2017-11-24 22:16


Sorin Oprescu s-a întors la serviciu

 |  11:53
Sorin Oprescu s-a întors la serviciu

După ce a fost suspendat din funcția de primar general al Capitalei din cauza problemelor cu legea, Sorin Oprescu s-a întors la prima sa iubire: chirurgia. Acesta a revenit la Spitalul Universitar pentru a profesa, dupa ce instanța i-a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.

Fostul primar al Capitalei are deja o listă de pacienţi pe care îi va opera, desi gurile rele sustin ca Oprescu nu ar trebui să își desfășoare activitatea până când nu i se reatestă competențele profesionale, după cum prevede legea 95/2006, precizeaza Romania TV.

Totuși, legal, Oprescu scapă de reatestare pentru că, în ultimii ani, și-a păstrat calitatea de profesor universitar și chiar a fost membru în Senatul UMF.

"Practic, m-am întors, dar acum fug după acte, pentru că trebuie refăcute o serie de acte. În cei şapte ani de zile, era singură permisiune dată, nu eram în nicio incompatibilitate. Puteam sa predau, să conduc doctorate şi să intru în sala de operaţie, având toate avizele an de an", a declarat Sorin Oprescu, la România TV.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-27

TAGURI: sorin oprescu, spitalul municipal, operatii, chirurg



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri

Cum ne pot LUNGI viața activitățile CASNICE Acum 8 min | (0)
Sfaturi si curiozitati






Apa Nova