2018-07-16 00:16


Surse presă: Liviu Dragnea și Victor Ponta, AUDIAȚI în secret la DNA Ploiești

 |  21:37
Surse presă: Liviu Dragnea și Victor Ponta, AUDIAȚI în secret la DNA Ploiești

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și fostul prim-ministru Victor Ponta au fost audiați la DNA Ploiești în dosarul de corupție în care Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost trimis în judecată pe data de 3 ianuarie.

În aceeași cauză au fost audiați și Dan Nica și Constantin Boșcodeală, toți patru având calitatea de martori în dosar. Audierile au fost făcute în secret cu puțin timp înainte de Crăciun. Valeriu Zgonea, coleg de partid cu cei patru audiați recent la sediul DNA Ploiești, a fost trimis în judecată într-un dosar de trafic de influență, informează Ziarulincomod.ro.

Zgonea este acuzat că în perioada în care era președinte al Camerei Deputaților a primit foloase necuvenite pentru a o numi pe o rudă a lui Dumitru Dobrică (consilier județean din Buzău) într-o funcție importantă în cadrul Ministerului Comunicațiilor.

Potrivit unui comunicat remis presei de DNA, „în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a lui Dobrică Dumitru.

Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”, se arată în comunicatul citat.

În această cauză, Dumitru Dobrică a încheiat un acord de recunoaştere a faptelor cu procurorii ploieşteni.

Dosarul se judecă în prezent pe rolul Tribunalului Bucureşti.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-05

TAGURI: liviu dragnea, victor ponta, audiati, dna ploiesti, dosar, valeriu zgonea





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALLISON HOWARTS
05 Ian 2018

Buna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: prophetokona@gmail.com De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca, (1) Daca dori?i ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta. (3) Vrei sa fii promovat în biroul tau. (4) Vrei sa vindeci bolile mortale (5) Daca vre?i un copil. (6) Vrei sa fii bogat. (7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna. (8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara. (9) vrei o so?ie / so? prophetokona@gmail.com
@ALLISON HOWARTS
05 Ian 2018

SUGI POOLA CRETINO .
ANONIM
05 Ian 2018

AFARA CU; PENALI, PUSCARIABILI, SEMIDOCTI, IMPOSTORII, TRADATORII, MAFIOTII , ETC DIN POLITICA SI ADMINISTRATIA PUBLICA ROMANEASCA ei trebuie deposedati de averile acumulate si unii pentru crimele economice si distrugerea statului sa fie bagati in penitenciare pe viata. Partidele sunt grupari infractionale de crima organizata .PENTRU SALVAREA RO TREBUIE SCOASE IN AFARA LEGII. SUS PATRIA JOS MAFIA.
BEBICA
06 Ian 2018

AS AVEA O BUCURIE IMENSA SA VAD CREATURILE ASTEA DOUA IN PUSCARIE , CIT MAI CURIND POSIBIL . DAR , PROBABIL IDIOATA DIN FRUNTEA MAI , O SA II FACA SCAPATI AFARA , CA SI PE GHITZA SI MAZARE . PSD SE REUNESTE IN BRAZILIA SI MADAGASCAR . DICKHEAD STEFANESCU RAMINE DIN NOU FARA PARTID ...
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova