2018-11-19 03:46


ȘEFA de cabinet a unui ministru din Guvernul TUDOSE, trimisă în judecată de DNA. Despre cine este vorba și care sunt acuzațiile

 |  14:46
ȘEFA de cabinet a unui ministru din Guvernul TUDOSE, trimisă în judecată de DNA. Despre cine este vorba și care sunt acuzațiile

Felicia Pop, directoarea de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, alături de un alt angajat al ministerului - Mihai Cornel Zaharia, pentru folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste date, în dosarul referitor la organizarea unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată, informează Agerpres.

Cu referire la concurs, precizează DNA, au rezultat date şi probe că acesta ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant. Mai mult, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora, spun procurorii.

Ministrul ILIE, salvat de SENAT

În aceeaşi cauză, s-a dispus sesizarea instanţei de judecată - Tribunalul Bucureşti - cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatei Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs, acord ce a fost încheiat la iniţiativa acesteia. Faţă de Viorel Ilie, senator în Parlamentul României şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, procurorii au solicitat încuviinţare pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Prin hotărârea adoptată la data de 3 octombrie 2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-03

TAGURI: ministru, viorel ilie, felicia pop, mihai zaharia, maria alexandrescu, dna
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MAFIA PSD.
03 Ian 2018

Nu va mai saturati de furat bolsevicilor. Credeti ca aveti zece vieti nemernici ai CIUMEI ROSII ?
PETRE
04 Ian 2018

De ceeeeee fara retinere ? Justitia demonstreaza clar ca este in aceeasi barca cu infemractorii .Daca isi faceau datoria romania nu ajungea in aceasta situatie ...
@PETRE
04 Ian 2018

Ai creerul spalat de gadea si ciutacu analfabetule ciumat rosu. Legile dupa care se face justitie sunt facute in parlament de catre borfasii neo-bolsevici psd -alde-udmr-pampuccian care au fost votati de gunoaie ca tine.
Random image



Ultimele stiri






loading...