2018-05-28 13:02


Relu Fenechiu află pe 12 iulie soluţia în Dosarul „Transformatorul”

 |  19:33
Relu Fenechiu află pe 12 iulie soluţia în Dosarul „Transformatorul”
Ionuţ Mureşan

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a susţinut, ieri, la instanţa supremă, cu ocazia dezbaterilor pe fond în procesul „Transformatorul”, în care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, că este nevinovat şi că toate actele sale comerciale au fost corecte. Cu toate acestea, procurorul de şedinţă al DNA a cerut ca ministrul Transporturilor să fie condamnat la pedeapsa maximă, de 15 ani de închisoare.

Instanţa de judecată a decis să amâne pronunţarea în acest dosar pentru data de 12 iunie. Cei trei judecători l-au audiat, ieri, pentru prima oară pe Relu Fenechiu. Ministrul Transporturilor a declarat că a început să vândă echipamente electrice începând din 1998 şi că, în mod concret, achiziţiona, prin firmele lui, transformatoare şi alte echipamente de acest fel de la fabricile care între timp se privatizaseră şi nu le mai foloseau. Echipamentele erau vândute, potrivit lui Fenechiu, către companii precum Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, ale căror utilaje sunt vechi, astfel că nu pot fi reparate decât cu piese vechi. „Dacă cineva cumpără un Mercedes din 1965 şi i se defectează cutia de viteze, singura soluţie e să găsească o cutie de viteze de la un Mercedes vechi să o înlocuiască”, a explicat Fenechiu. „Vânzările de astfel de produse (n.n. – transformatoare, echipamente electrice) nu au fost numai către SISEE Moldova, ci şi către alţi beneficiari, aş îndrăzni să spun către toate sucursalele din România. Nu am susţinut niciodată că au fost livrate produse noi. Când a fost vorba de transformatoare, ele poartă o plăcuţă pe care era trecută data fabricaţiei. Suntem acuzaţi că am vândut la preţuri mai mari decât produsele similare. Documentele atestă că celelalte (n.n. – firme) au vândut la preţuri de 5-7 ori mai mari ca noi”, a declarat în faţa instanţei Relu Fenechiu.

„Nu am ştiut să gestionez procesul”

„Sunt de condamnat pentru faptul că nu am ştiut să gestionez acest proces, nu am ştiut să îmi fac apărarea şi nu am adus dovezile mai devreme. Nu m-am implicat pentru că m-am ştiut nevinovat”, a spus ministrul Transporturilor. „Sunt nevinovat, actele mele comerciale au fost corecte. Doar o conjunctură nefericită mă face să fiu aici. Piesele nu au fost vândute ca noi, puteau avea o vechime de până la zece ani. (…) Toate produsele furnizate de Fene Grup SA nu se mai află în stocul SISEE Moldova, ele au fost vândute. Stocurile componentelor similare sunt în valoare de 1.400.000 de lei, fără a putea preciza dacă au fost de la noi. În rechizitoriu se vorbeşte de un prejudiciu de 60.000.000 de lei. Este eronat rechizitoriul, nu consider că există un prejudiciu”, a declarat ministrul.

Prejudiciu de 60 milioane de euro

Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în Dosarul „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către SISEE Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei. În acest dosar, alături de Fenechiu este judecat şi fratele acestuia, Lucian Fenechiu, şi alţi doi oameni de afaceri. Procurorii susţin că în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de firme controlate de Fenechiu fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970–1980. Procurorii au estimat prejudiciul la peste 60 de milioane de lei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-04

TAGURI: Relu, Fenechiu, dosar, Transformatorul, pronuntare, inchisoare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


DNA
05 Iul 2013

PENALUL NU-I PENAL DESTUL DACA NU E SI FUDUL , INCREDIBIL CE POATE SA DECLARE FENECHIU !!!!! Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, afirmă că situaţia CFR Călători este una "foarte proastă", iar compania de stat, cu datorii foarte mari, are nevoie de o recapitalizare, operaţiune care ar putea presupune inclusiv privatizarea operatorului feroviar. DE CE DL. FENECHIU I-ATI DAT LUI DOROBANTU SALARIU LUNAR DE 10 000 EURO CA SA ANUNTATI DUPA 6 LUNI CA SITUATIA CFR CALATORI ESTE FOARTE PROASTA ? UNDE ESTE PERFORMANTA PENTRU CARE A PRIMIT SALARIU ATAT DE MARE ? CINE PLATESTE MANAGEMENTUL DEFECTUOS AL DIRECTORULUI "SMART " DE LA CFR CALATORI ? CINE ? DNA TREBUIE SA SE AUTOSESIZEZE DE URGENTA .
MARINA
06 Iul 2013

"Relu Fenechiu este, fără doar și poate, unul dintre cei mai penali miniștri din Guvernul Ponta. Și asta nu doar la figurat (apropo, e doar impresia mea, sau trenurile au început să întârzie chiar mai mult decât o făceau anul trecut?), ci și la propriu. Pentru șmenozelile sale din dosarul Transformatorul până și Bruxelles-ul ne-a bătut obrazul că nu suntem foarte cușer să-l lăsam pe Transformerul nostru de Iași în Guvern dacă vrem și noi în lumea bună a Schengenului. În cazul în care ați uitat, Relu al nostru, mare demnitar cu ștaif venit de pe malurile Bahluiului taman pe cele al Dâmboviței să conducă Transporturile, a umblat acum zece ani cu cioara (a se citi transformatorul) vopsită și a tras în piept statul român cu un mizilic 7 milioane de lei."
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova