2017-11-19 05:17


REACŢIA şefului ANAF după ce numele său apare în dosarul Mircea Govor

 |  13:17
REACŢIA şefului ANAF după ce numele său apare în dosarul Mircea Govor

Gelu Ștefan Diaconu, președintele (ANAF) a precizat, sâmbătă, că „niciodată, în niciun loc, și cu atât mai puțin în cabinetul său”, nu a existat vreo întâlnire între el şi Mircea Govor, vicepreședintele CJ Satu Mare. Diaconu a ţinut să sublinieze că orice speculație legată de implicarea sa în dosarul social-democratului este „complet nefondată”.

"Întrucât unele stenograme din dosarul Govor au devenit publice, iar numele meu este pomenit în acest caz, doresc să fac următoarele precizări pentru restabilirea adevărului și informarea corectă a opiniei publice:

1. Ioan Mircea Ardelean a fost numit șef al administrației fiscale din Satu Mare de fostul președinte ANAF.

2. Tocmai pentru că a implicat instituția în jocurile politice locale, l-am schimbat din funcție, anterior începerii investigației penale.

3. Toate încercările dlui Govor&Co de a-și numi alți locotenenți (Sipoș, Filip și alții) sau de a schimba alte persoane din funcții, încercări care nu m-au implicat direct dar despre care am aflat la acel moment, s-au lovit de refuzul meu categoric.

4. Niciodata, în niciun loc, și cu atât mai puțin în cabinetul meu, nu a existat vreo întalnire între mine și dl Govor. Nu am avut niciun contact telefonic sau de altă natură cu dânsul sau cu apropiații săi”, a precizat preşedintele ANAF.

Gelu Ştefan Diaconu a ţinut să sublinieze că „orice speculație, mai mult sau mai puțin explicită, legată de implicarea sa în acest caz, este complet nefondată”. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-20

TAGURI: reactie, sef, anaf, nume, apare, dosar, mircea govor, gelu stefan diaconu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova