2018-11-15 12:40


Reşedinţă mascată de spaţii de închiriat

 |  17:56
Reşedinţă mascată de spaţii de închiriat

Gura lumii slobodă spune că, încă de la începutul construcţiei casei sale de locuit, Florian Pandele a gândit să o facă şi profitabilă. Tocmai de aceea, „la stradă” au fost construite spaţii de închiriat pentru toate buzunarele.

La parterul clădirii de reşedinţă a edilului din Voluntari, funcţionează in sediu de bancă. Localnicii, mai ales cei din opoziţia politică, spun că ar fi fost puse la cale de fosta soţie a lui Pandele nişte inginerii financiare şi juridice, prin care aceasta a reuşit să păstreze, după divorţ, o parte din spaţiul închiriat băncii. Pentru că, vorba aia, ditamai primarul nu are probleme cu autorizaţiile, iar pofta de bani este mare, ulterior s-a montat o scară metalică pentru alte închirieri la etaj. În momentul de faţă, nici măcar prietenii lui Pandele nu ştiu câte terenuri deţine edilul în Voluntari. În schimb, toată lumea ştie că terenul pe care funcţionează Mega Image îi aparţine lui sau feciorului cel mare. Casa fostei sale soţii este încă la roşu şi este gard în gard cu moştenirea primită de la tatăl său, teren pe care Pandele nu a mai construit nimic după decesul părintelui său. O altă „întâmplare” este că există un imobil lipit de casa lui Pandele. Se pare că acesta îi aparţine lui Neculai Onţanu, care a lansat zvonul că îi aparţine sorei sale, care mai are o vilă în cartierul Andronache din Bucureşti, unde are şi sediul firmei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-12

Mai multe imagini:
Reşedinţă mascată de spaţii de închiriat
zoom

TAGURI: casa, pandele, inchiriere, terenuri
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...