2018-10-16 17:43


Șefii de la Compania de Drumuri au mai făcut o autostradă-muzeu în România. Prostie sau indolență: au uitat să mute stâlpii din drum

 |  08:42
Șefii de la Compania de Drumuri au mai făcut o autostradă-muzeu în România. Prostie sau indolență: au uitat să mute stâlpii din drum

Secțiunea D a lotului 2 din Autostrada A1 Lugoj-Deva, constructor Salini-Impregilo. Acest sector de aproximativ 4 km este într-un stadiu de execuție foarte avansat, însă nu poate fi finalizat din cauza unor stâlpi de curent nerelocați la mai bine de 4 ani de la debutul lucrărilor, potrivit reprezentanțiilor Asociației Pro Infrastructură.

De ce nu s-au relocat acei stâlpi nici până în prezent? Deoarece o parte din ei află pe segmentul următor, secțiunea E, tronson pe care CNAIR nu l-a predat niciodată constructorului. Mai mult, această bucată a fost scoasă din contract prin "încetare parțială" în anul 2017, potrivit sursei citate.

Chiar dacă se va găsi o soluție pentru finalizarea și recepționarea acestor 4 km între nod Margina și DC100 în următoarele luni, nu îi vom putea folosi. Acest tronson va fi o altă autostradă-muzeu deoarece se termină în câmp.

Legătura cu lotul vecin se realizează prin secțiunea E (aproximativ 9 km) care nici până astăzi nu a fost scoasă la licitație, deși oficialii CNAIR au promis că vor face acest lucru în repetate rânduri: în cursul anului 2017, apoi februarie 2018, apoi martie. Desigur, au fost doar promisiuni și minciuni și probabil nu vom avea o licitație lansată în viitorul apropiat.

Din informațiile apărute în spațiul public, CNAIR a cerut constructorului Salini-Impregilo să facă un proiect tehnic pentru secțiunea E (cea care conține vestitele tuneluri "pentru urși"). Antreprenorul general s-a conformat, însă CNAIR nu a achitat costurile și ulterior a reziliat contractul fără să efectueze această plată.

În acest moment, CNAIR nu dispune de un proiect tehnic pe baza căruia să poată licita secțiunea E, iar tăcerea pe care o abordează la solicitările de informații în acest sens ne face să fim rezervați cu privire la o potențială relicitare rapidă. Așadar, cei 4 km de autostradă finalizați vor rămâne închiși circulației mult timp, minim 5 ani, până când se va construi segmentul de 9 km dintre DC100 și Holdea care conține tunelurile.

În tot acest timp, șoferii vor circula pe drumul național paralel îngust, virajat, aglomerat, plin de gropi și extrem de periculos: aproximativ 15 km pe DN68A între nod Margina și descărcarea Holdea, explică cei de la Asociația Pro Infrastructură.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-12

TAGURI: autostrada, lugoj-deva, stalpi, compania de drumuri,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ROMA
12 Apr 2018

Haita de incompetenti si sabotorii tarii de la cnair acum trebuie arestati.toti trebuie sa fie dati afara in suturi.iau mii de euro pe luna fara sa faca nimic.mun transporturilor o epava.
Random image



Ultimele stiri






loading...