2017-09-20 23:16


Senatorul Mircea Diaconu, sub urmărire penală

 |  10:01
Senatorul Mircea Diaconu, sub urmărire penală

Biroul de presă al Ministerului Public precizează, într-un comunicat, că dosarul în care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ au declanşat urmărirea penală faţă de Mircea Diaconu, pentru conflict de interese, se află în fază de finalizare. Propus ministru al Culturii de premierul desemnat Victor Ponta, Diaconu a fost acuzat în urma unei sesizări înaintate Parchetului ICCJ de către Agenţia Naţională de Integritate.

Senatorul liberal a evitat să dezvăluie motivul prezenţei sale din 10 ianuarie la Parchetul instanţei supreme. Potrivit lui Diaconu chiar ar exista o problemă, în cazul sesizării Agenţiei Naţionale Anticorupţie privind cercetarea lui pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, arătând că a micşorat veniturile soţiei sale "destul de mult".

Pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale în funcţia de regizor la teatru, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme, în octombrie 2011, să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu. Maria Diana Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului "C.I. Nottara", a solicitat conducerii teatrului, în 8 august 2007, acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic. Soţia lui Mircea Diaconu a fost, în perioada 19 noiembrie 2001 - 15 august2007, actor în cadrul Teatrului "C.I. Nottara". Deşi nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, de minim un an experienţă în domeniul regiei, cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului "C.I. Nottara", Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu a fost preşedintele  Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim în cadrul concursului organizat la data de 13 august 2007, iar soţia acestuia a fost promovată în funcţia de regizor artistic în 15 august 2007.

Senatorul Mircea Diaconu, sub urmărire penală
zoom

De asemenea, Diaconu se află într-un litigiu cu ANI, care a constatat incompatibilitatea între calitatea sa de senator şi cea de director al Teatrului Nottara din Bucureşti, funcţie la care a renunţat. Deşi a contestat în instanţă actul de constatare al ANI, Diaconu a pierdut faza de fond a procesului, iar Curtea de Apel a respins contestaţia actorului în 16 septembrie 2011. Acesta a anunţat că-şi dă demisia din funcţia de la Nottara câteva luni mai târziu.

"(Demisia mea, n.r.) Are într-un fel legătură cu decizia ANI, pentru că există deja şi o hotărâre judecătorească, de Curte de Apel, deci intermediară, prima care a apărut, care constată incompatibilitatea celor două funcţii, dar mă consideră de bună credinţă şi nu poate nimeni să se îndrepte spre mine cu nicio sancţiune de niciun fel. Dacă e vreo eroare, aceea e la Senat, şi nu la mine", a declarat Mircea Diaconu în decembrie anul trecut. Acesta susţinea că nu ar fi în incompatibilitate, invocând o adresă din partea Senatului, la preluarea mandatului său de parlamentar.

Diaconu se află încă în proces cu ANI pe tema incompatibilităţii acestuia, următorul termen al procesului urmând să aibă loc la instanţa supremă în această lună, a declarat, marţi noapte, preşedintele ANI, Horia Georgescu, potrivit Mediafax.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-05-01

TAGURI: Mircea_Diaconu, ANI, conflict_de_interese, abuz_în_serviciu, incompatibilitate



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri