2017-11-23 11:36


SCANDALUL TERMOFICĂRII. Primăria SEVERIN este bună de plată, după ce ALFA GROUND SOLUTIONS i-a cerut despăgubiri de 35 MILIOANE DE EURO

 |  14:37
SCANDALUL TERMOFICĂRII. Primăria SEVERIN este bună de plată, după ce ALFA GROUND SOLUTIONS i-a cerut despăgubiri de 35 MILIOANE DE EURO

Chiar dacă iarna a trecut, scandalul termoficării din municipiul Drobeta Turnu Severin ajunge abia acum la apogeu, iar deciziile păguboase luate la începutul sezonului rece de Primăria condusă de edilul Marius Screciu (foto) se întorc acum ca un bumerang împotriva celor care le-au luat.

Ziarul PUTEREA a prezentat pe larg, la începtul acestui an, într-o serie de articole documentate, războiul aberant dus de Primăria Severin împotriva unui investitor privat cu care, culmea, are și un contract de concesiune încheiat pe termen lung.

După ce au pus bugetul orașului pe butuci, preferând să închirieze pe sume exorbitante niște cazane de la falimentara Romag Termo - fosta centrală termică a orașului - , primarul și cei din jurul său sunt acum din nou buni de plată. Cel care le cere socoteală este investitorul Alfa Ground Solutions, constructorul noii centrale termice, care, deși este nou-nouță, a devenit, prin „bunăvoința” Primăriei, obiect de muzeu.

În timp ce severinenii trăiesc în continuare cu spectrul frigului din apartamente - pentru că, inevitabil, iarna va veni din nou și nu există în acest moment nici o soluție viabilă -, Primăria s-a gândit că ar fi bine să rezilieze contractul de concesiune încheiat pe 20 de ani cu Alfa Ground Solutions și să încerce să pună mână cu japca pe noua centrală termică, construită pe banii investitorului român și cu finanțarea unei bănci românești. Curată haiducie!

REZILIEREA concesiunii ajunge în JUSTIȚIE

În acest sens a și trimis o notificare la începutul lunii martie (Nr. 2602/2017), invocând motive puerile care, la o cercetare atentă sunt imputabile chair Primăriei. Investitorul, trecând peste șocul inițial, a răspuns notificării și, constatând că nu mai există nici o cale de dialog, a decis în cele din urmă, la începutul lunii mai, acționarea în Justiție a serviciului Primăriei care se ocupă cu energia termică și a celor implicați în luare acestei decizii.

SCANDALUL TERMOFICĂRII. Primăria SEVERIN este bună de plată, după ce ALFA GROUND SOLUTIONS i-a cerut despăgubiri de 35 MILIOANE DE EURO
zoom

Așa se face că, acum, pe rolul Tribunalului Mehedinți, la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, se află Dosarul 2349/101/2017 al cărui obiect este „acţiune în constatare Notificarea nr. 2602/2017, plata sumei de 154.968.317,27 lei, plata dobânzii penalizatoare aferentă sumei”. Reclamantul este Alfa Ground Solutions SRL, iar pârât Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET), din cadrul Primăriei Severin. Suma cerută reprezintă aproximativ 34,5 milioane de euro, o valoare colosală pentru bugetul Primăriei unui oraș ca Drobeta Trunu Severin.

În cererea de chemare în judecată, consultată de ziarul Puterea, este scrisă negru pe alb valoarea notei de plată pe care Primăria ar putea fi obligată să o plătească. Evident, din banii severinenilor, care rămân și fără căldură, și cu banii luați!

Concret, ce solicită în instanță investitorul Alfa Ground Solutions:

„Constatarea caracterului abuziv al Notificării nr. 2602/08.03.2017 emisă de pârâtă privind încetarea de drept a Contractului de concesiune de lucrări publice nr. 63/02.12.2015.

Obligarea pârâtului S.P.A.E.T. la plata sumei de 154.968.317,27 lei reprezentând prejudiciu produs subscrisei prin încetarea abuzivă a Contractului, din care 17.396.441 lei pierderea efectivă, 136.571.876,27 lei beneficiu nerealizat și 1.000.000 lei daune morale .

Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei din capătul 2 al cererii noastre, de la data formulării cererii de chemare în judecată (05.05.2017) și până la plata efectivă.

Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de către prezentul litigiu”.

Argumentele PRIMĂRIEI, demontate pas cu pas

În cererea de chemare în judecată, investitorul demontează, cu argumente, principalul motiv invocat de Primărie pentru rezilierea constractului de concesiune, respectiv nerespectarea termenului de finalizare a construcției centralei termice, 2 februarie 2017.

Potrivit Alfa Ground Solutions, terenul pe care a fost construită centrala a fost predat de Primaria Severin cu mare întârziere și în condiții improprii, deși „pârâta S.P.A.E.T. avea obligația de a salubriza terenul și de a-l aduce într-o stare compatibilă cu realizarea scopului și obiectului contractului de concesiune de lucrări”.

Altfel spus, prin acțiunile, sau mai precis prin inacțiunile sale, Primăria Severin este cea care a întârziat cu nu mai puțin de 131 de zile - peste temenul de 15 zile convenit prin contract -, predarea efectivă a terenului de 25.000 mp pe care trebuia ridicată centrala de către investitor.

Astfel, în loc de 17 decembrie 2015, terenul a fost predat abia în data de 27 aprilie 2016, fiind salubrizat de către investitor (peste 44.000 de metri cubi de deșeuri de construcții) și nu de către Primărie, așa cum aceasta se angajase. Mai mult, nici ulterior Primăria nu a vrut să își respecte angajamentul, tcosturile pentru aducerea terenului la stadiul la care să poată fi utilizat fiind suportate integral de către investitorul privat. 

Normal că, în aceste condiții, la care s-a mai adăugat și perioada de iarnă, când lucrările de construcție încetează, s-a înregistrat o depășire a termenelor, însă aceasta a fost cât mai redusă posibil. Investitorul poate asigura în acest moment, prin capacitățile deja finalizate, toate necesitățile orașului de căldură și apă caldă, fiind pregătit să facă acest lucru și la momentul intrării în următorul sezon rece.

Chiar și dacă, prin absurd, întârzierea s-ar fi datorat investitorului, cine poate crede că simpla amânare a unui termen de construcție poate pune capăt unui contract de concesiune încheiat pe 20 de ani. Atunci penalitățile de întârziere ce rol mai joacă într-un contract?

Și totuși, deși sunt cu musca pe căciulă, primarul Marius Screciu și subordonații săi vor să pună mâna pe noua centrală fără măcar a despăgubi investitorul care a fost de bună credință.

Numai că graba strică treaba și cine sapă gropa altuia s-ar putea să cadă în ea! Motivul nejustificat invocat de Primărie pentru rezilierea concesiunii dovedește rea-credință și s-ar putea să-i coste scump pe cei care au decis să procedeze așa. Pentru că acțiunile lor sunt pe banii cetățenilor și afectează viața fiecărui severinean!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-05-25

TAGURI: scandal, termo, severin, marius screciu, primar, primaria severin, alfa ground solutions, centrala termica, despagubiri, milioane euro



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova