2019-03-23 23:29


Sebastian GHIȚĂ, audiat în cazul KOVESI. Ce probe INCENDIARE a prezentat judecătorilor

 |  22:54
Sebastian GHIȚĂ, audiat în cazul KOVESI. Ce probe INCENDIARE a prezentat judecătorilor

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a confirmat joi seară, la România TV, că a fost audiat în cazul plângerii depuse împotriva fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi şi că a prezentat procurorilor toate probele pe care le deţine, inclusiv fotografia făcută acesteia la el în cramă. Ulterior, la Antena 3, el precizat că va face publice fotografiile şi înregistrările video în care apare Kovesi după ce ancheta în acest caz se va finaliza. De asemenea, a spus că a indicat procurorilor 10 martori în sprijinul acuzaţiilor sale şi a prezentat şi nişte mailuri.

"Confirm audierea în cazul Kovesi, dar nu pot oferi prea multe detalii pentru că nu vreau să interferez cu ancheta care este în desfăşurare. Mă bucur că tot mai multe persoane confirmă spusele mele, sper să o facă şi în faţa procurorilor. Eu nu o acuz pe doamna Kovesi, nu vreau să îi fac rău, nu eu sunt acuzatorul", a declarat Ghiţă, conform romaniatv.net.

Întrebat dacă a depus şi fotografia în care Kovesi apare în cramă la el, fotografie la care a făcut referire de mai multe ori, fără însă a o prezenta public, Ghiţă a răspuns: "Şi aceea. Sunt mult mai multe probe importante, este normal pentru orice om să se apere. Am spus tot ce ştiam despre doamna Kovesi şi tot ce m-a întrebat doamna procuror. Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că ştiam ce a făcut în tinereţe. Ea mi-a făcut dosare cu probe false, toate au denunţători falşi. Mi-am dat seama că a încercat să mă închidă pentru că ştiam două lucruri: cea cu cucuveaua mov şi cu avionul din Jakarta. Asta am spus la audieri. Doamna procuror ştie şi mai multe lucruri decât ştiu eu că s-au întâmplat", citeaza News.ro.

"Sunt chestiuni grave în dosar, nu e deasupra legii. Sunt multe probe şi lucruri mult mai grave decât vă închipuiţi. Am depus toate probele pe care le aveam. Am spus tot ce ştiam despre Kovesi. Confirm audierea, dar vreau să spun că o să fac tot efortul să nu dezvălui nimic din ancheta doamnei procuror. Da, am depus proba video cu doamna Kovesi la mine în cramă. Doamna Kovesi are o problemă, nu sunt de acord că trebuie să îşi dovedească nevinovăţia. Eu nu o acuz, nici nu vreau să îi fac rău. Eu am încercat să spun nişte lucrui. Eu nu sunt acuzatorul, ea greşeşte când mă acuză. Ea trebuia să respecte justiţia şi oamenii. Trebuia să spună ce a făcut cu adjunctul său, cum a fost cu avionul cu Nicolae Popa. Ea poate să spună lucrurile, iar procurorii vor decide dacă îi fac dosar penal şi dacă o trimit în faţa judecătorilor", a mai spus Sebastian Ghiţă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-15

TAGURI: sebastian ghita, kovesi, fotografie kovesi, crama, audiat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
15 Feb 2019

Aproape în aceeași vreme cu acțiunea prezentată în articol, relatată pe larg în presa românească, într-o altă parte a lumii se produce un eveniment deosebit, totuși ceva mai puțin mediatizat ? https://www.romaniatv.net/socant-un-celebra-vedeta-muscata-de-un-porc-in-timpul-unei-sedinte-foto-in-bahamas-video_461166.html#n ,,ŞOCANT! O celebră vedetă, muşcată de un porc în timpul unei şedinţe foto în Bahamas VIDEO" ?
GHITA BIN LADEN CIUMA ROSIE
15 Feb 2019

porcul GHITA sa spunca cum facea trafic de arme pentru teroristii AL-QAIDA si sTAT ISLAMIC DAESH inBOSNIA si DUBAI...asteptam dezvaluirile senzationale cum se parlea porcul in sufragerie
ANONIM
15 Feb 2019

Regimul comunist pana in 1989 a oprimat si schingiuit poporul roman cum nimeni pe lume nu a mai facut , dupa 1989 , in numele tranzitiei si al democratiei poporul este prigonit si supus disparitiei prin metode sadice , criminale de catre urmasii bolsevicilor comunisti ajutati de banditii internationali. GHITA nepotul generalului GHITA care a ordonat uciderea unor militari nevinovati la OTOPENI in dec 1989, DREAKNEA repetentul natiunii, nepotul generalului DRACNEA care a ajutat substantial la instalarea bolsevismului in ROMANIA.
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
15 Feb 2019

@ANONIM-foarte corect,GHiTA SEBASTIAN este nepotul generalului GHITA GRIGORE care nu numai ca a condus masacrul de la OTOPENI in 23decebrie,dar a si asasinat pe GENERALUL DuMiTRU PUIU care era comandantul aeroportului,deoarece acesta s-a opus masacrului si a spus clar ca s-a facut o diversiune la ordinul lui ILIESCU si BRUCAN care manipulau lumea cu ajutorul TVR
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
15 Feb 2019

daca va amintiti in decembrie 1989 era ministrul apararii STANCULESCU VICTOR,care si-a pus piciorul in gips si A REFUZAT sa faca crimele ordonate de teroristul ILICI ILIESCU,deoarece a spus ca "REGULAMENTELE MILITARE CONSiDERA ASA CEVA ca si tradAre"...NIci o proBLEMA CA S-A GASIT GHITA sa faca TRADARE pentru ILIESCU
CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
15 Feb 2019

dupa care in timpul razboiului din fosta Yugoslavie consiliul de securitate ONU a INTERZIS in mod explicit livrarea de ARME si PETROL catre partile beligerante din BOSNIA deoarece se comiteau CRIME CONTRA UMNITATII si GENOCID totul cu implicarea AL-QAIDA si a lui OSAMA BIN LADEN..si ce daca,pentru GHITA PETRE ROMAN GELu VoiCAN VoiCULESCU si ILIESCU consiliul de securitate al ONU nu are niciun fel de relevanta,ei au vandut petrol si arme la teroristii AL-QAIDA din BOSNIA si ulterior la aceiasi teroristi in DUBAI care au creat STATUL ISLAMIC-DAESH sau ISIL..impreuna cu personaje ca PHILLIP BLOOM si ADNAN KHASHOGGI...TAL SiLBERSTEIN,ambasadorul GRoSSMANN si multi altii.Firma lui GHITA din pLoIESTI se numea "GROSSMANN ENGINEERING"..adica inginerii financiare cu bani pentru tERORISMUL INTERNATIONAL AL-QAIDA
GENERALUL DUMITRU PUIU
15 Feb 2019

GENERALUL PUIU In decembrie 1989, generalul aviator Dumitru Puiu era comandant al Aeroportului Otopeni. Acolo fiind, a fost martor la masacrul caruia i-au cazut victima cei peste 50 de soldati adusi de la Campina ca sa lupte contra "teroristilor". In seara de 24 decembrie ’89, el a anuntat pe postul de televiziune ca are niste casete pe care sunt filmate acele evenimente dramatice. Aceasta a fost ultima lui aparitie publica. Dupa cateva zile, cel care era considerat unul dintre cei mai buni piloti militari romani a fost internat intr-o clinica de psihiatrie din Timisoara. A murit acolo, in primele zile ale anului 1990, in conditii care nu au fost clarificate niciodata. Ulterior, apropiatii lui au afirmat ca ultimele cuvinte ale generalului Puiu ar fi fost: "Salvati-ma, astia vor sa ma omoare!".
PILOTUL MALUTAN
15 Feb 2019

PILOTUL LUI CEAUSESCU Vasile Malutan a fost pilotul elicopterului cu care au fugit Ceausestii de pe terasa CC-ului. Colonel in rezerva, el era un zburator de elita, cu zeci de mii de ore petrecute la mansa mai multor tipuri de avioane. A murit in mai 1995, in urma unui accident stupid, greu de inteles pentru un pilot exceptional. Pe atunci, era angajat al unei firme care asigura ierbicidarea unei parcele de vie a Institutului Agricol de la Fundulea. Malutan pilota un elicopter Robinson-22 Beta si s-a prabusit cu aparatul dupa ce s-a agatat intr-un fir electric de inalta tensiune. Ciudatenia acestui deces este amplificata de faptul ca a survenit la doar o zi dupa ce Malutan a relatat in fata unei Comisii Parlamentare ca, la plecarea sa de pe CC, Nicolae Ceausescu a luat cu el o valiza plina cu documente.
AVIONUL BALOTESTI
15 Feb 2019

si nu in ultimul rand avionul TAROM"prabusit" la BALOTESTI care a fost anchetat de o comisie condusa de fostul ministru al transporturilor BASESCU TRAIAN si care a tras concluzia ca "PILOTUL A GRESIT LA PIOTAJ"..in realitate inregistrarile audio de pe cutia neagra BLACK BOX releva faptul ca avionul NU MAI RASPUNDEA LA COMENZILE PILOTILOR.Explicatia de atunci a lui bASESCU este puerila si dovedeste COMPLICITATE cu autorii ATENTATULUI de la BALOTESTI.In realitate pentru prabusirea avionului s-a folosit o instalatie de bruiaj RADIO-ELECTRONIC care a blocat comenzile avionului ce s-a prabusit ulterior.Foarte similar cu aceasta tehnologie de preluat controlul avionului la distanta este sistemul HOME-RUN dezvoltat de o firma a DOD(Department od DEFENSE)care manipuleaza sistemul de navigatie prin GPS si preia controlul comenzilor de la distanta.Oare hackerul GHITA stie de chestiile astea? RASPUNS CORECT-CU SIGURANTA 100% DA DA DA
MALAYSIA AIRLINES MH370
15 Feb 2019

ZBORUL Malaysia Airlines MH370 se incadreaza la aceeasi categorie de deturnare electronica a comenzilor pilotului prin comanda la distanta..GHITA STII CEVA CE NU STIM NOI?
ANONIM
15 Feb 2019

VA TOT PUTETI STROFOCA CU TOT FELUL DE ACUZATII IMPOTRIVA LUI GHITA NICI SCROAFA ASTA COMUNISTA DE LASCU NU-I MAI BREAZA. O RAPANDULA SADICA O JEGOASA FARA MANDRIE CARE NU A RENUNTAT LA NUMELE HUNULUI-- IN SERVICIUL UNGARIEI-- NICI DUPA CE I-A DAT SUTUL IN CUR . SA PLATEASCA SI EA PENTRU PORCARIILE FACUTE SI PENTRU VIETILE DISTRUSE.UNDE-I DOSARUL LU' FRATE-SU BANDIT DE LA GAZ MEDIAS? O IDIOTA INCOMPETENTA PUSA IN FUNCTII PE CRITERII POLITICE MACAR GHITA A FOST DESTEPT S-A BLINDAT CU TOT FELUL DE DOVEZI CARE O INFUNDA PE IDIOATA ASTA MINCINOASA FIICA DE PROCUROR TORTIONAR COMUNIST TOT MEDIASUL STIE CINE AU FOST TOTI DIN FAMILIA LASCU, CU TOATE PILELE LU' TAC'SU A ABSOLVIT FACULTATEA DE DREPT CU MEDIA 6.42 NUMAI BUNA DE FUNCTII CAT MAI INALTE IN ROMANIA SI IN UE
GHITA TRAFIC ARME NUCLEARE
15 Feb 2019

Marc Grossman implicat in trafic de arme nucleare-Vara 2001: Oficialul Departamentului de Stat se presupune că primește mită de la rețeaua de proliferare nucleară din PAKISTAN Un oficial al Departamentului de Stat de rang înalt nu este numit pentru a primi o mită de 15.000 de dolari în acest moment, în legătură cu asistența pe care o acordă unui inel de contrabandă condus de omul de știință pakistanez AQ Khan (vezi (1997-2002) și Summer-Autumn 2001) la traducătorul FBI, Sibel Edmonds. Edmonds va părăsi ulterior FBI-ul, devenind un avertizor de integritate, și va spune că știe acest lucru pe baza conversațiilor telefonice pe care le-a tradus. [Sunday Times (Londra), 1/27/2008] Potrivit unui apel telefonic interceptat, pachetul va fi abandonat la o locație convenită de cineva din comunitatea diplomatică turcă care lucrează pentru rețea. [Sunday Times (Londra), 1/6/2008] Oficialul de la Departamentul de Stat, care nu este numit de Sunday Times, este declarat Marc Grossman de către Larisa Alexandrovna de la Story Raw și fostul ofițer CIA Philip Giraldi, scriind conservatorul american. [Raw Story, 1/20/2008; Conservatorul american, 1/28/2008]
GHITA TRAFIC ARME NUCLEARE
15 Feb 2019

Marc Grossman implicat in trafic de arme nucleare-DOJ confirmă că dosarul anterior a fost refuzat pentru ca implica oficialii americani în spionajul nuclear Într-un răspuns la apelul FOIA din 12 martie 2012, Departamentul de Justiție al Statelor Unite (DOJ) a recunoscut implicit existența dosarului FBI 203A-WF-210023, pe care informatorul FBI-ul Sibel Edmonds a spus că conține dovezi ale complicității oficialilor americani în traficul secretelor nucleare, a armelor și a drogurilor, pe lângă mituirea, șantajul, spălarea banilor și obstrucționarea investigațiilor din 11 septembrie. În 2008, Sunday Times of London a raportat că FBI, ca răspuns la o altă cerere FOIA, a negat existența dosarului. Raportul din data de 20 ianuarie 2008 emis de Sunday Times, FBI neagă dosarul de expunere a furtului de secrete nucleare, a rezumat pe scurt afirmațiile lui Edmonds referitoare la dosar în acest fel: "Spune că FBI investighează o rețea de turci și izraelieni care plăteau taxe de protectie la oficiali de rang înalt- Oficialii americani erau platiti să fure secretele fabricarii de arme nucleare. Acestea au fost apoi vândute pe piața neagră internațională în țări precum Pakistan și Arabia Saudită. "Potrivit unui articol al fostului ofițer al CIA, Philip Giraldi, numele fișierului 203A-WF-210023 indică faptul că acesta este un FBI Washington Field Office, divizia de contrainformații, Dosarul Unității Turcești. " Când Times a întrebat-o pe Edmonds despre dosarul FBI 203A-WF-210023, ea a spus: "Dosarul se referă la programul de contrainformații pe care Departamentul de Justiție a declarat-un secret de stat pentru a proteja relațiile diplomatice sensibile".
@GHITA TRAFIC ARME NUCLEARE
15 Feb 2019

Foarte interesant pana acum nu ati spus nimic despre traficantul Ghita.Acum stiti totul cand vaca asta e in bai PAI DACA ATI STIUT SI N-ATI SPUS PUTETI FI SI VOI LUATI LA ROST PENTRU TAINUIREA MISELIILOR LUI GHITA CRAPATI CA IDIOATA ASTA E TRASA LA RASPUNDERE PENTRU NEMERNICIILE SI CRIMELE FACUTE, PENTRU TRADARILE ROMANIEI. OARE NEMTII SI FRANCEZII O VOR PENTRU NASUL EI DE CIOCANITOARE? PENTRU CE MERITE A FOST DECORATA DE STRAINI? MERITA SA PUTREZEASCA ZDREANTA IN PUSCARIE ASA CUM A FACU EA CU ALTII.. VAD CA LE STII PE TOATE VEI SI TU VREO COADA DE TOPOR COMUNISTO-NAZISTA
Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...