Pedeapsa cea mai mare a primit-o Bădală Costinel, pentru trafic de persoane şi trafic de minori. Acesta a torturat timp de mai multe luni doi minori. Șapte persoane acuzate că au torturat copii şi au constrâns un băiat cu handicap să le facă sex oral și-au primit pedepsele. Pedepse la închisoare cu executare au primit și Traian Păun (fiul) - 10 ani; Păun Petruţa Minuca - 8 ani şi 6 luni; Florin Feraru - 8 ani, 5 luni şi 10 zile; Feraru Ancuţa Mariana - 5 ani şi 2 luni; Păun Traian - 11 ani şi 6 luni. Totodată, aceştia trebuie să achite 160.000 de euro drept despăgubiri victimelor. Sclavii erau ameninţaţi şi loviţi cu palmele, pumnii, picioarele, biciul şi diverse obiecte contondente, fiind aduse în stare de aservire şi lipsire de libertate, în condiţiile în care erau supravegheate permanent de către membrii grupărilor, se spune în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT.
Ziarul Puterea
Cotidian National