2018-06-18 07:15


RISE Project a publicat raportul secret al DGPI despre Dragnea și Tel Drum

 |  22:57
RISE Project a publicat raportul secret al DGPI despre Dragnea și Tel Drum

Rise Project a publicat un raport al Direcţie Generale de Protecţie Internă, intitulat "Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman", care descrie o "reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”, prin care Liviu Dragnea ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În acest document, Dragnea este prezentat drept "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”.

Rise Project scrie că raportul, aflat în prezent în arhiva DGPI, vorbeşte despre afacerile cu bani publici ale grupării, despre zeci de licitaţii, controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donaţii suspecte la partid, cercuri relaţionale şi de influenţă.

În acest raport citat de News.ro, DGPI arată că, iniţial, Tel Drum a fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat. Apoi, timp de peste un deceniu, acesta şi-a atribuit majoritatea contractelor publice de asfaltare şi deszăpezire prin intermediul unor licitaţii trucate, iar unele dintre lucrări ar fi fost fictive. Documentul îl identifică încă din primele rânduri pe Dragnea ca fiind "deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA”. "Acţiunile la purtător” sunt certificate anonime. Oricine deţine această hârtie, care specifică un anumit procent din acţiuni, are drept de proprietate asupra unei firme. La vedere, însă, de corporaţia Tel Drum se ocupă prietenii lui Dragnea din tinereţe, care apar în acte, mai scrie Rise Project.

Raportul prezintă şi "organigrama” grupării, fiind trecuţi în revistă oamenii de bază ai liderului PSD: omul de afaceri Marian Fişcuci, fostul deputat Adrian Simionescu, cumnatul lui Dragnea, Florinel Marinaş, fostul preşedinte al Companiei Naţionale de Drumuri Cristian Duică, directorul general al Tel Drum Petre Pitiş, funcţionari de la Fisc şi jurnalişti locali.

"În cursul anului 2006, datorită lipsei fondurilor la capitolul drumuri judeţene, Liviu Nicolae Dragnea propune şi obţine aprobarea consilierilor judeţeni pentru contractarea unui credit pe 20 de ani în valoare de 400 milioane de euro pentru refacerea drumurilor judeţene (…) câştigătorul fiind tot SC Tel Drum SA, care şi-a asigurat lucrări pe o perioadă de 3 ani", se arată în nota DGPI, potrivit Rise Project.

În acest context, jurnaliştii Rise amintesc că la începutul lunii iunie PSD a modificat legea astfel încât Direcţia Generală de Protecţie Internă să fie exclusiv sub autoritatea ministrului de Interne, Carmen Dan, consiliera lui Liviu Dragnea la Consiliul Judeţean Teleorman.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-07

TAGURI: rise project, raport secret, dragnea, dgpi, tel drum





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
06 Iul 2017

ANAF a fost timis de DRAGNEA..SPER SA NU FIE ASA ....Fara alte comentarii...Suntem in ROMANIA...Asa facea si BASESCU....Noi oamenii de rand vedem...NU SUNTEM PROSTI....JUSTITIA FACE CEEA CE I SE SPUNE IN COLONIA ROMANIA SI DIN ACEST MOTIV SPUNEM ASTA
MATRIX
06 Iul 2017

Dragnea are o retea mafiota .cei care fac parte din aceasta retea sunt constienti ca vor face puscarie impreuna cu dragnea?
ANONIM
07 Iul 2017

PANA SA MOARA FRATELE CRETINULUI DE TELEORMAN A FOST SEF LA DIPI-SIPI TR ALEXANDRIA SI I-A PROTEJAT HOTIILE . CEEA CE NU STIU BANDITII SI MAFIOTII PRECUM DREAK-NEA, BOMBONEL, PONTA, GHITA,BALAGA VIDEANU, PROSTARICEANU, ROMAN, ETC ESTE FAPTUL CA EXISTA O LEGE NESCRISA A NATURII "ADEVARUL IESE LA SUPRAFATA MAI TARZIU SAU MAI DEVREME ORICAT DE BINE L-AI ASCUNDE" TOCMAI CA ULEIUL DEASUPRA APEI.
FANTOMA LUI COSTEL COMANA
07 Iul 2017

si FBI ancheteaza diverse ramificatii ale mafiei din Romania ce sa vezi surpriza mare
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova