civilă, însă la fel cu diferenţieri datorate specificului acestei proceduri a insolvenţei care presupune termene scurte şi judecarea cu celeritate", a spus Moţiu.

Potrivit acestuia, există un draft al unui nou Cod al Insolvenţei, o primă variantă, dar nu este un proiect asumat de Ministerul Justiţiei.

Acesta a mai adăugat, în nume personal, că şi-ar dori ca acest Cod să cuprindă toate aspectele legate de insolvenţă, inclusiv insolvenţa persoanelor fizice.

"Părerea mea este că trebuie să avem şi o asemenea reglementare, a insolvenţei persoanelor fizice. Opoziţia care există în acest moment în diferite medii, eu consider că este parţial nejustificată pentru că printr-o colaborare a tuturor instituţiilor şi organismelor implicate în procesul de reglementare s-ar putea ajunge la o reglementare bună şi eficientă şi-n această privinţă. Suntem printre puţinele state, cred că Ungaria nu mai are, însă, spre deosebire de România, Fondul Monetar Internaţional a impus Ungariei să adopte o asemenea reglementare, pe când nouă deocamdată ne-a stopat-o. Vom continua să susţinem necesitatea şi unei asemenea reglementări, dar în ideea în care ne propunem ca acest Cod să fie adoptat de Parlament, până la sfârşitul anului sau începutul anului viitor, probabil că această lege va fi adoptată separat, urmând ca pe viitor să fie inclusă în acest Cod", a precizat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei.

Florin Aurel Moţiu a mai afirmat că ministerul consideră că acea balanţă echilibrată care ar trebui să existe este înclinată înspre protejarea mai mult a intereselor debitorului.

"Acest proiect de Cod este parte integrantă a Programului pentru reforma sistemului judiciar şi beneficiază de asistenţa tehnică a unui consorţiu care reuneşte expertiză juridică, dar şi a unui grup de experţi care include judecători, avocaţi, reprezentanţi ai mediului bancar, BNR (Banca Naţională a României), ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), Consiliul superior al Magistraturii. Am avut zilele trecute o întâlnire la Ministerul Justiţiei unde am discutat materialele puse la dispoziţie de consultant, de aceea draftul nu va fi public în perioada imediat următoare. Până la 15 iulie urmează să se facă observaţii de acest grup de experţi care să fie înaintat consultantului, iar acesta să refacă proiectul. La începutul lunii august urmează ca acest proiect să fie asumat de conducerea Ministerului Justiţiei şi să fie publicat pe site pentru consultare publică, fiind trimis tuturor instituţiilor implicate în acest proiect. Vrem ca în septembrie să fie definitivat proiectul de Cod şi să intre în circuitul de avizare, să fie aprobat de Guvern şi trimis Parlamentului pentru a fi discutat", a explicat Moţiu.

Potrivit acestuia, dacă va eşua un plan de reorganizare aprobat "haircut-ul" aplicat creanţelor se va reversa.

"Dacă eşuează planul de reorganizare şi intri în faliment, intri cu valoarea redusă potrivit planului, ceea ce nu e normal. Dacă a eşuat planul, revii la situaţia anterioară şi creanţele îşi păstrează valoarea de dinainte de aprobarea planului de reorganizare. Se vor stabili nişte reguli şi nişte criterii pentru aprobarea planurilor de reorganizare. Aceste planuri să fie aprobate cu un anumit procent din totalul masei credale în aşa fel încât printr-un joc al categoriilor de creditori să nu se ajungă la posibilitatea aprobării planului fără o voinţă a unei anumite părţi din totalul masei credale", a precizat oficialul Ministerului Justiţiei.

Prezent la eveniment, Alexandru Nicolae Păunescu, director al Direcţiei Juridice din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat că ar trebui introduse restricţii privind desfăşurarea aceleiaşi activităţi de către o companie nou înfiinţată de aceiaşi acţionari.

"Sunt numeroase exemple în care acţionarii, asociaţii, au abandonat o companie supraîndatorată insolventă şi au înfiinţat o nouă companie cu acelaşi obiect de activitate pe care au abandonat-o, la rândul ei, de asemenea când a devenit insolventă înfiinţând, din nou, altă companie. Există bănci care au acordat credite unor astfel de societăţi comerciale înregistrând pierderi semnificative. (...) Din cele peste 122.000 de companii intrate în insolvenţă în intervalul mai 2007 - martie 2013 doar 1,1% dintre acestea au reuşit să îşi continue activitatea prin reorganizare. Pentru 84% s-a deschis procedura falimentului din dintre acestea aproximativ 74% au fost radiate", a spus oficialul BNR.

Potrivit lui Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, participanţii la activitatea economică sunt în aşteptarea unei noi reglementări a insolvenţei.

"Dorim o reglementare care să fie un nou fond pentru că nu este suficientă o reaşezare a articolelor sau avem nevoie de o reaşezare a filosofiei care să împingă spre relansarea activităţii economice a companiei în dificultate, mai curând decât spre lichidări de active. Există un proiect legislativ pe care autorităţile le derulează în aceste zile, îl elaborează în aceste zile, cu o consultanţă de specialitate", a declarat Olteanu.

Banca Naţională a României (BNR) organizează miercuri un colocviu cu tema 'Insolvenţa, provocări practice şi legislative'.

Evenimentul face parte din seria manifestărilor 'Colocviile juridice ale Băncii Naţionale a României' - ediţia a X-a, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-03

TAGURI: proiect, cod, insolventa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...